8 mai 2024
Ce posturi de preot sunt vacante în judeţul Dâmboviţa!

Ce posturi de preot sunt vacante în judeţul Dâmboviţa!

preoti2Termen de candidare: 31 ianuarie 2017

 

1. Parohia Izvorul Tămăduirii                                                         Biserica cu hramul

Protoieria Târgoviște Nord              Post de preot III                     ”Izvorul Tămăduirii”,

Categoria I, 2.400 familii,

-numire și transfer-                                                                     fără casă parohială

-republicată-

 

 

 

2. Parohia PRODULEȘTI                                                                Biserica cu hramul ”Sfinții

Împărați Constantin și Elena”

Protoieria Târgoviște Sud             Post de preot paroh                      Categoria a II-a ,

330  familii,

numire și transfer                                                                            fără casă parohială

-republicată-

 

 

3. Parohia POROINICA II                                                         Biserica cu hramul ”Sfinții

Protoieria Găești              Post de preot paroh                Împărați Constantin și Elena”

-numire și transfer-                                                               Categoria a II-a, 281 familii

-republicată-                                                                            fără casă parohială

 

*Dosarele vor fi predate Pc. Secretar eparhial, înainte de termenul de candidare.

**Pentru postul de preot la parohia Izvorul Tămăduirii din Târgoviște se va susține examen de selecționare a personalului clerical pentru mediul urban, în data de 31 ianuarie 2017.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Mesajul ÎPS Nifon de Ziua Culturii Naţionale

ipsZiua Culturii Naționale reprezintă un moment privilegiat de a aprofunda rolul culturii și al spiritualității în viața cotidiană a comunității noastre locale, în educația și formarea integrală a tinerei generații, precum și în misiunea pastorală a Bisericii noastre străbune.
   Instituirea acestei sărbători în ziua aniversării nașterii omului complex al culturii române, Mihai Eminescu, reprezintă o alegere potrivită, deoarece el a sintetizat în opera sa trăsăturile, aspirațiile și experiența de viață dominantă a națiunii noastre, reușind să exprime, ca nimeni altul, frumusețea și sensibilitatea sufletului românesc.
Ca fenomen profund uman, cultura reprezintă tot ceea ce, sub inspirație dumnezeiască, omul a creat pe tărâm spiritual, ca expresie a preocupărilor, căutărilor și a certitudinilor sale, ca rod al experienței sale de viață, al înțelepciunii acumulate și ca răspuns la provocările existenței. Ea reprezintă tezaurul de gândire, experiență și înțelepciune al omului, pus în slujba semenilor săi, care poartă amprenta tuturor generațiilor trecute, călăuzește spre descoperirea sensului vieții și oferă speranță, certitudini, lumină și bucuria cunoștinței. Cultura umană este purtătoare acelei prezenței unice, inefabile și discrete a Creatorului care inspiră tot binele și frumosul pe care acest domeniu îl transpune, prin cuvânt, imagine și semn, generând solidaritate și comuniune, precum și inspirând generațiile spre a înainta, cu mare curaj, spre viitor.
Târgoviște, istorica Cetate Voievodală și Mitropolitană munteană este un oraș simbol pentru cultura și spiritualitatea ortodoxă și românească, fiindcă aici a funcționat cel mai vechi centru tipografic de la noi, fundamentat pe opera remarcabilă a Ieromonahului Macarie, autorul primului Liturghier ortodox tipărit din lume. Cu responsabilitate și osârdie, opera acestui deschizător de drumuri a fost continuată, apoi, de nenumărate alte personalități ale istoriei noastre naționale, de numele orașului nostru legându-se, nu doar o fructuoasă activitate tipografică, dar și o bogată efervescență literară, artistică și muzicală. De la opera sapiențială a Sf. Voievod Neagoe Basarab până la cea tipografică a Sf. Ier. Antim Ivireanu sau de la Pravila cea Mare, până la opera literară a lui Ienăchiță Văcărescu și de la opera enciclopedică a lui Ion Heliade Rădulescu până la cea a Școlii prozatorilor târgovișteni, totul, în istoria acestor locuri, vorbește despre rodnicia spiritualității și a culturii, sub influența generoasă și fertilă a cuvântului Evangheliei lui Hristos, care domină întreaga noastră cultură medievală românească.
Avem responsabilitatea, împreună, de a promova valorile și identitatea culturii noastre românești, cu intensitate și cu vigoare, pentru a ne bucura de comuniunea spirituală cu înaintașii noștri și a oferi noilor generații sensul autentic al vieții, așa cum a fost el încriptat de Creator în cultura umană și cum l-au descoperit și trăit cei de dinaintea noastră.
Încrezător în puterea spiritualității și a culturii, ca spații ale lucrării lui Dumnezeu, de a contribui la clădirea unui viitor mai bun pentru neamul și țara noastră, invoc asupra tuturor binecuvântarea milostivă a lui Dumnezeu!

† N I F O N

Arhiepiscop şi Mitropolit

hdrSuflet pentru oameni

Joi, 12 ianuarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei a oferit, pentru 18 persoane vârstnice din cadrul Asociației Suflet pentru oameni, daruri necesare, inclusiv alimente.
Prin intermediul acestei acțiuni, s-a dorit să se ofere lumina solidarității și speranța de mai bine celor ajutați, dar și să se impulsioneze solidarizarea altor instituții și persoane pentru a dărui și sprijini oameni în nevoie din cadrul comunității noastre locale.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

scheiuAjutor pentru familiile lovite de foc

Vineri, 13 ianuarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, preoții: George Stoica de la Parohia Telești, Dinu Alexandru de la Parohia Ludesti, Ion Hera de la Parohia Scheiu I și Marian Sinca de la Parohia Scheiu II, împreună cu Pr. Protopop Marius Traian Stan de la Protoieria Găești, au oferit alimente și produse de strictă necesitate pentru o familie a cărei casă a fost mistuită de flăcări din localitatea Telești. În prezent, parohiile se implică în organizarea unei colecte pentru a ajuta familia năpăstuita să-și refacă locuința.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial