„Pe 12 septembrie 2016 a debutat perioada electorală. În data de 20.09.2016 a avut loc instruirea primarilor și a UAT-urilor, iar în 21.09.2016 a avut loc instruirea secretarilor UAT din Dâmbovița. A fost stabilit sediul principal al Biroului Electoral de Circumscripție Județean nr. 16 în sediul Palatului Administrativ, la etajul II, camera 38.
Sediul secundar, pentru depozitarea materialelor necesare procesului electoral, va fi la Casa de Oaspeți a CJD. O să mai avem un sediu la Sala Polivalentă din Târgoviște, unde vom desfășura activitățile de primire a rezultatelor alegerilor în noaptea de 11 spre 12 decembrie a.c. Am optat pentru spațiul acela pentru că în noaptea alegerilor vor fi prezenți la sediul Biroului Electoral aproximativ 1500 de oameni. Ca o noutate la aceste alegeri, buletinele de vot întrebuințate vor fi îndosariate, iar cele neîntrebuințate se vor preda în saci.
A fost întocmită situația informaticienilor, în număr de 98, necesari pentru Senat și Camera Deputaților, care urmează să fie supuși unui proces de evaluare de către STS. Urmează să emitem și ordinul cu privire la desemnarea informaticienilor pe fiecare UAT. Săptămâna trecută a fost adoptată o hotărâre de guvern care a stabilit că procesul de numărare a voturilor va fi înregistrat audio și video, iar ștampilele «votat» vor fi introduse într-un plic sigilat, transparent, cu număr de înregistrare. Deci s-au luat măsuri în plus de siguranță.
Afișajul electoral, chiar cu acordul proprietarilor, este interzis în perioada electorală în spațiile comerciale, pe garduri. Afișajul electoral poate fi aplicat doar pe panourile de afișaj electoral amplasate de primari, în toate UAT-urile. În legătură cu depozitarea materialelor, ele nu vor mai fi duse în noaptea alegerilor către judecătorii, ele vor fi depozitate, timp de 3 luni, la Instituția Prefectului.
Vom încerca, în noaptea alegerilor, să transportăm toate materialele (buletine de vot folosite, dar și nefolosite, ștampile, tablete…) în sediul Casei de Oaspeți, unde vor sta 3 luni. Deci, timp de trei luni, acestea vor fi la dispoziția instituțiilor statului”, a spus Antonel Jîjîie, prefectul județului Dâmbovița.