27 aprilie 2024
FIERBE REVOLTA! „Mă p… pe tine Stoicane!”

FIERBE REVOLTA! „Mă p… pe tine Stoicane!”

❚ După ce ne-a transmis în faţa a numeroşi martori că se p…pe noi şi pe oraşul nostru, antrenorul Chindiei şi-a pierdut simpatia şi respectul localnicilor, care vor să îl vadă plecat de la Târgovişte ❚ „Mă p… pe tine Stoicane”, este noul salut al oamenilor de fotbal din oraş, în care fierbe revolta

„Mă p… pe voi şi pe oraşul vostru”. Asta ne-a transmis Flavius Stoican după meciul pierdut cu Timişoara, în prezenţa a numeroşi martori. Că nu mai recunoaşte, era de aşteptat, însă nici nu mai are linişte la Târgovişte. Oameni de fotbal, oameni antifotbal, oameni din club sau suporteri, cu toţii îl vor plecat pe Stoican de la Chindia. În opinia lui, fanii sunt nişte beţivi, noi nişte sărăcii care ne îmbrăcăm de la second hand (personal, nu văd nimic umilitor în acest lucru şi chiar dacă nu îmi permit haine de firmă, nu folosesc nici din cele purtate de alţii), iar de urinat nu îi ajunge WC-ul, stropind toată Târgoviştea.

Nu e obligatoriu să ne credeţi pe noi, sunt destui martori care l-au auzit pe Stoican, chiar nu îl vedeţi în stare? Probabil aţi urmărit imagini filmate la conferinţele de presă sau alte prestaţii televizate, în care Stoican ne aruncă jigniri repetate, făcându-ne frustraţi sau chiar nebuni, lucruri care deranjează şi care trebuie reglate legal.

Nimeni nu ia atitudine, ne-am obișnuit

„Mă p.. pe tine Stoicane”, a apărut cel mai nou salut printre oamenii de fotbal din oraş, care fierb de revoltă. Dacă ar avea conştiinţă, Stoican ar trebui să plece de la Chindia, nu înainte de le oferi public scuze târgoviştenilor, altfel nu îl vor ierta niciodată.

„Un asemenea individ nu mai merită să calce prin Târgovişte, dar să mai şi antreneze aici. Ne surprinde şi ne dezamăgeşte enorm că autorităţile locale nu au luat atitudine, de vreme ce e clar că Gică Popescu şi oamenii lui nu o vor face, pentru că le pasă mai mult de Stoican decât de târgovişteni. Dacă până acum am crezut în anumite persoane, ne-am convins că am greşit acordându-le această încredere”, ne-au transmis mai multe personalităţi ale fotbalului dâmboviţean, care au solicitat pentru moment să nu le dezvăluim identitatea, tocmai pentru a-i pregăti lui Stoican anumite surprize.

Florin Popescu refuză orice comentariu

„Nu am ce să comentez”, s-a exprimat ieri preşedintele de onoare Florin Popescu, chiar dacă multe ar fi de comentat. Acum înţelegem rostul acelor şicane de la cabina presei (totul a fost premeditat, la fel ca la baschet), intenţia fiind îndepărtarea noastră din stadion, pentru a nu-l mai deranja pe antrenorul Stoican. Dacă unii i-au transmis că a greşit enorm şi că ar fi cazul să îşi prezinte scuze, alţii au început să îl ignore, inclusiv din club. „Chiar credeţi că mi-a plăcut ce am auzit?”, a demonstrat preşedintele Neguţ că are şi calitate.

Acum era momentul ideal ca Stoican să fie îndepărtat, că tot a compromis obiectivul promovării. Surprinde însă tupeul fantastic al antrenorului oltean de a continua la Târgovişte, după ce a lansat acele jigniri de neacceptat. Dacă pe conducătorii clubului, ai oraşului, ai judeţului sau dacă pe colegii jurnalişti nu-i deranjează ce a spus Stoican, atunci e îngrijorător! Ţinând cont de realizările avute ca fotbalist, Flavius Stoican s-a bucurat la Târgovişte de simpatie şi respect, dovadă că oamenii l-au primit cu aplauze, chit că l-ar fi preferat pe banca tehnică pe Silviu Dumitrescu ori pe Costel Pană.

Sentimentele frumoase au dispărut între timp, iar Stoican nu mai este agreat de localnici, oricare ar fi ei. În timp ce şefii PDL fac eforturi uriaşe de a atrage voturile microbi ştilor prin promisiunea construirii unui stadion nou, pierd cu nemiluita altele pe mâna lui Stoican. Ciprian Iugulescu sau Pompiliu Nedelcu nu au reuşit în ani buni să adune atâta antipatie ca Flavius, chiar dacă au făcut prăpăd în sportul dâmboviţean.

Abia acum au izbucnit cu adevărat marile nemulţumiri la adresa lui Stoican şi a altora, asta pentru că, revoltaţi, foarte mulţi au început să vorbească. P.S. Dacă Gică Popescu a împrumutat clubul cu bani, aşa cum ne-a transmis preşedintele Mihai Neguţ, asta însemnă că, la o adică, Chindia are datorii. Interesant subiect, foarte interesant!

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial