
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă după-amiază pe terasa complexului comercial AFI Palace Cotroceni, situat în Sectorul 6 al Capitalei, pe Bulevardul Timișoara.
Focul s-a manifestat cu flăcări deschise și degajări mari de fum, provocând evacuarea a peste 2.300 de persoane.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, incendiul a afectat aproximativ 90 de metri pătrați din zona acoperișului, unde se aflau panouri fotovoltaice și materiale de izolație.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările erau deja extinse, iar fumul dens pătrunsese în interiorul centrului comercial, în special în zona food court și în cinematograf.
„Incendiul a fost localizat rapid de echipajele noastre, însă intervenția a fost complexă, având în vedere volumul de fum și configurația acoperișului. Nu s-au înregistrat victime”, a declarat un purtător de cuvânt al ISU.
La fața locului au fost mobilizate:10 autospeciale de stingere,2 autoscări pentru intervenții la înălțime,o autospecială cu azot,5 echipaje SMURD,Detașamentul Special de Salvatori și alte mijloace logistice.
Peste 1.000 de persoane au fost evacuate de urgență de echipajele de intervenție, în timp ce alte aproximativ 1.300 s-au autoevacuat.
Circulația rutieră în zonă a fost temporar afectată din cauza accesului limitat la parcarea mall-ului.
Pompierii acționează în continuare pentru stingerea ultimelor focare și ventilarea spațiilor afectate de fum. Cauza exactă a incendiului urmează să fie stabilită în urma unei anchete.









