lun. dec. 23rd, 2024

piata-mv„Debutul lucrărilor de reabilitare şi modernizare în Piaţa „Mihai Viteazu” reprezintă o investiţie foarte importantă pentru municipiul Târgovişte. Practic, zona centrală a municipiului Târgovişte începe să fie reabilitată. După aceea, în funcţie de fondurile pe care le vom atrage, fie pe fonduri europene, fie prin Administraţia Fondului pentru Mediu, vom intra în parcul Mitropoliei şi după aceea în Piaţa Tricolorului.

Din păcate, până la acest moment, la Piaţa Tricolorului nu am identificat încă o sursă de finanţare din fonduri nerambursabile. Dacă nu vom identifica după apariţia ghidurilor finale pentru POR, vom intra pe fonduri de la bugetul local pentru a finaliza şi acel obiectiv de investiţii foarte important pentru municipiul Târgovişte.

La Piaţa Mihai Viteazu avem o suprafaţă de aproximativ 8080 de metri pătraţi, iar lucrările eu sper să le finalizăm în acest an. Lucrările sunt realizate din fonduri proprii ale Primăriei, iar valoarea lucrărilor se ridică undeva la 1,3 milioane lei. Va fi o reabilitare completă a spaţiului public din Piaţa Mihai Viteazu.

Este o zonă care au cred că avea nevoie urgentă de intervenţie şi care se degrada în continuu, aşa cum este şi Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte, dar şi Parcul Mitropoliei. Eu cred că pe zonele de finanţare atât din bugetul naţional, cât şi din bugetul Uniunii Europene, vom reuşi să rezolvăm multe dintre problemele pe care le are municipiul Târgovişte.

Sigur că vor fi bugete multianuale, nu pot fi rezolvate toate foarte repede, dar vom face toate eforturile pentru a răspunde provocărilor din punct de vedere al infrastructurii, provocări pe care le avem la nivelul administraţiei publice locale în acest moment. Eu nu ţin minte să se fi intervenit cu lucrări serioase în Piaţa Mihai Viteazu în ultimii 20 de ani”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.