Având în vedere creşterea alarmantă a incendiilor de vegetaţie din ultima perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa va afectua şi în acest weekend, pe tot teritoriul judeţului Dâmboviţa, acţiuni preventive pentru identificarea persoanelor care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate. Valoarea sancțiunii contravenționale este cuprinsă între 1000 – 2500 lei.
Toate aceste incendii de vegetaţie aduc un mare prejudiciu instituției din punct de vedere financiar, deoarece la aceste intervenții se consumă o cantitate mare de carburanţi, precum şi implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale. Având toate forţele implicate în aceste incendii de vegetaţie putem ajunge în situația în care să nu putem interveni la incendiile care se pot produce la gospodăriile cetăţeneşti, operatori economici şi instituţii și care pot pune în pericol viața și bunurile materiale.
Facem apel către cetățenii dâmboviţeni să înceteze a mai da foc miriştilor, resturilor vegetale şi vegetaţiei uscate, în caz contrar vor fi aplicate sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege.
Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa