28 martie 2024

Ce misiuni de urgenţă au avut pompierii dâmboviţeni, în 2017!

masi2JPGMINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

“BASARAB I”

AL JUDEȚULUI DÂMBOVIŢA

INTRODUCERE

Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Basarab I al Judeţului Dâmbovița este constituit ca serviciu public deconcentrat în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în scopul asigurării managementului situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competenţă în judeţul Dâmbovița.

În anul 2017 ne-am axat pe menţinerea capacităţii de intervenţie, folosirea cu eficienţă a resurselor şi obţinerea unor beneficii maxime pentru protecţia populaţiei şi a mediului.

În calitate de integrator al Sistemului Judeţean de management al Situaţiilor de Urgenţă, am coordonat acţiunile tuturor factorilor care asigură funcţii de sprijin.

OBIECTIVE

Obiectivul fundamental al întregii activităţi desfăşurate la nivelul instituţiei a vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii sub control a riscurilor şi asigurarea stării de normalitate a vieţii comunităţilor umane.

Direcţiile de activitate şi obiectivele specifice cuprinse în strategiile aflate în derulare la nivelul MAI în domeniul situaţiilor de urgenţă, programele şi măsurile prioritare, standardele de management şi control intern, Planul de acţiuni pentru dezvoltarea judeţului Dâmbovița în anul 2017, alături de legislaţia specifică situaţiilor de urgenţă, au stat la baza activităţii inspectoratului.

REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENŢĂ

Zona de competenţă este reprezentată de teritoriul administrativ al judeţului cu o suprafaţă de 4.054 km2. La nivelul județului există: 2 municipii, 5 orașe și 82 de comune.

În cadrul inspectoratului funcţionează 11 subunități de intervenție: Detaşamentele de Pompieri din Târgoviște, Moreni, Pucioasa, Titu și Găești, și Gărzile de Intervenţie din Voinești, Cornești, Fieni, Vișina, Răcari și Potlogi.

Subunităţile de intervenție acţionează pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență în judeţul Dâmboviţa, precum şi în judeţele Giurgiu și Prahova, unde subunităţile noastre asigură un timp de răspuns redus.

Intervenția în situații de urgență

În anul 2017 serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au intervenit la 9.598 situaţii de urgenţă şi alte evenimente (în medie 26 pe zi), din care:

347 incendii: 4%;

595 incendii de vegetaţie şi altele: 6%;

7.299 cazuri de urgenţă asistate de SMURD: 76%;

335 alte situaţii de urgenţă (misiuni pirotehnice, fenomene meteo periculoase, alunecări de teren, înlăturarea efectelor inundaţiilor, avarii la utilităţi publice, etc.): 3%;

444 acţiuni pentru asistenţa persoanelor: 5%;

581 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (asigurare măsuri de apărare împotriva incendiilor la accidente de circulaţie şi pe timpul desfăşurării de evenimente publice, protecţia mediului, salvări de animale, etc.): 6 %.

De asemenea, la nivelul subunităţilor inspectoratului, s-au executat un număr de 899 activităţi de instruire şi recunoaştere şi 150 exerciţii cu forţe în teren.

Comparativ cu anul 2016, numărul situaţiilor de urgenţă a scăzut cu 14,8 %, de la 11.266 în anul 2016, la 9.598 în anul 2017.

Pe timpul intervenţiilor (excluzând intervenţiile SMURD) au fost salvate/evacuate 306 persoane (256 adulţi si 50 copii) şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de peste 38.213.000 lei. Tot pe timpul intervenţiilor au fost salvate 36 animale mari, 37 animale mici şi 10 păsări.

În urma situaţiilor de urgenţă (excluzând intervenţiile SMURD) 31 de persoane (adulte) au decedat şi 114 persoane (110 adulţi şi 4 copii) au fost rănite. Precizăm că persoanele erau decedate înainte de sosirea gărzii de intervenţie la locul producerii evenimentului.

În anul 2017, la nivelul zonei de competenţă, s-au produs 347 incendii, identic cu numărul incendiilor din anul 2016.

Ponderile surselor de aprindere se prezintă astfel: instalaţii electrice defecte 35%, aparate electrice improvizate sau nesupravegheate 4%, mijloace de încălzire defecte sau nesupravegheate 5%, coș de fum defect sau necurățat 17%, jocul copiilor cu focul 1%, fumat 5%, foc deschis 18%, jar sau scântei 3%, acţiune intenţionată 7% și alte împrejurări 5%.

După tipul proprietăţii 81% din totalul incendiilor au izbucnit la proprietăţi individuale (281 incendii), 14,1% în domeniul privat român sau străin (49 incendii) şi 4,9% în domeniul public sau privat al statului (17 incendii).

La locuinţele şi anexele acestora, în anul 2017, s-au înregistrat 281 incendii, ce au produs pierderi materiale în valoare de aprox. 2.839.700 lei. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul incendiilor produse la gospodăriile cetăţeneşti a scăzut cu 0,7%, de la 283 în 2016 la 281 în 2017.

Dintre acestea 227 au avut loc în mediul rural (80,8%), iar 54 în mediul urban (19,2 %).

Din totalul incendiilor produse la gospodăriile cetăţeneşti 152 au avut loc la locuinţe, 43 la anexe gospodăreşti, 31 la mijloacele de transport, 10 la culturi agricole, 5 la utilaje agricole și 40 la materiale combustibile depozitate în gospodării (furaje, baloți paie, lemne).

Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au participat la stingerea a 41 incendii, la 103 incendii de vegetaţie şi altele, la 3 acțiuni de asistență persoane, la 3 acțiuni de salvări animale, la 4 misiuni de asigurare/supraveghere zonă, la 5 evenimente publice de amploare care puteau genera situații de urgență, la 2 misiuni de înlăturare a efectelor inundațiilor, la 1 altă situație de urgență și la 4 alte intervenții în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă (total 166 intervenţii) şi la 40 intervenţii cu forţe şi mijloace proprii.

Din totalul de intervenţii înregistrate la nivelul zonei de competenţă a inspectoratului, la un număr de 206 au participat şi serviciile voluntare sau private pentru situaţii de urgenţă, în cooperare cu serviciile profesioniste sau cu forţe şi mijloace proprii, reprezentând un procentaj de 10,5% din totalul intervenţiilor (fără intervenţiile SMURD).

Timpul mediu de răspuns la situaţii de urgenţă civilă a fost în această perioadă de 10,8 minute, în scădere faţă de cel înregistrat în anul 2016 (11,4 minute). Timpul mediu de răspuns la incendii a fost de 12,1 minute, în ușoară creștere faţă de cel înregistrat în anul 2016 (11,8 minute). Timpul mediu de intervenţie la situaţii de urgenţă civilă a fost de 54,7 minute, iar la incendii de 68,4 minute.

Timpul mediu de răspuns la incendii în mediul rural a fost de 14,4 minute, iar în mediul urban a fost de 5,1 minute.

SMURD a intervenit în anul 2017 la 7.299 cazuri (în medie 20 pe zi). Comparativ cu anul trecut, numărul intervenţiilor SMURD a scăzut cu 24,2%, de la 9.634 în 2016, la 7.299 în 2017.

Din numărul total al persoanelor asistate 6.681 au fost transportate la UPU/CPU de către echipajele SMURD, 61 au fost predate altor echipaje, 442 au refuzat transportul la UPU/CPU, iar 24 nu au necesitat transport.

SMURD a asigurat primul-ajutor în următoarele cazuri:

4.721 afecţiuni medicale diverse;

381 cazuri de afecțiuni neurologice și psihiatrice;

15 cazuri de descarcerare și prim ajutor;

82 cazuri de prim ajutor la accident rutier;

994 cazuri de traumatisme;

278 cazuri de intoxicaţii;

642 cazuri de afecţiuni cardiace;

8 cazuri de arsuri;

3 cazuri de asistență persoane căzute în locuri publice;

1 caz de persoană găsită decedată;

43 cazuri de stop cardio-respirator;

4 cazuri de persoane găsite decedate;

6 evenimente publice de amploare;

70 cazuri la care echipajele au fost întoarse din drum;

28 deplasări fără intervenţie;

23 alarme false.

Din totalul persoanelor asistate 190 au fost predate ameliorat, 28 agravat, 36 au fost predate decedate, iar restul au fost predate staţionar.

Timpul mediu de răspuns în mediul rural a fost de 13,4 minute, iar în mediul urban a fost de 4,7 minute.

Echipajele SMURD au acordat ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 7.208 persoane (6.716 adulţi şi 492 copii). Aveți prezentată și evoluția lunară a intervențiilor SMURD.

De la înființare, anul 2009, echipajele SMURD au acordat ajutor medical de urgenţă în 52082 solicitări, acordând prim-ajutor medical calificat la: 51550 persoane (47545 adulți și 4005 copii).

Prevenirea situațiilor de urgență

Activităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă în anul 2017 au urmărit preîntâmpinarea şi reducerea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor de patrimoniu.

În anul 2017, Inspecţia de prevenire a planificat 528 de controale şi s-au executat 473 controale de prevenire şi verificări. Detaliat, au fost executate controale: 25 la localităţi, 202 la operatori economici, 225 instituţii, 5 controale de prevenire la obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase și 170 la obiective de investiții.

De asemenea au fost executate și 15 audituri la persoane autorizate care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor și 20 controale inopinate la unităţi ale administraţiei publice locale, la primirea atenţionărilor privind iminenţa producerii unor situaţii de urgenţă.

În urma controalelor executate s-au constatat un număr de 1279 de deficienţe din care au fost soluţionate 152 de deficienţe reprezentând 11,88% din totalul deficienţelor.

Au fost aplicate 903 sancţiuni contravenţionale principale, reprezentând 821 avertismente şi 82 amenzi contravenţionale în cuantum de 221500 lei. Nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale complementare.

În anul 2017 au fost eliberate: 117 avize de securitate la incendiu; 3 avize de protecţie civilă; 54 autorizaţii de securitate la incendiu; 5 acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii cu produse pirotehnice.

Au fost respinse un număr de 333 de documentaţii tehnice (158 solicitări privind eliberarea avizelor de securitate la incendiu, 170 privind eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu, 4 solicitări privind eliberarea avizelor de protecţie civil, 1 privind eliberarea autorizaţiei de protecţie civilă).

La începutul anului a fost desfășurată o activitate de instruire a factorilor implicaţi în procesul de solicitare şi obţinere a autorizaţiilor de securitate la incendiu.

Pe timpul activităţii de control s-au executat şi activităţi de instruire, informare preventivă şi exerciţii de intervenţie pe locul de muncă, ce au constat în:

290 activităţi de instruire în domeniul apărării împotriva incendiilor, din care: 152 la operatori economici; 121 la instituţii şi 17 la localităţi;

s-au realizat, tipărit şi distribuit, materiale informative: 16089 pliante și flyere, 119 afişe şi 365 alte categorii, cu recomandări, măsuri de prevenire şi reguli de comportare în diferite situaţii de urgenţă;

92 exerciţii de alarmare, evacuare şi intervenţie pe locul de muncă, 81 în caz de incendiu și 11 în caz de cutremur;

25 exerciţii de alarmare publică;

103 alte activităţi, din care: 28 puncte de informare preventivă; 5 acţiuni Ziua Porţilor Deschise şi 70 de alte activităţi de informare;

Pregătirea personalului din administraţia publică s-a desfășurat prin cursuri de pregătire în cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani şi în cadrul Centrului Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova. Se constată un procent mare de absenţă la aceste cursuri de pregătire:

la cursul de iniţiere au participat 6 primari din 45 planificaţi şi 23 de viceprimari din 45 planificaţi;

la cursul de perfecţionare au participat 2 primari din 20 planificaţi, 6 viceprimari din 15 planificaţi şi 2 secretari din 3 planificaţi.

În anul 2016, urmare a celor 27 de misiuni de asanare pirotehnică în 10 localităţi din judeţ au fost ridicate 124 elemente de muniţie neexplodate din timpul conflictelor armate: 75 muniţii de artilerie (proiectile, bombe artilerie, grenade) şi 49 muniţii de infanterie şi cartuşe. Pentru distrugerea acestora au fost executate 6 misiuni de distrugere, în condiţii de maximă securitate, în Poligonul de Garnizoană Viorel Mărgeanu” Priseaca.

Au fost executate și activități de informare preventivă la descoperirea de muniții neexplodate în 5 școli din județ la care au participat 252 de elevi.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița a participat la Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat 2017.

Competiția mondială a salvatorilor s-a desfășurat în perioada 31 august – 3 septembrie, în Parcul Municipal Târgu Mureș și a reunit 66 de echipe din 16 țări, printre care și România.

Lotul dâmboviţean a fost format din: slt. Claudiu STAN – şef lot, plt.adj Eugen MĂNTESCU – şef echipaj, plt.adj. Ioan Bogdan GHEORGHE – paramedic, plt.maj. Cătălin GURAN – paramedic, plt.adj. Carol ENACHE – paramedic, plt.maj. Alexandru MĂRUŢĂ – servant şi plt.maj. Marius Cristian COSTACHE – servant. 

În perioada 06 – 08 septembrie 2017, ISU “Unirea” al judeţului Alba a organizat în municipiul Alba Iulia prima competiţie sportivă la nivel naţional CEL MAI PUTERNIC POMPIER.

Lotul reprezentativ al inspectoratului a fost alcătuit din 4 subofiţeri: plt.adj.şef Constantinescu Robert, plt.maj.Mihălcioiu Alexandru, plt.adj.Cristea Augustin de la Detaşamentul Târgovişte şi plt.maj.Măruţă Alexandru Ionuţ – DP Pucioasa.

Probele concursului au fost adaptate după cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor organizate la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor (WPFGF), și anume: Manipularea furtunului; Greutate şi rezistenţă; Cursa de obstacole și Ridicarea greutăţii.

În anul 2017 au continuat activitățile de recrutare de noi candidați în cadrul programului de voluntariat Salvator din pasiune.

În cadrul inspectoratului sunt constituite 4 serii de voluntari cu 51 de persoane în total, care au parcurs cursurile introductive în domeniul situaţiilor de urgenţă şi cursurile de prim-ajutor de bază.

În prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul inspectoratului 42 voluntari şi au fost primite 10 dosare noi. 2 dintre voluntari s-au implicat şi au participat la evenimentul BIG BUILD 2017: #Habitat Fest, pentru construirea a 36 de case în 5 zile, acțiune desfăşurată în județul Bacău.

7 voluntari din seria I 2016 şi 7 voluntari din seriile a II-a şi a III-a 2017, au absolvit cursul de prim-ajutor calificat şi operaţiuni de salvare. Cei care deţin clasa de competenţă ”voluntar II” pot participa la intervenţii ca servant 2 (a patra persoană) pe autospecialele de prim-ajutor tip B2 de la Detaşamentele de Pompieri Târgovişte, Moreni, Găeşti şi Pucioasa. 8 voluntari au parcurs şi promovat Stagiul de formare profesională a voluntarilor – modulul XIV.

Activitatea de secretariat s-a desfăşurat cu asigurarea respectării reglementărilor privind întocmirea, procesarea, şi arhivarea informaţiilor şi documentelor. Pentru evidenţa documentelor gestionate de inspectorat şi subunităţile subordonate au fost utilizate 26741 numere de înregistrare.

Totodată, s-a realizat rezolvarea în termenele legale a celor 473 cereri, petiţii şi sesizări primite în cursul anului 2017 şi 1 primire în audienţă. Cele mai multe cereri, sesizări şi reclamaţii s-au referit la: infracţiuni contra persoanei (sesizări surse de incendiu, dezastre); cereri de eliberare copii procese-verbale de intervenţie; comunicări de date referitoare la activare/reactivare alunecări de teren în zona de competenţă; cereri ajutor trecere în rezervă; cereri înscriere la concursuri de ocupare posturi; cereri de înscriere în învăţământul militar.

MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUŢIONALE

Gestionarea resurselor umane

În anul 2017, structura de resurse umane a identificat şi aplicat cele mai eficiente metode şi tehnici de publicitate în vederea atragerii potenţialilor candidaţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ și pentru ocuparea posturilor vacante în vederea unui realizării unui deficit scăzut de încadrare a statului de organizare. De asemenea s-a urmărit ridicarea nivelului de perfecţionare şi specializare a personalului.

Personal încadrat:

772 (87%)

Ofițeri

42 (69%)

Maiștrii militari

6 (60%)

Subofițeri

717 (96%)

Personal contractual

7 (88%)

Pierderi de personal 2017:

18

Ofițeri

Maiștrii militari

3

Subofițeri

15

Personal contractual

0

 

În anul 2017 au fost recrutaţi 45 candidaţi, din care au fost admişi 6 candidaţi, după cum urmează:

Academia de Politie “Al.I.Cuza” București, Facultatea de pompieri: recrutaţi: 6 candidaţi și nu a fost admis niciun candidat;

Şcoala Militară de Subofiţeri “Pavel Zăgănescu” Boldeşti: recrutaţi: 38 candidaţi, din care au fost admiși 6 candidați.

Academia Tehnică Militară: recrutați: 1 candidat și nu a fost admis

Pentru rezultatele foarte bune obţinute în activitatea depusă și merite deosebite de care au dat dovadă în îndeplinirea misiunilor, în anul 2017 au fost acordate următoarele recompense:

înaintarea în grad înaintea expirării stagiului minim în grad: 4 ofițeri și 17 subofițeri;

citarea prin ordin de zi pe unitate: 1 ofițer și 9 subofițeri.

În anul 2017 au fost constatate și abateri disciplinare pentru care au fost aplicate un număr de 9 sancţiuni disciplinare: avertisment: 4 ofiţeri și 4 subofiţeri și mustrare scrisă: 1 subofiţer.

Utilizarea resurselor financiare

Managementul financiar-contabil a urmărit stabilirea permanentă a priorităţilor esenţiale, respectarea prevederilor legale referitoare la gestionarea şi buna gospodărire a fondurilor publice, prevenirea şi înlăturarea abaterilor de la dispoziţiile legale și întărirea disciplinei financiare.

Valoarea alocaţiilor bugetare utilizate pentru finanţarea cheltuielilor de personal și a cheltuielilor pentru bunuri și servicii a fost de 45.869.566 lei, din care : Titlul I “Cheltuieli de personal”: 44.463.600 lei; Titlul II “Bunuri şi servicii”: 1.241.600 lei; Titlul XIII “Active nefinanciare”: 164.366 lei.

Creditele repartizate au asigurat plata integrală a salariilor şi a compensaţiilor pentru chirie, cât şi plata obligaţiilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

De la Consiliul judeţean Damboviţa au fost asigurate fonduri în valoare 413975.44 lei reprezentând 31,23% din bugetul alocat de catre IGSU. Pe linie de dotare au fost asigurate de la Consiliul judeţean Damboviţa fonduri în valoare de 26180 lei.

În anul 2017 inspectoratul a derulat achiziții directe cu o valoare de 418622 mii lei online și 2935 lei offline. Procentul achizițiilor online a fost de 99.3%. Bonurile valorice pentru carburanți auto au fost în valoare de 421007 mii lei.

Asigurarea resurselor logistice

Activitatea pe linie logistică a fost concentrată pe asigurarea mijloacelor materiale şi a echipamentelor necesare îndeplinirii misiunilor specifice.

Din punct de vedere al dotării pe linie tehnică, inspectoratul a primit din achizițiile făcute de I.G.S.U. și M.A.I.:

1 autocamion de transport containere multirisc;

1 autoscara de intervenţie şi salvare de la înălţime de 42m;

1 container multirisc pentru asigurarea actiunilor de intervenţie;

1 linie tehnică de întreţinere şi de spălare echipamente de intervenţie;

1 motopompa remorcabilă de mare capacitate;

269 de aparate de protecţie a respiraţiei;

1 barca peneumatica de 4 persoane;

1 complet de scule de deblocare usi;

150 perechi mănuşi de protecţie din piele pentru pompieri;

66 căşti protecţie pentru pompieri;

271 perechi cisme piele protecţie;

1 combinezon de protecție chimică

și din fondurile Consiliului Judeţean Dâmboviţa:

imobilulul reprezentand Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI), în valoarea totală de 5.119,45 mii lei din care: teren 446,05 mii lei, clădire 4124,15 mii lei, mijloace fixe şi obiecte de inventar 549,25 mii lei (a fost predat prin transfer fără plată).

La acest imobil este necesar a se efectua racordul de energie electrică cu o valoare estimată de 683,537 mii lei şi continuarea dotării acestuia cu mobilier şi aparatură de birotică şi de telecomunicaţii cu valoare estimată la 500 mii lei;

obiecte de inventar pentru dotarea CJCCI în valoare de 144,713,21 lei.

Vechimea în exploatare a parcului auto generează cheltuieli mari pentru acoperirea lucrărilor de întreținere (77896 lei). Atelierul inspectoratului a efectuat 45 de reparaţii curente şi 83 revizii tehnice

Putem aprecia că dotarea cu tehnică de intervenţie a inspectoratului s-a îmbunătăţit prin programele operaţionale derulate şi cu sprijinului primit din partea autorităţilor judeţene.

Totuşi mai există 65 % din tehnica de intervenție cu o vechime în exploatare de peste 15 ani.

Consumul de carburanţi a echipaj elor SMURD și autospecialele de descarcerare reprezintă 34156 litri (36,62%), iar cel al celorlalte autospeciale de intervenţie este de 59093 litri (63,38%) din total consumat de 93249 litri motorină în anul 2017.

Fondurile din bugetul MAI utilizate în anul 2017 pentru reparaţii curente la clădiri şi instalaţii au fost în valoare de 56008,07 lei, executându-se lucrări de înlocuire elemente tâmplărie lemn, reparaţii la şarpante şi învelitori, reabilitare instalaţii grupuri sanitare şi duşuri, înlocuiri obiecte sanitare, reparaţii instalaţii încălzire şi evacuare ape menajere, reabilitări instalaţii electrice şi înlocuiri corpuri de iluminat, zugrăveli şi vopsitorii interioare şi exterioare.

Furniturile de birou în anul 2016 au fost asigurate atât prin distribuţii de la Baza de Logistică a IGSU, cât şi prin achiziţii pe plan local. Pentru activităţile de birou s-au asigurat tipizate, imprimate, rechizite şi consumabile în valoare de 8,9 mii lei din fonduri bugetare şi 16,5 mii lei din fondurile Consiliul Județean Dâmbovița, reprezentând circa 44% dintr-un necesar de 57,88 mii lei.

S-au alocat fonduri pentru lucrările de investiţii în continuare la obiectivul CONS P2 Consolidare şi modernizare la sediu Detaşament Pompieri Moreni” fiind continuate lucrările aferente execuţiei pavilionului bloc alimentar. A fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor pentru această construcţie în luna mai 2017, valoarea finală de deviz fiind de 266,89 mii lei.

MANAGEMENTUL COMUNICĂRII

În anul 2017 au fost acreditaţi 34 (25 în 2016) jurnalişti reprezentanți ai instituțiilor mass-media locală și centrală şi au fost remise un număr de 157 (124 în 2016) de comunicate şi buletine informative de presă.

Vizibilitatea inspectoratului s-a transpus în 2522 apariţii (2062 în 2016), astfel:

în presa scrisă şi cea on-line 1403 materiale (1058 în 2016);

la posturile locale şi centrale de televiziune 561 materiale (495 în 2016);

la posturile locale şi centrale de radio 558 de materiale (509 în 2016).

Din totalul apariţiilor 44 au avut tentă favorabilă și 2478 neutre. Nu au existat apariții cu tentă negativă. Au fost organizate 8 conferințe de presă.

În domeniul informaţiilor de interes public s-au înregistrat 4 solicitări scrise și 212 solicitări verbale, cărora li s-a răspuns în termenele legal stabilite.

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, la sediul inspectoratului, s-a organizat şi desfăşurat ediţia a 4-a a concursului Jurnalistul Pompier, în care jurnaliştii din mass-media locală şi centrală s-au întrecut în cele două probe ale concursului (Căutare, cu masca pe figură şi Dispozitivul de intervenţie).

În anul 2017 site-ul inspectoratului, www.isudb.ro, a fost accesat de 45.823 ori şi vizitat de 27.647 de utilizatori (din care 60 % noi, iar 40 % vechi); 22.887 au fost accesări de pe sisteme desktop, 21.593 de pe telefoane mobile şi 1343 de pe tablete; durata medie a unei sesiuni a fost de cca. 2,5 minute, fiind accesate cca. 3 pagini/sesiune.

Pagina oficială de Facebook a inspectoratului, recunoscută și de echipa Facebook prin aplicarea bifei albastre, are 1.619 urmăritori (43% femei şi 56% bărbaţi); 99 postări, impactul postărilor fiind de peste 600000 persoane (în medie de 1700/zi) și are 1.603 aprecieri.

OBIECTIVE 2018

Reducerea numărului de obiective puse în exploatare, care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi verificarea tuturor persoanelor autorizate pentru efectuarea lucrărilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Scăderea numărului de victime şi a numărului de incendii la gospodăriile populaţiei din mediul rural.

Scăderea numărului de incendii generate de focul deschis utilizat la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale.

Continuarea şi diversificarea formelor şi mijloacelor de informare preventivă.

Consolidarea capacităţii de pregătire în situaţii de urgenţă a populaţiei, autorităţilor, precum şi instituţiilor şi operatorilor privaţi.

Creşterea capacităţii de răspuns integrat în situaţii de urgenţă medicală, incendii şi protecţie civilă.

Îmbunătăţirea politicii de personal pentru recrutare, selecţionare, formare şi asigurarea unei evoluţii coerente şi predictibile în carieră.

Elaborarea și implementarea unui ghid de identitate vizuală, actualizarea însemnului heraldic al inspectoratului şi înaintarea spre avizare, împreună cu machetele drapelului distinctiv şi fanionului distinctiv ale inspectoratului.

Creșterea calității condiţiilor de lucru personalului inspectoratului.

CONCLUZII

Apreciem pozitiv rezultatele şi evoluţia instituţiei în contextul socio-economic actual, în sensul că am reuşit să continuăm proiectul de dezvoltare, modernizare şi eficientizare a instituţiei şi am întărit colaborarea şi parteneriatele cu administraţiile locale unde sunt înfiinţate subunităţi de intervenţie.

Vom fi în permanenţă dispuşi să ne concentrăm toate eforturile pentru ca cetăţenii judeţului să beneficieze de un nivel de siguranţă ridicat.

ROMÂNIA

INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ DÂMBOVIŢA

 

RAPORT DE EVALUARE

a activităţii desfăşurate pe anul 2017

Activitatea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în anul 2017 s-a desfăşurat în bune condiţii, au fost îndeplinite obiectivele stabilite, fiind monitorizată permanent situaţia operativă din judeţ.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa asigură Secretariatul Tehnic Permanent (STP) al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).

STP al CJSU:

a monitorizat permanent situaţia din zona de competenţă, județul Dâmbovița.

a asigurat legătura cu toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, existând preocupare din partea acestora pentru a acţiona în comun şi a se informa reciproc, pentru gestionarea şi monitorizarea situaţiilor de urgenţă manifestate la nivelul județului.

OBIECTIVE

Principalele obiective au urmărit:

organizarea culegerii de informaţii şi a fluxului informaţional – decizional în teritoriu;

stabilirea măsurilor de prevenire, protecție și intervenție în situaţii de urgenţă, înştiinţarea şi alarmarea autorităţilor, instituţiilor publice, operatorilor economici şi populaţiei din zonele potențial a fi afectate;

evaluarea situaţiilor de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale, stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice pentru gestionarea evenimentelor sau a stărilor potențial generatoare de situații de urgență;

analizarea şi avizarea Planului judeţean pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă;

repartizarea şi utilizarea ajutoarelor materiale şi băneşti acordate de guvern, de organizaţii non-guvernamentale naţionale/ internaţionale, persoane fizice sau juridice.

REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENŢĂ

Pe parcursul anului 2017, în urma emiterii de către Administraţia Naţională de Meteorologie şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a mesajelor de informare/avertizare/atenționare meteorologice şi hidrologice emise (portocaliu, galben, roşu) pentru intervale mai mari de timp și care vizau județul Dâmbovița, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al CJSU şi prin Compartimentului Monitorizare Situaţii de Urgenţă şi Dispecerat, au fost prelucrate şi retransmise înștiințări către toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi instituțiile responsabile, precizându-se măsurile ce trebuie luate pe perioadele de instituire a codurilor de avertizare, în funcţie de gravitatea situaţiei, neexistând disfuncţionalităţi în acest sens.

În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa au fost organizate 15 şedinţe (2 ordinare şi 13 extraordinare), după cum urmează:

În cele 2 ședințe ordinare din:

30.06.2017, s-a discutat pe tema Planului de măsuri al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă privind combaterea efectelor caniculei pe perioada sezonului estival 2017 și s-a dezbătut proiectul de hotărâre pentru aprobarea Procedurii privind modul de acțiune a instituțiilor responsabile în gestionarea incidentelor și situațiilor de urgență generate de animalele sălbatice la nivelul județului Dâmbovița;

29.11.2017, s-a discutat și aprobat Planul de măsuri al C.J.S.U. Dâmbovița pentru perioada sezonului rece 15.11.2017 15.03.2018.

Ședințele extraordinare s-au desfășurat după cum urmează:

07.01.2017, Măsuri luate în urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase specifice sezonului rece;

10.01.2017 și 11.01.2017, Întreruperea cursurilor școlare pe raza județului Dâmbovița urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase (căderi abundente de zăpadă);

10.04.2017, discuții privind punerea în funcțiune a stațiilor de desecare din zona ce urmează a fi afectată pentru prevenirea inundării localităților, terenurilor agricole, a infrastructurii de îmbunătățiri funciare, precum și pentru prevenirea accidentelor hidrotehnice. În cadrul ședinței Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița;

18.04.2017, analiza registrului de riscuri la nivelul județului în contextul avertizărilor meteorologice COD GALBEN, respectiv COD PORTOCALIU și avertizării hidrologice COD GALBEN;

23.05.2017, aprobarea documentelor necesare promovării unui proiect de Hotărâre de Guvern în vederea alocării de fonduri pentru refacerea obiectivelor afectate de fenomenele meteorologice din anul 2017;

28.06.2017, videoconferință, cu scopul de transmitere a măsurilor de aplicat de către structurile responsabile, în contextul atenționărilor sau avertizărilor meteorologice de temperaturi extreme (caniculă);

01.08.2017 și 04.08.2017, măsuri necesar a fi aplicate de către structurile responsabile, în contextul atenționărilor sau avertizărilor meteorologice de temperaturi extreme (caniculă);

20.09.2017, stabilirea măsurilor adecvate a fi luate și a structurilor responsabile, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu;

29.09.2017, analiza Concepției naționale de răspuns postseism;

23.10.2017, luarea măsurilor necesare în situații generate de apariția urșilor;

29.10.2017, stabilirea măsurilor adecvate și a structurilor responsabile, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu.

În anul 2017, au fost organizate de ISUJ Dâmbovița şi s-au desfăşurat, 9 exerciţii cu forţe în teren şi 27 exerciţii de înştiinţare-evacuare, printre cele mai importante numărându-se cele desfășurate la:

OMV Petrom, Depozit Sud III Moreni (explozie urmată de incendiu);

Spitalul Județean de Urgenţă Târgoviște (cutremur);

Zona montană: localitatea Glod (activare Plan Roșu de intervenţie), respectiv Padina Peștera (punere în aplicare a Procedurii de salvare montană);

OȚELINOX Târgoviște (obiectiv SEVESO): testare Plan de urgenţă externă;

Oraș Titu: exerciţiu într-o situaţie de protecţie civilă, cutremur;

Oraș Pucioasa: exerciţiu într-o situaţie de protecţie civilă, accident construcţie hidrotehnică;

Mun. Târgoviște: exerciţiu într-o situaţie de protecţie civilă, exerciţiu de înştiinţare, avertizare, alarmare.

Pe timpul acestor activități complexe de pregătire s-au creat scenarii și situații tactice la a căror rezolvare au participat instituțiile/forțele cooptate: Instituția Prefectului, IPJ, IJJ, SAJ, UPU-SMURD, Serviciul Public Salvamont, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița, comitetele locale pentru situații de urgență.

În luna aprilie au fost organizate acţiuni de control pe cursurile de apă de la nivelul judeţului, împreună cu reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Dâmbovița, Gărzii Naţionale de Mediu, Administraţiei Naţionale ,,Apele Române” şi au fost verificate:

existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor;

existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuibile;

modul în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi.

Deficienţele constatate, însoţite de măsuri şi responsabilităţi, au făcut obiectul unui Proces Verbal aprobat de preşedintele C.J.S.U. Dâmbovița. Au fost stabilite termene scurte de timp în vederea remedierii deficienţelor constatate, astfel încât măsurile dispuse să conducă la diminuarea efectelor unor eventuale inundaţii. În acest sens, a fost întocmit şi înaintat către Ministerul Mediului procesul-verbal, cuprinzând rezultatele acţiunilor desfăşurate.

În urma precipitaţiilor căzute, a topirii zăpezilor şi a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, în special al setei prelungite din cursul anului 2017, pe raza judeţului Dâmboviţa s-au produs situaţii de urgenţă ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice periculoase: alunecări de teren, eroziuni de mal, diminuarea producţiei la hectar în domeniul agricol, afectarea căilor de transport rutier, poluări accidentale, afectarea acoperişurilor unor locuinţe, afectări ale reţelelor de electricitate în mai multe localităţi.

Ca urmare a adreselor şi rapoartelor operative primite de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă afectate de fenomenele amintite, s-au constituit comisii mixte de specialişti din cadrul mai multor instituţii, care au consemnat în note de constatare şi procese-verbale situaţia la faţa locului şi au propus măsuri de limitare şi rezolvare a problemelor apărute în localităţile afectate.

Prin ordin al preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovița, au fost constituite comisii de specialişti; de la: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Dâmboviţa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmboviţa, S.H.I. Văcăreşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I Dâmbovița, S.D.E.E. Târgovişte, Direcţia Agricolă Judeţeană Dâmboviţa, A.B.A. Argeş – Vedea – S.G.A. Găeşti,

Astfel, pe parcursul anului 2017 s-a răspuns unui număr de 72 solicitări, comisiile deplasate în teren propunând măsuri precum:

identificarea surselor de finanţare in vederea efectuării unor lucrări de refacere a porţiunilor de drum afectate sau a zonelor afectate;

întocmirea unor documentaţii tehnice de specialitate în vederea efectuării lucrărilor specifice necesare stabilizării alunecărilor de teren;

realizarea unor canale de deviere şi protecţia acestora cu anrocamente în vederea punerii în siguranţă a malului afectat, protecţia gospodăriilor cetăţenilor, a căilor de acces şi protecţia lucrărilor executate anterior;

executarea unor apărări de mal din gabioane pentru stoparea eroziunii şi protecţia căilor rutiere;

executarea unor devieri de debit prin decolmatarea şi mărirea secţiunii de scurgere a unor canale deja existente, decolmatarea şi mărirea secţiunii unor pârâuri pentru tranzitarea debitelor importante;

semnalizarea corespunzătoare prin marcaje a zonelor afectate care prezintă pericol;

monitorizarea permanentă a evoluţiei fenomenelor de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă şi informarea Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cazul modificărilor survenite.

Priorități 2018

Stabilirea structurilor județene cu rol principal, cu rol secundar, de prevenire, coordonare operaţională, misiuni de sprijin, investigare/ evaluare și restabilirea stării de normalitate, în vederea asigurării funcțiilor de sprijin în managementului tipurilor de risc;

Actualizarea componenței CJSU și a grupurilor de suport tehnic din CJSU, conform structurilor stabilite și rolurilor acestora;

Stabilirea responsabiităților și a calendarului de acțiuni pentru întocmirea, la nivel județean, a planurilor de acțiune pe tipuri de risc.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. BASARAB I DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial