2 mai 2024
Cine a dat atacul într-o societate din Dumbrava. Pe lângă bunuri, a sustras şi autoutilitara, să care prada…

Cine a dat atacul într-o societate din Dumbrava. Pe lângă bunuri, a sustras şi autoutilitara, să care prada…

Un individ, de 36 de ani, este cercetat de poliţişti după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o societate din localitatea Dumbrava.

Numai că pe lângă bunurile respective, cel vizat ar fi furat şi o autoutilitară, să care prada, deşi nu avea permis de conducere.

“În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din Târgoviște, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, pe parcursul lunii septembrie a.c., bănuitul ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți comerciale din Dumbrava, unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În plus, acesta ar fi sustras o autoutilitară din sediul societății, ar fi condus-o, deși nu ar fi deținut permis de conducere, autovehiculul fiind folosit pentru a transporta bunurile sustrase. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial