lun. dec. 23rd, 2024

❚ Dacă pe aceşti oameni nu îi deranjează reacţia deplasată a antrenorului oltean de la Chindia, noi îi solicităm o demisie de urgenţă, adică de onoare (dacă o are) ❚ Invitat ieri la o televiziune locală pentru a-şi „spăla” imaginea, Stoican ne-a adresat din nou jigniri dure, făcându-ne „frustraţi” sau „duşi cu capul”, fără a avea puterea să recunoască faptul că a greşit ❚ Devenit un instrument electoral, proiectul Chindia va cunoaşte probabil transformări majore, în cazul în care PDL va pierde alegerile locale

După ce Silviu Dumitrescu sau Costel Pană au fost înlocuiţi de la echipă, chiar dacă şi-au realizat obiectivele impuse, iată-i pe conducătorii Chindiei continuând să-i acorde credit antrenorului Flavius Stoican. Huiduit de 3.000 de oameni la meciul cu Poli, care i-au solicitat insistent demisia, după ce a compromis şansele de promovare ale echipei, Stoican nu pare să-i fi deranjat foarte tare pe şefi, nici după jignirile repetate pe care le adresează suporterilor sau jurnaliştilor, culminând cu unele şi mai grave.

„Mă p.. pe voi şi pe oraşul vostru”, a sunat doar una din replicile lui Stoican la adresa noastră după meciul cu Timişoara, în prezenţa a numeroşi martori, inclusiv conducători ai clubului, adică preşedintele Mihai Neguţ şi vicepreşedintele Sorin Lungu.

„Chiar credeţi că mi-a plăcut ce am auzit?”, s-a limitat să spună ieri Neguţ, dar atât, fără alte comentarii.

Dezamăgiţi de Stoican, suporterii i-au strigat în nenumărate rânduri numele lui Costel Pană, care a urmărit meciul de la tribuna a doua.

Stoican ne-a jignit iar

Cum imaginea lui Stoican, a clubului şi a partidului au avut serios de suferit, ele trebuiau „spălate” degrabă, iar antrenorul Chindiei a apărut ieri la un post local de televiziune, unde a pozat în cel mai cuminte, educat şi sfânt antrenor.

„Nu am spus niciodată ce a apărut în acel ziar, dacă pot să-l numesc aşa. Băiatul ăla care a scris este un frustrat, care are mari probleme cu capul”, trebuia să dezmintă Stoican, însă la discuţii, de fapt a fost un potop de jigniri, au asistat şi destui martori, jurnalişti, arbitri, oficiali ai celor două echipe şi chiar spectatori.

Realizat probabil la ordin de un jurnalist care ridică periodic bani de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi care a coordonat la meciul cu Poli acţiunea de distribuire a fluturaşilor cu Florin Popescu şi Gabriel Boriga, interviul ne-a lăsat un gust amar. Cum nu ni s-a acordat dreptul la replică, chiar dacă am insistat să îl prezentăm, evident că vom solicita intervenţia organelor în drept.

Moderatorul emisiunii, acelaşi cu crainicul stadionului, cu organizatorul de deplasări (tot pe banii CJD) sau cel care controlează site-ul suporterilor, solicită în schimb demisia lui Stoican pe reţelele de socializare şi chiar părăsirea echipei de către olteni. Mai mult, la partida cu ALRO Slatina, a anunţat prezenţa la stadion a lui Costel Pană, făcându-i în ciudă antrenorului pe care ieri l-a ridicat în slăvi, iar exemplele pot continua fără număr.

Ce le mai pasă unora de… târgovișteni!

Dacă până acum apărea în faţa jurnaliştilor în cadrul conferinţelor de presă, organizate fie după meci, fie lunea după-amiază, Stoican nu a mai avut curajul unei confruntări directe cu ziariştii, pe care preferă să îi înjure birjăreşte. Cu toate acestea, ieri de dimineaţă s-a consumat la stadion o conferinţă de presă susţinută de Florin Popescu şi Gabriel Boriga, la care noi nu am fost invitaţi, dar la care am ţinut să fim prezenţi. Am fost singurii care am abordat şi subiectul Stoican, însă televiziunea respectivă a cenzurat atât întrebările, cât şi răspunsurile preşedintelui CJ Dâmboviţa.

„Nu sunt în măsură să spun că actualul antrenor ar trebui demis, după ultimele rezultate. Ca suporter, spun doar că echipa ar trebui să joace fotbal (vezi Stoicane?). Eu nu sunt Gigi Becali să contest jucătorii sau antrenorul, că echipa nu joacă. Am încredere că vom face o echipă bună în continuare. În următorii patru ani, la Târgovişte va fi creată o şcoală de fotbal, iar obiectivul Chindiei va fi promovarea în Liga I”, a sunat declaraţia lui Florin Popescu.

Nici el, şi nici primarul Boriga, nu au părut deranjaţi de faptul că Stoican se p… pe târgovişteni. Trebuie menţionat că preşedintele Chindiei, Mihai Neguţ, a precizat pentru ziarul nostru că acţiunea de ieri, de la stadion, nu a avut nici o legătură cu clubul.

„V-am spus că nu mă interesează absolut deloc războaiele politice de la Târgovişte. Habar nu am avut că la meciul cu Poli s-au împrăştiat fluturaşi cu PDL”.

Ce țigănie e și la tribuna oficială!

Cum amănuntul cu fluturaşii verzi i-a scăpat lui Neguţ, cu siguranţă că nu s-a simţit deloc confortabil în timpul meciul, când mai mulţi spectatori l-au luat peste picior pe cel alături de care a urmărit meciul, Gheorghe Chivorchian. În loc să amenajeze un sector pentru oficialităţi şi să organizeze mai bine desfăşurarea unui meci, Neguţ a ţinut să îşi arate muşchii cu jurnaliştii, ordonând evacuarea lor de la cabina presei. Nu a plăcut nici atitudinea câtorva suporteri, care au răspuns cu jigniri aplauzelor adresate de jucătorii lui Poli, mai degrabă de admirat decât de hulit.

„Nu se pune problema să jucăm în prima ligă, nu avem nici o şansă”, ne-a transmis preşedintele Consiliului Director de la Poli.

Sub alt aspect, am fi fost tare curioşi să vedem reacţia lui Gică Popescu la meciul de sâmbăta trecută, cu Poli, pe care l-a ratat din motive întemeiate. „E la UEFA”, ne-a transmis Neguţ. „Baciul” a fost în schimb prezent ieri după-amiază la meciul câştigat de Chindia, în cadrul turneului zonal de juniori A, 1-0 cu CSMS Iaşi (Voduţ – 12, care ulterior a fost eliminat). În celălalt meci Dunărea Galaţi a învins cu 3-2 pe Rapid Bucureşti.

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro || Ionuț Parghel