lun. dec. 23rd, 2024

prefj1RAPORT DE EVALUARE A REZULTATELOR ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL DÂMBOVIȚA ÎN ANUL 2017

I. INTRODUCERE

Legislația de bază

Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița este o instituție publică cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Constituției României, Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârii de Guvern nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, modificată și completată.

Potrivit actelor normative mai sus menționate, misiunea instituției prefectului este de a garanta aplicarea și respectarea legii și a ordinii publice ca reprezentant al Guvernului pe plan local, prin îndeplinirea atribuțiilor cu privire la:

  • verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale și contenciosul administrativ;

  • asigurarea respectării Constituției, a legilor, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum și a ordinii publice;

  • acționarea pentru realizarea în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare și dispunerea de măsuri pentru îndeplinirea acestora;

  • acționarea pentru asigurarea climatului de pace socială, menținerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale;

  • conducerea serviciilor publice deconcentrate;

  • stabilirea împreună cu autoritățile administrației publice locale a priorităților de dezvoltare teritorială;

  • verificarea legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului;

  • asigurarea împreună cu autoritățile și organele abilitate, aducerea la îndeplinire, în condițiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire pentru situații de urgență;

  • asigurarea în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, a măsurilor care se impun și folosirea sumelor prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;

  • utilizarea, în calitate de șef al protecției civile, a fondurilor special alocate de la bugetul de stat și a bazei logistice de intervenție în situații de criză;

  • dispunerea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor, prin organele legal abilitate;

  • dispunerea măsurilor de aplicare a politicilor naționale hotărâte de Guvern și a politicilor de integrare europeană;

  • hotărârea în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituții similare din țară și din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;

  • organizarea activității de eliberare și evidență a pașapoartelor simple;

  • organizarea activității permiselor de conducere și al certificatelor de înmatriculare.

În anul 2017, Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița a țintit să devină un model de eficiență și transparență administrativă în relația cu partenerii săi, să fie privită cu încredere și respect, acționând în permanență pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățeanului, respectarea legalității actului administrativ, întărirea capacității instituționale a administrației publice locale, în vederea susținerii unei administrații eficiente orientate către cetățeni.

Structura organizatorică

II. OBIECTIVE STRATEGICE

Obiectivele strategice urmărite în activitatea desfășurată în cadrul instituției au vizat:

  • Asigurarea la nivelul județului a aplicării și respectării Constituției, a legilor și a celorlalte acte normative, a ordinii publice precum și a Programului de guvernare;

  • Menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale;

  • Gestionarea situațiilor de urgență și inițierea măsurilor pentru prevenirea acestora;

  • Asigurarea monitorizării serviciilor publice deconcentrate;

  • Derularea acțiunilor de verificare exercitate de către comisiile mixte constituite prin ordin al prefectului;

  • Utilizarea în condiții de economicitate, eficiență și eficacitate a tuturor resurselor instituției: umane, financiare, logistice;

  • Îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului de control intern/managerial;

  • Realizarea atribuțiilor referitoare la protecția informațiilor clasificate ;

  • Realizarea obiectivelor ce derivă din legislația specifică precum și din Programul de măsuri pentru combaterea birocrației în activitatea de relații cu publicul aprobat prin H.G nr. 1723 din 14.10.2004, Strategia Națională de Aderare la spațiul Schengen, Strategia Națională Anticorupție;

  • Creșterea calității serviciilor furnizate în domeniul eliberării și evidenței pașapoartelor simple;

  • Creșterea calității serviciilor furnizate în domeniul regimului permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor;

  • Creșterea eficienței procesului de evaluare a legalității actelor administrative emise/adoptate și a respectării actelor normative de către autoritățile administrației publice locale;

  • Creșterea gradului de monitorizare/verificare a modului de exercitare de către primari, respectiv președintele Consiliului județean a atribuțiilor delegate și executate de către aceștia în numele statului;

  • Identificarea și aplicarea celor mai bune practici în ceea ce privește realizarea obligațiilor legale ale Instituției Prefectului pe linia, eliberării apostilei pe actele administrative;

  • Identificarea și aplicarea celor mai bune practici în ceea ce privește îmbunătățirea relațiilor cu cetățenii și a transparenței instituționale;

  • Îmbunătățirea activității instituției și a celorlalte structuri implicate în realizarea atribuțiilor prevăzute de actele normative cu caracter reparatoriu.

III. MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUȚIONALE

1. Eficientizarea structurală

În cursul anului 2017 activitatea instituției a fost condusă de echipa managerială formată din Prefectul județului, Antonel Jîjîie și Subprefecții Ciprian Constantin Pasailă (01.01.2017-14.07.2017) și Florina-Ramona Mureșan (14.07.2017-31.12.2017). În exercitarea atribuțiilor sale, prefectul dispune de un aparat de specialitate care este organizat prin ordin de prefect in servicii si compartimente în funcție de specificul activității.

Personalul instituției este format din funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual.

În vederea eficientizării activității structura instituției a fost reorganizată conform Ordinul Prefectului Județului Dâmbovița nr. 503/29.12.2016, având următoarea componență:

  1. Serviciul Contencios, Control Legalitate Acte, Aplicarea Apostilei structurat pe 2 compartimente:

    1. Compartimentul Controlul Legalității, Aplicarea Actelor cu Caracter Reparatoriu și a Apostilei, având în structura sa 3 funcții publice de consilier juridic superior, 2 consilieri superiori și personal contractual – 1 post.

    2. Compartimentul Contencios Administrativ, Relația cu Autoritățile Locale și Procesul Electoral având în structura sa 4 funcții publice de consilier juridic superior și personal contractual – 2 posturi.

În cadrul serviciului sunt prevăzute un număr de 13 funcții, din care: o funcție publică de conducere de șef serviciu, 9 funcții publice de execuție, 3 posturi personal contractual.

  1. Serviciul Programe Guvernamentale, Conducerea Serviciilor Deconcentrate structurat pe 5 compartimente:

2.1. Compartimentul Resurse Umane având în structura sa o funcție publică de consilier superior.

2.2. Compartimentul Strategii și Programe Guvernamentale, Dezvoltare Economică, Servicii Publice Deconcentrate, Situații de Urgență și Ordine Publică având în structura sa 6 funcții, din care: 3 funcții publice de consilier superior, 1 inspector superior, 1 consilier principal și personal contractual – 1 post.

2.3. Compartimentul Financiar–Contabilitate având în structura sa 3 funcții, din care: 2 funcții publice de consilier superior și o funcție publică de inspector superior.

2.4. Compartimentul Achiziții Publice și Operațiuni Administrative având în structura sa 2 funcții publice de consilier superior.

2.5. Compartimentul Afaceri Europene și Relații Internaționale având în structura sa 2 funcții, din care: o funcție publică de consilier superior și o funcție publică de inspector superior.

În cadrul serviciului sunt prevăzute un număr de 15 funcții, din care: o funcție publică de conducere de șef serviciu, 13 funcții publice de execuție, 1 funcție personal contractual.

3. Biroul Relații cu Publicul, Secretariat și Fond Funciar structurat pe 2 compartimente:

3.1. Compartimentul Retrocedarea Proprietății Funciare și Colectiv Tehnic de Lucru Fond Funciar având în structura sa 2 funcții publice de consilier superior.

3.2. Compartimentul Relații cu Publicul și Secretariat având în structura sa 3 funcții, din care: 2 funcții publice de consilier superior și o funcție publică de inspector superior.

În cadrul biroului sunt prevăzute un număr de 6 funcții, din care: o funcție publică de conducere de șef birou, 5 funcții publice de execuție.

4. Corpul de control al prefectului – 2 funcții publice de execuție, din care: 1 inspector superior și 1 inspector principal.

5. Cancelaria prefectului 4 funcții specifice contractuale, din care: 1 director cancelarie, 1 consilier, 1 consultant și 1 secretar cancelarie.

6. Audit intern – o funcție publică de execuție.

7. Serviciul Public Comunitar Pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple cu un efectiv de 5 ofițeri, 9 subofițeri și 1 personal contractual, din care 12 posturi ocupate si 3 posturi vacante.

8. Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor cu un efectiv de 6 posturi ofițeri, 7 subofițeri și 3 personal contractual, din care 13 posturi ocupate și 3 posturi vacante.

2. Gestionarea resurselor umane

Activitatea de resurse umane din cadrul instituției s-a desfășurat, în principal, conform următoarelor acte normative:

  • Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

  • Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

  • HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici

  • Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,

  • Legea nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Numărul total al posturilor din cadrul Instituției Prefectului este de 74, din care:

  • 43 la Instituția Prefectului din care: 2 înalți funcționari publici, 3 funcții publice de conducere, 30 funcționari publici de execuție și 8 personal contractual. 9 posturi sunt vacante (8 posturi funcționari publici de execuție și 1 post personal);

  • 15 posturi – în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple din care 5 ofițeri, 9 agenți și 1 personal contractual. Numărul posturilor ocupate este de 12 si există 3 posturi vacante (un ofițer, un agent și un personal contractual).

  • 16 funcții în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere Înmatriculare a Vehiculelor din care: 6 ofițeri, 7 agenți și personal contractual-3. Numărul posturilor ocupate este de 13 si există 3 posturi vacante (2 ofițeri și un agent).

3. Utilizarea resurselor financiare

Activitatea compartimentului financiar-contabilitate s-a desfășurat prin îndeplinirea atribuțiilor conform Legii contabilității 82/1991 republicată, precum și a celorlalte acte normative din domeniu.

Activitatea a vizat în principal:

  • gestiunea rațională a mijloacelor financiare, materiale și umane prin fundamentarea, elaborarea și executarea bugetului pe anul 2017;

  • asigurarea, în limita creditelor bugetare deschise și aprobate, a bazei tehnico-materiale și financiare necesare desfășurării normale a activității curente

  • respectarea riguroasă a disciplinei financiar-bugetare privind destinația creditelor, legalitatea operațiunilor de încasări și plăți, limitarea a cheltuielilor de personal, materiale și servicii.

Finanțarea Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița se face integral de la bugetul de stat. Bugetul instituției cuprinde următoarele categorii de capitole bugetare și anume:

Cap. 51.01.03. – Autorități Publice și Acțiuni Externe

Cap. 61.50.00. – Ordine Publică și Siguranță Națională

Pe parcursul anului 2017, bugetul instituției a suferit numeroase modificări, conform rectificărilor bugetare. Aceste modificări au fost transmise de către Direcția Generală Financiară din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu avizul ordonatorului principal de credite.

Bugetul pe anul 2017 a fost defalcat pe trimestre, în conformitate cu Legea nr. 500/2001 privind finanțele publice și conține partea de cheltuieli de la bugetul de stat.

Cheltuielile efectuate în cursul anului 2017 s-au realizat cu respectarea prevederilor legale și încadrarea în creditele aprobate și repartizate. Astfel, au fost achitate drepturile salariale legale ale personalului și obligațiile aferente acestora la bugetul consolidat al statului și au fost asigurate cheltuielile cu bunuri și servicii necesare.

Ponderea cheltuielilor efectuate în raport cu totalul deschiderilor de credite a fost în anul 2017 de 97,86%.

Cheltuieli de personal:

  • La capitolul 51.01.03 “Autorități publice și acțiuni externe” deschiderile de credite au fost în valoare de 2.265.000 lei și plățile efectuate în valoare de 2.251.597 lei.

  • La capitolul 61.50.00 „Ordine publică și siguranță națională” deschiderile de credite au fost în valoare de 1.484.000 lei și plățile efectuate în valoare de 1.482.268 lei;

Cheltuieli cu bunuri si servicii:

La capitolul 51.01.03 „Autorități publice și acțiuni externe” deschiderile de credite au fost în valoare de 512.000 lei și plățile efectuate în valoare de 499.886 lei.

La capitolul 61.50.00 „Ordine publică și siguranță națională” deschiderile de credite au fost în valoare de 133.000 lei și plățile efectuate în valoare de 124.094 lei.

Pentru titlul X „Alte cheltuieli” -51.01.- 59.17 – despăgubiri civile deschiderile de credite au fost în valoare de 29.801 lei și plățile efectuate au fost în valoare de 16.881 lei.

Pentru titlul X „Alte cheltuieli” -61.01.- 59.17 – despăgubiri civile deschiderile de credite au fost în valoare de 3.300 lei și plățile efectuate au fost în valoare de 3.300 lei.

În ceea ce privește capitolul 68.06.00, „Asigurări și asistență socială”, deschiderile de credite au fost de 14.300 lei, iar plățile efectuate de 13.112 lei.

4. Activitatea de achiziții publice

Activitatea compartimentului de achiziții publice s-a desfășurat în cadrul legislativ și instituțional al derulării achizițiilor, în conformitate cu prevederile legislației naționale :

  • Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice;

  • Legea nr. 99 din 19 mai 2016 privind achizițiile sectoriale;

  • Hotărârea Guvernului nr. 395 din 2 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

În cadrul procesului de achiziție publică în cadrul Compartimentului au fost urmărite următoarele obiective:

  • respectarea cadrului legal;

  • gestiunea rațională a mijloacelor financiare, materiale și umane prin fundamentarea, elaborarea și executarea bugetului pe anul 2017;

  • eficiența utilizării fondurilor, materializată în utilizarea unor criterii care să reflecte avantajele de natură economică în vederea obținerii raportului optim între preț și calitate;

  • asumarea răspunderii de către persoanele implicate în procesul de achiziție publică;

  • asigurarea, în limita creditelor bugetare deschise și aprobate, a bazei tehnico-materiale și financiare necesare desfășurării normale a activității curente și de investiții a instituției;

  • asigurarea transparenței procesului de achiziții publice prin aducerea la cunoștință publică a tuturor informațiilor legate de procedura de atribuire, prin publicarea anunțurilor de participare și atribuire în SEAP ;

Pe parcursul anului 2017 au fost achiziționate servicii și bunuri materiale necesare desfășurări activității Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, inclusiv a celor 2 servicii publice comunitare din subordine. Din valoarea totală a achizițiilor, în sumă de623.980 lei, valoarea cumpărărilor directe efectuate prin SEAP s-a ridicat la614.620 lei – reprezentând98,5 % din totalul achizițiilor, restul de 1,5% fiind achiziții directe, motivate prin notă justificativă.

Pentru buna desfășurare a activității Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița și a serviciilor publice comunitare din subordine, au fost necesare achiziții de materiale, furnituri de birou, bunuri și servicii diverse – curățenie, reparații auto, întreținere și administrare rețele IT și telefonie – în conformitate cu programele de achiziții publice anuale, avizate și aprobate conform reglementărilor legale în acest domeniu.

Programul anual de achiziții al instituției și a serviciilor publice comunitare din subordine, utilizat ca un instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziție a fost reactualizat datorită cerințelor apărute pe parcursul anului.

5. Asigurarea resurselor logistice

Activitatea resurselor logistice s-a desfășurat în cadrul Compartimentului achiziţii publice şi operaţiuni administrative conform prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice; HG 395/2016 și OMAI 599/2008 pentru aprobarea Normativului pentru asigurarea tehnică a autovehiculelor.

Pe parcursul anului 2017 s-a urmărit asigurarea condițiilor pentru buna funcționare a activității tuturor compartimentelor, asigurându-se baza materială, echipamentele necesare desfășurării activității curente, precum și întreținerea echipamentelor în limita resurselor financiare alocate.

În măsura bugetului alocat s-au asigurat condițiile pentru buna funcționare a autoturismelor din parcul auto, urmărindu-se zilnic foile de parcurs cu centralizarea consumului de carburant pe fiecare autoturism, respectându-se încadrarea în normativele aprobate.

Prioritățile în cadrul instituției sunt: formarea personalului, corelarea nevoilor de instruire cu resursele financiare, diseminarea cunoștințelor acumulate în urma participării la cursuri, analizarea și utilizarea mai bună a competențelor și performanțelor personalului.

La nivelul Instituției Prefectului resursele umane, financiare și logistice au fost utilizate în condiții de eficiență, urmărindu-se reducerea cheltuielilor financiare concomitent cu întărirea capacității operaționale a tuturor compartimentelor.

IV. REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENȚĂ

Cancelaria Prefectului

În cadrul Instituției Prefectului – Județul Dambovita, modul de promovare a activității prefectului si a instituției, în general, s-a axat pe ideea de deschidere, transparență și o relație foarte bună cu reprezentanții mass-media, în scopul unei informări corecte a cetățenilor.

Agenda de lucru ale prefectuluiConsilierul din cadrul cancelariei prefectului a procedat la actualizarea permanentă a site-ului instituției, în special la postarea agendei săptămânale a prefectului. Cancelaria Prefectului a fost în contact permanent cu presa locală, atât în legătură cu transmiterea informațiilor pentru activitatea instituției prefectului cât și pentru comunicarea unor situații de urgență la nivelul județului Dâmbovița.

În conformitate cu agenda săptămânală de lucru a prefectului, s-au asigurat condițiile necesare de desfășurare a celor 25 ședințe de lucru ale reprezentantului guvernului în teritoriu în cadrul structurilor menite a asigura punerea în aplicare a reglementărilor legale adoptate de guvern : Colegiul Prefectural – 12 ședințe, Comitetul consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice – 8 ședințe, Comisia de dialog social – 5 ședințe. Prefectul a susținut diverse materiale ce au vizat activitatea instituției, în fiecare lună, la finalul ședințelor Colegiului Prefectural.

În cadrul Comitetului județean pentru situații de urgență au avut loc 15 ședințe, dintre care 2 ordinare și 13 extraordinare. Prefectul, subprefectul și cancelaria prefectului au participat la toate videoconferințele convocate pe parcursul anului, având ca temă situațiile de urgență.

Având în vedere Planul anual de măsuri pentru siguranța elevilor în unitățile școlare, consilierul prefectului, a asigurat, împreună cu persoana responsabilă, desfășurarea ședințelor de lucru la care s-a realizat o evaluare a obiectivelor cuprinse în planul de măsuri.

Cetățenilor care s-au adresat Instituției Prefectului le-au fost acordate audiențe susținute de Prefect sau Subprefect. Înscrierea s-a realizat pe data de 15 ale lunii, data fiind stabilită de prefect prin grija consilierului prefectului sau a secretariatului acestuia. Au avut loc 11 ședințe de audiențe în anul 2017.

Comunicate de presăConsilierul din cadrul Cancelariei Prefectului a fost în continuare desemnat pentru relația cu presa atât pentru activitatea instituției prefectului cât și pentru situațiile de urgență.

Pe parcursul anului 2017 au fost elaborate, de către responsabilul cu presa, 40 de comunicate de presă transmise către mass-media locală și centrală, dintre care 20 pentru activitatea instituției prefectului ( din oficiu sau ca urmare a apariției unor articole în presă) și 20 privind atenționări meteorologice.

Prefectul județului a răspuns la solicitările lansate de presa scrisă și online, în care a prezentat poziția instituției, a oferit clarificări, a prezentat rezultatele unor acțiuni de control întreprinse de instituție sau a unor situații de legalitate în administrația locală.

Prin intermediul comunicatelor de presă, Instituția Prefectului – Județul Dambovita a adus la cunoștința opiniei publice informații despre organizarea cu sprijinul Garnizoanei Târgoviște, a festivităților dedicate zilelor naționale, precum și a altor evenimente cu importanță deosebită.

AlocuțiuniPrin Cancelaria Prefectului au fost asigurate alocuțiunile prefectului și subprefectului pentru diferitele evenimente organizate.

Astfel, au fost realizate alocuțiuni pentru Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie, Ziua Jandarmeriei Române – 3 aprilie, Ziua Independenței, a Victoriei și a Europei– 9 mai, Ziua Eroilor – 29 mai, Ziua Drapelului Național – 26 iunie, Ziua Imnului Național – 29 iulie, Ziua Pompierilor-13 septembrie, Ziua Armatei Române – 25 octombrie, Ziua Națională a României – 1 decembrie, Comemorarea eroilor martiri căzuți în revoluția din decembrie 1989 – 22 decembrie.

Au fost realizate alocuțiuni cu ocazia participării prefectului la evaluarea activității Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, a Inspectoratului Județean de Jandarmi ”Mircea cel Bătrân” Dâmbovița, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița precum și a Garnizoanei Târgoviște.

CorespondențăÎn decursul anului 2017 Cancelaria a răspuns diverselor solicitări ale cetățenilor județului Dâmbovița, cu ajutorul compartimentelor de specialitate din cadrul instituției. Cancelaria Prefectului a fost în continuare responsabilă cu înregistrarea radiogramelor și termenele de răspuns ale acestora, realizând acest lucru, conform procedurii, într-o condică specială.

Cancelaria Prefectului a realizat din oficiu mai multe circulare către primarii UAT-urilor în vederea informării acestora asupra unor aspecte: privind situațiile de urgență, monumentele de eroi, lansarea unor proiecte finanțate prin fonduri europene, etc.

Deschiderea instituției spre dezvoltarea socio-economică a județului a fost una dintre preocupările constante. În acest sens, prefectul a realizat o corespondență amplă pe parcursul anului, informând oficial forurile superioare, vis-a-vis de aspectele semnalate cu ocazia întâlnirilor desfășurate cu reprezentanții locali ai societății civile, ai sindicatelor, ai patronatelor și ai partidelor politice, pentru a lua la cunoștință despre revendicările acestora.

Implicarea pentru implementarea Strategiei guvernamentale de îmbunătățire a situației romilor

Elaborarea planului județean de măsuri privind incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome, prin armonizarea principalelor nevoi identificate prin procesul de facilitare comunitară sau identificate de către autoritățile publice locale, cu măsurile prevăzute în Strategie. Conform fișei postului, consultantul cancelariei identifică, elaborează, coordonează, monitorizează, evaluează și raportează in temeiul H.G. nr. 18/2015 privind Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români de etnie roma pentru perioada 2015-2020.

A fost reorganizată componența Biroul Județean pentru Romi. Prin Ordinul Prefectului s-a reorganizat componența Grupului de Lucru Mixt, grup format din reprezentanți ai instituțiilor, organizații guvernamentale, reprezentanți ai romilor din comunități. A fost elaborat regulamentul de funcționare al Grupului. A fost finalizat Planul Județean de Măsuri in urma consultărilor cu liderii formali ai romilor din teritoriu, cu următoarele domenii principale: Sănătate, Educație, Ocupare, Locuire, Infrastructură, Justiție Socială, Cultură.

A fost organizată ședința regională a Agenției Naționale pentru Romi unde au fost invitați reprezentanți ai acestei comunități, instituții și reprezentanți O.N.G.-uri. S-au organizat întâlniri regionale cu Grupurile de Lucru Mixt din regiunea Sud-Muntenia şi organizații non-guvernamentale. Consilierul pentru romi a participat la întâlnirea de la Ploiești privind incluziunea romilor unde au fost prezenți ambasadorii Norvegiei si Suediei.

În cadrul monitorizării implementării măsurilor din aria de activitate a autorităților locale și a serviciilor deconcentrate ale ministerelor de resort pentru îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor din Strategie au avut loc, deplasări in comunitățile de romi si au fost organizate numeroase întâlniri cu liderii formali ai romilor. Au fost întocmite adrese către Unitățile Administrativ Teritoriale și serviciile deconcentrate.

Corpul de control al prefectului

Acțiuni de control dispuse de prefect:

Desfăşoară, în condiţiile legii, activitatea de verificare, sprijin şi îndrumare în ceea ce priveşte sfera de competenţă a prefectului;

Colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice competente;

Ca urmare a acţiunilor întreprinse, elaborează rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, precum şi propuneri privind îmbunătăţirea stării de legalitate pe care le comunică prefectului;

Participă, alături de reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate, la acţiuni de verificare potrivit competenţelor, a modului de aplicare a actelor normative la nivelul judeţului;

Examinează proiectele bugetelor, precum şi situaţiile financiare privind execuţia bugetară, înaintate de serviciile publice deconcentrate, în vederea emiterii avizului prefectului;

Verifică sesizările adresate prefectului în care soluţionarea problemelor implică un grad ridicat de dificultate;

Urmăreşte modul de aplicare a prevederilor cuprinse în strategiile şi programele pentru susţinerea reformei în administrația publică;

Controlează modul de asigurare a protecţiei economico-sociale şi a sănătăţii populaţiei;

Efectuează controale dispuse de MAI pe diferite domenii de activitate, prin atragerea specialiştilor din domeniile respective, prin ordin al prefectului;

Face parte din grupul de lucru pentru monitorizarea modului de derulare a Programului operaţional ajutorarea persoanelor defavorizate;

Tematica abordată

Corpul de control al prefectului este structură operativă, subordonată direct prefectului, care realizează acțiuni de inspecție și control, soluționarea petițiilor cetățenilor, acțiuni de verificare, îndrumare și sprijin cu privire la respectarea legilor și a altor acte normative de către unitățile administrativ teritoriale

În baza tematicii elaborate nr. 757/2017 au fost efectuate cinci acțiuni de control și îndrumare, de către o echipă formată din funcționari ai Corpului de control al prefectului și Biroului Relații cu Publicul, Secretariat și Fond Funciar la următoarele unități administrativ teritoriale: Fieni, Moțăieni, Cornești, Petrești și Ciocănești, pentru care au fost întocmite procese verbale. Tematica abordată a fost cu privire la respectarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, OG nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, Legii nr. 52/2003, republicată privind transparenţa decizională în administraţia publică, Legea nr. 18/1991, republicată, Legea fondului funciar.

Afaceri europene, relații internaționale, dezvoltare economică, programe și strategii guvernamentale.

Accesarea fondurilor europene

Compartimentul Afaceri Europene și Relații Internaționale

Realizarea politicilor de integrare europeană, a politicilor publice naționale și locale, precum și respectarea Planului de măsuri pentru integrarea europeană și intensificarea relațiilor externe au avut în vedere:

1. Monitorizarea stadiului elaborării strategiilor de dezvoltare locală 2014 – 2020 la nivelul unităților administrativ teritoriale din județ.

2. Monitorizarea Grupurilor de Acțiune Locală la nivelul autorităților administrației publice locale. La nivelul județului sunt 12 GAL-uri. Au fost identificate 634 de propuneri de proiecte de investiții la nivelul localităților componente ale Grupurilor de Acțiune Locală.

3. Diseminarea de informații privind Instrumentele Structurale 2014 – 2020, întâlniri, evenimente etc. prin postarea de articole pe portalul www.prefdb.ro/afacerieuropene. Au fost publicate 15 articole.

4.Monitorizarea obiectivelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală conform O.U.G. nr. 28/2013.

La nivelul județului Dâmbovița au fost finalizate în cadrul PNDL I un număr de 89 de obiective de investiții în valoare de 139.129.602,92 RON.

În cadrul PNDL I sunt în derulare un număr de 43 de obiective de investiții.

La nivelul județului Dâmbovița în cadrul PNDL II au fost depuse un număr de 425 de proiecte, din care au fost selectate pentru finanțare 244 de proiecte. Valoarea proiectelor finanțate pentru perioada 2017 – 2020 este de 698.725.450,55 RON.

Proiecte PNDR 2014 – 2020, beneficiari publici

Nr. crt.

Număr proiecte

Valoare proiecte – RON –

1

30

99.615.972

 

 

SITUATIA BENEFICIARILOR PRIVATI FINANTATI DIN PNDR 2014-2020 la data de 30.09.2017

Nr. crt.

Submăsura

Număr beneficiari

Valoare totala a proiectelor (RON)

1

4.1

4

4.832.643

2

4.2

1

3.309.839

3

6.1

1152

210.810.336

4

6.2

29

6.757.260

5

6.4

1

1.003.196

6

6.3

456

31.022.685

7

16.4

1

444.259

8

19.1

5

317.686

9

6.1 – T112-tranzitie

7

320.005

10

6.3 – T141-tranzitie

483

5.548.500

11

19.2 – T 41-112-tranzitie

89

5.665.656

12

19.2 – T 41-141-tranzitie

5

67.500

TOTAL PLATIT

577

270.099.565

 

Situația contractelor semnate în cadrul POR 2014-2020 la nivelul județului Dambovita

Nr. crt.

Număr proiecte

Valoare proiecte

– RON –

1

25

303.114.876,38

Compartimentul Strategii și Programe Guvernamentale, Servicii Publice Deconcentrate, Situații de Urgență

Atribuțiile ce revin prefectului, conform Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului și H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului pe linia conducerii serviciilor publice deconcentrate și ale celorlalte organe ale administrației centrale din UAT-uri și a realizării în județ a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare sunt realizate de acest compartiment.

Analizând în ansamblu, rezultatele monitorizării serviciilor publice deconcentrate în anul 2017, se constată:

  • relația Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița cu serviciile publice deconcentrate este bună, atât în furnizarea de informații, cât și în soluționarea diverselor probleme apărute și care au necesitat o rezolvare rapidă;

  • în ciuda eforturilor depuse, colaborarea cu primăriile din județ, în vederea obținerii unor date sau materiale documentare este încă dificilă.

În cadrul Serviciului Programe Guvernamentale, Conducerea Serviciilor Deconcentrate, monitorizarea activității serviciilor publice deconcentrate și a altor organe ale administrației centrale organizate la nivelul județului, s-a concretizat prin următoarele acțiuni:

1) A fost întocmit Planul de acțiuni al județului pentru anul 2017 în concordanță cu Programul de Guvernare, care a fost prezentat și aprobat în ședința Colegiului Prefectural din luna februarie 2017. Realizarea acestei lucrări a avut la bază o strânsă colaborare cu persoanele din conducerea serviciilor publice deconcentrate, astfel încât să fie asigurată o sinteză și o prioritate corectă a activităților. Trimestrial s-a realizat monitorizarea planului de acțiuni.

2) A fost elaborat Raportul pe anul 2016 privind stadiul realizării obiectivelor din Planul Județean de acțiuni și rapoarte periodice.

Această lucrare a fost structurată pe 16 capitole, având ca principale domenii: educație, sănătate, piața muncii, asigurări sociale, familia și protecția copilului, politica fiscal-bugetară, justiție și politici anticorupție, sport și tineret, protecția consumatorilor, mediul de afaceri, infrastructura de transport, agricultura și dezvoltarea rurală, protecția mediului înconjurător, ordinea publică și siguranța cetățeanului, cultura și patrimoniul național.

3) Au fost solicitate serviciilor publice deconcentrate și altor organe ale administrației centrale organizate în teritoriu, informări lunare și trimestriale privind activitatea desfășurată precum și problemele cu care se confruntă. Prin informările prezentate s-a realizat analiza activității serviciilor publice deconcentrate privind realizarea obiectivelor prioritare și a indicatorilor de performanță, analiza problemelor de ordin general cu care se confruntă aceste servicii, astfel încât, în limita cadrului legal, să se poată interveni în soluționarea acestora.

Monitorizarea serviciilor publice deconcentrate:

Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița

Informări: 54

Direcția pentru Agricultură a Județului Dâmbovița

Informări: 5

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița

Ordine cu caracter tehnic sau de specialitate: 1

Informări: 8

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița

Informări: 2

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dâmbovița

Informări: 3

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița

Informări: 34

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița

Informări: 42

Biroul Vamal de Interior Dâmbovița

Informări: 6

Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița

Informări: 2

Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița

Informări: 4

Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Dâmbovița

Informări: 2

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Ordine cu caracter tehnic sau de specialitate: 1

Informări: 65

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița

Informări: 16

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița

Informări: 17

Casa Județeană de Pensii Dâmbovița

Informări: 25

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița

Informări: 12

Direcția de Sănătate Publică a Județului Dâmbovița

Informări: 25

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

Informări: 18

Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița

Informări: 16

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Basarab I” al Județului Dâmbovița

Ordine cu caracter tehnic sau de specialitate: 9

Informări: 68

Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița

Informări: 327

Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița

Informări: 37

Sistemul de Gospodărire a Apelor Dâmbovița

Ordine cu caracter tehnic sau de specialitate: 2

Informări: 4

Sistemul Hidrotehnic Independent Văcărești

Informări: 4

Ordine cu caracter tehnic sau de specialitate: 2

Controlul legalității, al aplicării actelor normative și contencios administrativ.

1. Activitatea de verificare a legalității actelor administrative și a modului de aplicare a actelor normative în acțiuni planificate

În anul 2017, au fost supuse exercitării controlului de legalitate efectuat în baza art. 123 alin. 5 din Constituția României, coroborat cu art. 19 lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, privind prefectul și instituția prefectului, un număr de 7844 hotărâri adoptate de către consiliile locale și 50529 de dispoziții emise de primarii unităților administrativ-teritoriale din județ.

Au fost apreciate ca nelegale 117 de acte administrative din care 32 hotărâri adoptate de  consiliile locale și 85 dispoziții emise de primari.

În vederea anulării/revocării celor 32de hotărâri s-au formulat 3 acțiuni la instanța de contencios administrativ, respectiv 29 de recursuri administrative.

În urma recursurilor administrative au fost revocate 23 hotărâri, restul de 6 urmând a fi analizate în primele ședințe ale autorităților administrației publice locale respective în vederea revocării.

3 acțiuni – pe rol

32 HCL 23 revocate

29 recursuri administrative

6 în curs de analiză

 

Pentru cele 85 de dispoziții emise de primari, considerate că nu întrunesc condițiile de legalitate, au fost formulate 65 acțiuni și 20 recursuri administrative.

În urma formulării celor 20 de recursuri administrative, 11 dispoziții au fost revocate de către primari, restul de 9 fiind în curs de analiză de către emitenți.

Toate cele 65 de acțiuni având ca obiect anularea dispozițiilor emise de primari apreciate ca fiind nelegale sunt în curs de soluționare, pe rolul instanțelor de judecată.

65 acțiuni – pe rol

 

85 dispoziții 11 revocate

20 recursuri administrative

9 în curs de analiză

Tematica abordată – în activitatea de verificare a legalității actelor administrative emise de autoritățile administrației publice locale s-a urmărit :

  • respectarea procedurilor și a termenelor de convocare a consiliului local (în scris cu cel puțin 5 zile înainte în cazul ședințelor ordinare și cel puțin 3 zile înainte în cazul celor extraordinare) conform prevederilor din Legea nr. 215/2001, modificată, ale dispozițiilor din Legea nr. 52/2003 și ale prevederilor din O.G. nr. 35/2002, modificată;

  • respectarea dispozițiilor legale privind întrunirea majorității cerute de lege la adoptarea hotărârilor după cum urmează:

  • majoritatea consilierilor în funcție în cazul adoptării hotărârilor privind bugetul local, cele prin care se stabilesc impozite și taxe locale,hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii, hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului și hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine.

  • majoritatea calificată (2/3 din numărul consilierilor în funcție) în cazul adoptării hotărârilor privind patrimoniu;

  • dacă hotărârile adoptate de consiliul local sunt contrasemnate, pentru legalitate, de secretarul unității administrativ teritoriale, iar în cazul în care secretarul apreciază că hotărârile sunt nelegale a formulat obiecțiuni scrise;

  • modul în care se asigură comunicarea actelor administrative adoptate de consiliul local și de către primar instituției prefectului:

  • hotărârile adoptate trebuie comunicate prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării.

  • în cazul hotărârilor apreciate de secretar ca nelegale, comunicarea trebuie însoțită de obiecția scrisă a acestuia.

  • dispozițiile emise de primar avizate pentru legalitate se comunică în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la semnarea lor prefectului.

  • în cazul dispozițiilor apreciate ca nelegale, comunicarea este însoțită de obiecția scrisă a secretarului.

  • Respectarea normelor de tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000, modificată), cât și a dispozițiilor actelor normative în aplicarea cărora acestea se adoptă sau emit.

Principalele deficiențe constatate – au privit stabilirea / majorarea salariilor funcționarilor publici și ale personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului și respectiv, stabilirea taxelor și impozitelor locale.

Pe lângă aceste aspecte, în urma acțiunii de verificare a legalității actelor administrative adoptate și emise de autoritățile administrației publice locale se constată în mod frecvent și deficiențe care denotă atât necunoașterea normelor de tehnică legislativă, cât și a dispozițiilor actelor normative în aplicarea cărora acestea se adoptă sau emit.

Semestrial, se transmite Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, situația privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale.

Măsuri propuse: prin recursurile administrative formulate sau prin acțiunile introduse s-au indicat deficiențele constatate referitoare la respectarea normelor de tehnică legislativă și/sau a dispozițiilor (pentru fiecare caz în concret) a actelor normative în aplicarea cărora au fost emise/adoptate dispozițiile, respectiv hotărârile de consiliul local ce au fost apreciate ca fiind nelegale.

De asemenea, în cadrul activităților de îndrumare a activității secretarilor unităților administrativ-teritoriale au fost discutate deficiențele constatate cu ocazia controlului de legalitate, recomandându-se secretarului , pentru fiecare caz în parte, respectarea prevederilor legale.

2. Controale dispuse în urma sesizărilor și audiențelor înregistrate la Instituția Prefectului care au necesitat verificarea aspectelor sesizate la fața locului – nu au fost astfel de controale.

3. Instruirea secretarilor unităților administrativ-teritoriale cu privire la aplicarea actelor normative nou apărute

În temeiul tematicii aprobate prin Ordinul Prefectului nr. 26/04.02.2010 au fost efectuate în cursul anului 2017 un număr de 15 acțiuni de îndrumare metodologică a secretarilor UAT.

În urma acțiunilor de îndrumare au fost întocmite rapoarte cuprinzând deficiențele constatate precum și măsuri și termene pentru remedierea acestora.

Principalele deficiențe constatate au vizat încălcări ale prevederilor Legii nr. 215/2001 în ce privește convocarea ședințelor de consiliu local și consemnarea dezbaterilor, precum și deficiente ce vizează aplicarea normelor de tehnica legislativa, in sensul ca actele administrative sa fie temeinic motivate în drept.

De asemenea, s-au constatat deficiențe în ce privește transpunerea la nivel local a prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică si a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și în ce privește păstrarea și inventarierea documentelor, completarea și transmiterea declarațiilor de avere și interese.

4.Reprezentarea Instituției Prefectului la instanțele judecătorești

Consilierii juridici au reprezentat Instituția Prefectului într-un număr de 104 dosare ce s-au aflat sau se află pe rolul instanțelor de contencios-administrativ din care:

  • Tribunalul Dâmbovița – 77;

  • Curtea de Apel Ploiești – 25;

  • Tribunalul București – 1;

  • Tribunalul Ilfov – 1.

În cursul anului 2017 a fost asigurată reprezentarea Prefectului județului Dâmbovița în 10 dosare având obiect stabilirea hotarelor intrajudețene .

De asemenea a fost asigurată reprezentarea Prefectului județului Dâmbovița în cauzele aflate pe rolul instanțelor privind litigiile de hotar dintre județul Dâmbovița și județele învecinate – Giurgiu (Tărtășești-Cosoba), Ilfov (Niculești-Periș) și Prahova (Moroeni-Bușteni).

5.Activitatea de emitere a ordinelor cu caracter individual și/sau normativ

În cursul anului 2017, funcționarii publici din cadrul Serviciului Contencios, Control Legalitate Acte, Aplicarea Apostilei au redactat un număr de 1008 ordine ale Prefectului, din care 808 privesc atribuire de teren în coproprietate indiviză (pentru apartamente) conform art. 36 alin. (2 și 6) din Legea nr. 18/1991,republicată.

Prefectul județului Dâmbovița a emis 8 ordine ce vizează încetarea de drept a mandatelor de consilieri locali înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membri al partidelor politice pe ale căror liste au fost aleși, având la baza adresele partidelor politice în cauză, ordine ce au fost întocmite de consilierii juridici din cadrul serviciului și vizate de legalitate de către șeful serviciului.

Prin ordin al prefectului întocmit de un consilier juridic, a fost constituită o comisie mixtă privind acțiunile de îndrumare și control referitor la modul de întocmire și ținere la zi a registrului agricol, în cadrul căreia a fost nominalizat un funcționar din Serviciul contencios, control legalitate acte, aplicarea apostilei. Funcționari din cadrul serviciului au participat alături de reprezentați ai Direcției Județene de Statistică la elaborarea tematicii în baza căreia se vor efectua acțiunile de îndrumare și control anterior menționate, tematica fiind aprobată prin ordinul de constituire a comisiei.

6. Întocmirea proiectelor de hotărâri de guvern și înaintarea acestora la Ministerul Afacerilor Interne – au fost întocmite 19 proiecte de hotărâri de guvern, având următoarea tematică:

– 3 proiecte pentru alocări sume din fondul de intervenţie la dispoziţia guvernului în vederea realizării unor lucrări de punere în siguranţă la obiective de infrastructură de interes judeţean ;

– 15 proiecte modificare anexa 70 la H.G. nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmbovița;

– 1 proiect trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor în domeniul public al comunei Runcu.

7. Activitatea desfășurată de Comisia de disciplină a secretarilor

În conformitate cu prevederile art. 6 alin.5 coroborate cu cele ale art. 4 alin. 5 din HG nr. 1344/2007, compartimentul juridic al instituției prefectului a asigurat secretariatul Comisiei de disciplină pentru analizarea și propunere modului de soluționare a sesizării privitoare la faptele secretarilor unităților administrativ-teritoriale sesizate ca abateri disciplinare – județul Dâmbovița.

Comisia de disciplină pentru analizarea și propunere a modului de soluționare a sesizării privitoare la faptele secretarilor unităților administrativ-teritoriale sesizate ca abateri disciplinare – județul Dâmbovița a analizat în cursul anului o sesizare privind secretarul orașului Răcari, întrunindu-se în 5 ședințe. Ca urmare a cercetărilor administrative efectuate s-a propus clasarea sesizării.

8. Activitatea desfășurată de Comisia Județeană de atribuiri de denumiri

În conformitate cu prevederile art. 3 alin.4 din Ordonanța nr. 63/2002, compartimentul juridic al instituției prefectului a asigurat secretariatul Comisiei de atribuire de denumiri.

Comisia privind atribuirea de denumiri, constituită în baza Ordinului Prefectului nr.113/21.06.2012, s-a întrunit în cursul anului 2017 în 7 ședințe, emițând  12 avize favorabile în vederea atribuirii sau schimbării unor denumiri de străzi și instituții de învățământ.

9. Activitatea de contencios-administrativ

În urma exercitării controlului de legalitate asupra actelor emise/adoptate de către autoritățile administrației publice locale au fost formulate 68 de acțiuni la instanțe de contencios-administrativ solicitându-se instanței de judecată anularea actelor apreciate ca fiind nelegale. Dintre acestea 3 cereri de chemare în judecată au privit hotărâri adoptate de către consiliile locale, iar restul de 65 au vizat dispoziții emise de către primari. Dispozițiile atacate privea modul de stabilire /majorare a salariilor stabilite pentru funcționarii publici și/sau personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului, fiind emise în aplicarea Legii nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Toate cele 68 de dosare având ca obiect anularea actelor administrative mai sus menționate se află în curs de soluționare, pe rolul instanțelor judecătorești.

Ca urmare a sesizării Instituției Prefectului de către Inspectoratul de Stat în Construcții a fost promovată o acțiune privind anularea unei autorizații de construire, care se află încă în curs de soluționare pe rolul instanței de judecată.

Urmărirea aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu

1.Aplicarea legilor fondului funciar

În perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2017, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița a emis 254 titluri de proprietate din care pentru terenuri agricole 229 cu suprafața de 195,6 ha. și 25 pentru terenuri cu vegetație forestieră cu suprafața de 72,1ha.

Au fost rescrise 136 titluri de proprietate prin punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele de judecată sau la propunerea comisiilor locale de fond funciar.

În perioada ianuarie – decembrie au fost înregistrate 81 cereri formulate conform art. 36 alin.(7) din HG.890/2005, pentru emiterea duplicatelor titlurilor de proprietate publicate în Monitorul Oficial ca fiind pierdute sau deteriorate. Au fost verificate și avizate 81 documentații întocmite conform procedurii stabilitate și au fost transmise la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D-ța în vederea scrierii duplicatelor titlurilor de proprietate. Au fost emise 71 titluri de proprietate – duplicat.

În anul 2017 au fost emise 78 Ordine prefect individuale pentru atribuire teren aferent caselor de locuit având în vedere prevederile art.23 și art.36 alin (2) din Legea nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare.

În cursul anului 2017, membrii Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița s-au întrunit în șase ședințe de lucru, ocazie cu care au analizat 586 propuneri înaintate de 135 comisii locale de fond funciar, iar urmare dezbaterilor au adoptat 148 de hotărâri.

Prin hotărârile adoptate comisia județeană de fond funciar a validat propuneri referitoare la revocarea unor titluri de proprietate care conțin erori de scriere (nr. tarla, parcelă, nume/pronume beneficiar, teritorii), propuneri pentru a se lua act de hotărâri judecătorești, propuneri privind corecții și reîncadrări în anexe sau pentru emiterea titlurilor de proprietate sau ordinelor prefectului în favoarea persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, propuneri privind aprobarea amplasamentelor stabilite pe terenuri proprietate privată a statului și administrarea Agenției Domeniilor Statului, propuneri pentru acordare de măsuri compensatorii, etc.

Membrii Colectivul de lucru de pe lângă comisia județeană de fond funciar au verificat, analizat 586 propuneri și documentații înaintate de 116 comisii locale de fond funciar, propuneri care au fost prezentate comisiei județene de fond funciar cu ocazia întrunirii în ședință.

Colectivul de lucru a verificat documentațiile și avizat 389 fișe de punere în posesie necesare emiterii titlurilor de proprietate pentru persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate și totodată a verificat documentațiile și a efectuat consemnările în anexe (pentru cei care se regăsesc în anexele validate).

Colectivul de lucru a verificat documentațiile, au vizat fișele de punere în posesie întocmite de comisiile locale de fond funciar pentru terenurile aferente caselor de locuit și au redactat ordinele prefectului emise în vederea atribuirii acestor terenuri către persoanele îndreptățite.

În cursul anului 2017 Colectivul de lucru a constituit dosare privind ,,cazurile speciale” identificate la nivelul unor comisii locale de fond funciar și de asemenea a întocmit 35 Informări scrise din care 19 sunt cu date referitoare la cazuri complexe privind reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, 4 cu propuneri pentru îmbunătățirea activității privind fondul funciar și 12 cu privire la numărul total și obiectul propunerilor înaintate de către comisiile locale de fond funciar.

Colectivul de lucru, la solicitare și din oficiu a prezentat prefectului 2 Informări privind stadiul retrocedărilor terenurilor agricole și forestiere către persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate.

Au fost întocmite 5 documentații și transmise cu cerere către Agenția Domeniilor Statului București pentru predarea prin protocol a suprafețelor de teren aflate în proprietatea statului și administrarea acestei instituții pe teritoriul localităților Corbii Mari și Moroeni către comisiile locale de fond funciar, terenuri necesare finalizării retrocedărilor către persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate.

Colectivul de lucru a întocmit o Situație centralizatoare cu privire la Deciziile de invalidare emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății pentru unele dintre dosarele transmise acestei instituții în vederea acordării de despăgubiri. Astfel din totalul de 286 dosare aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au fost emise 11 decizii de invalidare.

Colectivul de lucru de pe lângă comisia județeană de fond funciar a pregătit materiale și a furnizat relațiile necesare consilierilor juridici pentru soluționarea dosarelor cu obiect fond funciar aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Au fost emise și transmise în teritoriu 36 de adrese fie circulare către toate cele 89 de comisii locale de fond funciar /autorități publice locale, fie nominale pe autorități publice locale, pe grupuri de comisii locale de fond funciar, adrese prin care reprezentanții legali ai acestora sunt îndrumați sau atenționați asupra punerii în aplicare a unor dispoziții legale prevăzute de actele normative din materia fondului funciar sau accesului la informațiile publice, sau alte aspecte în același materii.

Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița a fost reprezentată în instanțele judecătorești de către consilierii juridici din cadrul serviciului în 376 de dosare din care:

  • Judecătoria Târgoviște: 81;

  • Judecătoria Găești: 59;

  • Judecătoria Răcari: 62;

  • Judecătoria Moreni: 14;

  • Judecătoria Pucioasa: 11;

  • Curtea de Apel Ploiești: 14;

  • Tribunalul Dâmbovița: 123

  • Înalta Curte de Casație și Justiție: 1;

  • Alte instanțe: 11.

Șeful serviciului a participat la toate ședințele Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, în calitate de membru.

2. Aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

In anul 2017 au fost analizate în vederea emiterii avizului de legalitate 8 dosare aferente notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001, înaintate de primăriile din județ și unul soluționat prin ordinul prefectului. Avizul de legalitate a fost emis pentru 7 dosare, 1 dosar fiind returnat în vederea completării cu acte, autorității învestite cu soluționarea notificărilor. Cele 7 dosare pentru care a fost emis avizul de legalitate precum și cel soluționat de Instituția Prefectului, au fost predate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, întocmindu-se procesele-verbale în acest sens.

Lunar a fost comunicată ANRP situația notificărilor nesoluționate de către autoritățile administrației, la nivelul județului.

3. Aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 – nu sunt solicitări.

4. Aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații bănești cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrarea, reținute sau rămase în Basarabia

În cursul anului 2017 au fost soluționate 15 dosare constituite ca urmare a depunerii cererilor potrivit Legii nr. 290/2003, comisia adoptând hotărâri în acest sens. Un dosar a fost admis, 6 respinse și în 8 dosare au fost adoptate hotărâri de revocare a soluțiilor inițiale de admitere, ca urmare a propunerilor transmise de către ANRP. Hotărârile adoptate au fost înaintate ANRP.

Informare, relații publice și apostilare documente.

1. Activitatea de soluționare a petițiilor și a audiențelor.

Petiții:

În perioada 1.01.2017 – 31.12.2017 Compartimentul Relații cu publicul/Petiții a asigurat înregistrarea, a urmărit soluționarea și a asigurat expedierea pentru 554 petiții.

Din totalul petițiilor înregistrate 452 au fost adresate direct Prefectului și 102 au fost adresate instituțiilor publice centrale, respectiv 11 au fost adresate Președinției, 5 Senatului și 86adresate Guvernului României fiind transmise spre competentă soluționare instituției noastre.

S-a înregistrat o singură petiție anonimă care a fost clasată în conformitate cu prevederile legale, iar restul de 553 având trecute date de identificare au fost soluționate.

În cea mai mare parte, respectiv 546 au fost formulate și depuse direct la Compartimentul relații cu publicul/petiții din cadrul instituției sau fost transmise prin poștă, 4 au fost formulate prin poștă electronică și 4 prin fax.

Conform dispoziției rezolutive au fost repartizate pentru verificări și soluționare astfel:

  • 261Biroului Relații cu Publicul, Secretariat și Fond funciar

  • 116Serviciului Contencios, Control Legalitate Acte și Aplicarea Apostilei

  • 175Serviciului Programe Guvernamentale, Conducerea Serviciilor Deconcentrate

  • 2Cabinet Prefect

Cu răspuns pozitiv sunt 277 de petiții, iar cu răspuns negativ sunt 247 de petiții și pentru 30 s-au întocmit referate de clasare. Din totalul celor 554 de petiții cu reveniri sunt 34 de petiții(cu același conținut).

În cadrul Biroului Relații cu Publicul Secretariat și Fond Funciar au fost soluționate și 20 de petiții adresate de persoane juridice (cabinete de avocatură, birouri notariale etc.) înregistrate în registrul general de intrare/ieșire al corespondenței.

Potrivit conținutului petițiilor înregistrate rezultă că cele mai multe aspecte semnalate sunt referitoare la nemulțumiri privind fondul funciar, diverse litigii între persoane fizice, nemulțumiri față de taxele instituite respectiv impozit pe teren și clădiri, taxa de habitat, nemulțumiri pentru calculul pensiilor, solicitări pentru locuri de muncă etc.

Petițiile adresate Prefectului județului Dâmbovița sau Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița au fost înregistrate atât în registrul special întocmit cât și în registrul electronic.

A fost urmărit termenul de soluționare al petițiilor și au fost întocmite 9 Informări privind situația petițiilor nesoluționate în termenele legale prevăzute de OG.nr.27/2002 aprobată prin Legea 233/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Informările au fost înregistrate și prezentate spre avizare conducătorului instituției.

Audiențe:

În perioada 1.01.2017 – 31.12.2017, primirea în audiențe de către Prefect și Subprefect a fost organizată în zile diferite, o dată pe fiecare lună cu înscriere potrivit anunțului aprobat, afișat şi postat pe site-ul instituției.

Compartimentul relații cu publicul a asigurat aducerea la cunoștință publică a datelor în care se vor ține audiențele de către prefect și subprefect și a asigurat întocmirea listelor pentru participare la audiențele acordate de prefect și subprefect.

Potrivit listelor întocmite rezultă că au fost înscriși132 cetățeni pentru a fi primiți în audiențele organizate de prefect și subprefect.

Compartimentul relații cu publicul a pregătit materialele necesare pentru buna desfășurare a audiențelor, a participat la audiențele organizate la sediul instituție atât de către prefect cât și de subprefect și a asigurat înregistrarea în registrul special a persoanelor participante și a problemelor semnalate de către acestea.

Potrivit registrului special rezultă că prezente pentru a fi audiate au fost 103 persoane.

Majoritatea aspectelor semnalate a fost referitoare la probleme privind fondul funciar și probleme sociale (locuri de muncă, ajutoare sociale, sprijine financiare, neînțelegeri cu vecinii etc.)

Aplicarea Legii nr. 544/2001 privind accesul la informații interes public

Potrivit evidențelor din registrul special, în anul 2017, au fost înregistrate 57 cereri și 4 reclamații administrative formulate în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001 și a Normelor aprobate prin HG. nr.123/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Din totalul celor 54 de cereri formulate, 4 au fost redirecționate către alte instituții publice sau autorități publice locale cărora le revine competența de soluționare.

Toate cererile au fost soluționate în termenul legal prevăzut de legislația aplicabilă în materie de către responsabilul de procedură. Obiectul celor mai multe cereri formulate în conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001 se referă la modul de îndeplinire a atribuțiilor autorităților publice locale executive, utilizarea banilor publici, respectarea prevederilor anumitor acte normative etc..

2. Apostilarea documentelor

În cadrul Instituției Prefectului – județul Dâmbovița, în cursul anului 2017 au fost înregistrate un număr de 2118 cereri (1714 – persoane fizice,404 – persoane juridice) și au fost apostilate un număr de 3003 acte (2485 – persoane fizice, 518 – persoane juridice).

Au fost respectate prevederile Instrucțiunilor Ministrului Administrației și Internelor privind organizarea și desfășurarea activității de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative nr. 82/2010 în ceea ce privește verificarea competenței instituției prefectului – art. 9, alin. (1), stabilirea identității solicitantului cu privire la posibilitatea persoanei respective de a solicita eliberarea unei apostile – art. 6 alin. (2), verificarea actelor supuse acestei proceduri – art. 12 alin. (1), înregistrarea cererii de eliberarea a apostilei – art. 10, completarea apostilei – art. 17 alin./ (2), precum și eliberarea apostilei – art. 21.

În conformitate cu prevederile Memorandumului “Măsuri necesare pentru îmbunătățirea activității serviciilor publice”, eliberarea apostilei s-a făcut în termen de 2 ore de la înregistrarea cererii.

Monitorizarea activității serviciilor publice deconcentrate

1. Activitatea Colegiului Prefectural

  • Numărul ședințelor de lucru: 12

  • Numărul hotărârilor adoptate: 3

  • Numărul serviciilor publice deconcentrate membre în Colegiul Prefectural: 27

  • Numărul serviciilor publice deconcentrate care au prezentat rapoarte de activitate în cadrul ședințelor de lucru ale Colegiului Prefectural: 37 rapoarte

2. Activitatea de examinare a proiectelor bugetelor și a situațiilor financiare privind execuția bugetară întocmite de serviciile publice deconcentrate

În anul 2017 au fost emise un număr de 38 avize consultative.

3. Activitatea Comisiei de dialog social a județului

Numărul ședințelor de lucru: 5

4. Acțiuni de protest:nu au existat acțiuni de protest.

5. Activitatea Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice al județului

CCDCPPV s-a întrunit în anul 2017 în 8 ședințe.

Servicii comunitare de utilități publice

– Monitorizarea Strategiei Serviciilor Comunitare de Utilități Publice

Monitorizarea acțiunilor cuprinse în Strategia națională și Planul de acțiuni privind serviciile publice comunitare de utilități publice, în baza H.G. nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice:

  • P.N.D.L. (O.U.G. nr. 28/2013) – 38 proiecte;

  • Program reabilitare alimentare cu apă și protecția resurselor de apă – 5 proiecte;

  • P.N.D.R. 2014-2020 – 10 proiecte;

  • Salubrizare deșeuri – 1 proiect;

  • Iluminat public – 7 proiecte;

  • Operatori transport – 14 pe 111 trasee.

Managementul situațiilor de urgență

  • pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost convocat în 15 ședințe (2 ordinare și 13 extraordinare);

  • nr de hotărâri adoptate: 3;

  • nr. de ordine emise de prefect, pe linia prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență: 8;

  • planuri aprobate: 62.

Monitorizarea activităților desfășurate în județ pentru asigurarea ordinii publice

În perioada analizată, eforturile structurilor de ordine publică din cadrul l.J.J. Dâmbovița s-au concentrat în scopul gestionării eficiente a misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice, participării la menținerea unui climat de siguranță publică, continuarea activităților pentru punerea în practică a prevederilor Planului Cadru de Asigurare și Restabilire a Ordinii Publice și a Planului Unic de Ordine și Siguranță Publică, precum și pentru executarea unor misiuni temporare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Activitățile și misiunile de ordine publică au fost organizate și desfășurate pe următoarele paliere: asigurarea și restabilirea ordinii publice, menținerea ordinii publice, acțiuni speciale și antiteroriste, prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Activitățile structurilor de ordine publică au fost canalizate pe:

1. asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestărilor cultural – artistice, precum și a jocurilor și competițiilor sportive;

2. asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării unor acțiuni de protest;

3. asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică în zonele turistice din județ, în sezonul estival 2017, cu accent pe zona montană a județului Dâmbovița, respectiv Platoul Montan Bucegi;

4. contribuția la creșterea gradului de siguranță și prevenirea faptelor antisociale.

Activități pentru urmărirea modului de aplicare a unor acte normative

– Aplicarea prevederilor Legii nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, cu modificările ulterioare

Grupul de lucru pentru asigurarea protecției unităților școlare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ:

Analiza protecției unităților școlare pentru prevenirea violențelor în școli a fost reactualizată prin Ordinul Prefectului nr. 147/16.05.2016 realizându-se semestrial rapoarte privind modul în care se asigură protecția unităților de învățământ din județ, împreună cu Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița, Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița și Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița.

În anul școlar 2016-2017, structurile de poliție au desfășurat un număr de 3680 de activități preventive, din care cele mai importante sunt:

  1. 3456 activități specifice desfășurate în cadrul orelor de curs;

  2. 312 acțiuni pentru respectarea circulației rutiere;

  3. 242 acțiuni pentru combaterea absenteismului școlar;

  4. 634 participări la ședințele cu cadrele didactice sau cu părinții.

În anul școlar 2016-2017, în incinta și în zona adiacentă celor 539 de unități de învățământ preuniversitar din județ, s-au săvârșit 80 de infracțiuni și au fost aplicate 902 sancțiuni contravenționale.

A fost aprobat sistemul cadru de asigurare a protecției unităților școlare, a siguranței elevilor și personalului didactic.

– Comisia de monitorizare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum, și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, cu modificările și completările ulterioare

Programul pentru școli al României în perioada 2017 – 2023

A fost constituită Comisia județeană pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017 – 2023 prin Ordinul Prefectului nr.281/2.10.2017, în temeiul art.18 alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr.640/7.09.2017.

În data de 23.11.2017 a avut loc ședința Comisiei județene pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017 – 2023, în urma căreia s-a stabilit lista produselor ce vor fi distribuite în cadrul ,,Programului pentru școli al României” la nivelul județului Dâmbovița, precum și măsurile educative care însoțesc distribuția fructelor și/sau legume proaspete, laptelui și produselor lactate, ce vor fi implementate în unitățile școlare;

A fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr. 325/24.11.2017 privind aprobarea la nivelul județului Dâmbovița a listei produselor ce vor fi distribuite în cadrul ” Programului pentru școli al României”, precum și stabilirea măsurilor educative care însoțesc distribuția fructelor și/sau legume proaspete, laptelui și produselor lactate, ce vor fi implementate în unitățile școlare.

A fost transmis mass-mediei locale comunicatul de presă nr. 9199/27.11.2017 cu privire la aprobarea listei produselor ce vor fi distribuite în cadrul „Programului pentru școli al României” la nivelul județului Dâmbovița, respectiv măsurile educative care însoțesc distribuția fructelor și/sau legume proaspete, laptelui și produselor lactate, ce vor fi implementate în unitățile școlare.

– Aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 799/2014 privind implementarea Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate, cu modificările și completările ulterioare

POAD 2015/2016

Implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2015/2016 s-a implementat prin Grupul de lucru constituit prin Ordinul Prefectului, fiind realizate în principal următoarele activități:

– s-a monitorizat modul de distribuire a pachetelor cu ajutoare alimentare către beneficiari;

– a fost întocmită Sinteza privind derularea POAD 2015/2016, respectiv Sinteza privind realizarea măsurilor auxiliare;

– au fost scanate și înaintate la MDRAPFE documentele utilizate în cadrul POAD 2015/2016 (listele de distribuție a ajutoarelor alimentare; dispoziția primarului privind distribuția pe lista de suplimentare; declarația de conformitate).

POAD 2017/2018

– stabilirea nr. de beneficiari care se încadrează în grupul țintă eligibil, stabilit conform Ghidului Solicitantului “Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare și produse de igienă în cadrul POAD 2017/2018” și înaintare către MDRAPFE;

– întocmirea situației cu privire la adresele de livrare și persoanele împuternicite să semneze procesele-verbale de recepție a produselor în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2017/2018;

– formularea de propuneri cu privire la implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2017/2018.

Alte activități

1. Participarea la efectuarea acțiunilor de control în domeniul situațiilor de urgență

Ca urmare a adreselor și rapoartelor operative primite de la Comitetele Locale pentru Situații de Urgență afectate de fenomenele hidro-meteorologice, prin ordine ale prefectului s-au constituit comisii mixte de specialiști din cadrul mai multor instituții care au consemnat în note de constatare și procese verbale situația la fața locului și au propus măsuri de limitare și rezolvare a problemelor apărute în localitățile afectate.

Astfel pe parcursul anului 2017 s-au produs o serie de efecte ale fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, după cum urmează:

– 24 de UAT-uri au fost afectate de precipitații abundente și grindină, centralizarea pagubelor la nivel de județ fiind transmisă către M.A.D.R. cu sprijinul Direcției Agricole Județene Dâmbovița;

– 8 UAT-uri au fost afectate de căderi masive de grindină, culturile fiind distruse în proporție de pana la 80%;

– 28 UAT-uri au fost afectate de alunecări de teren, eroziuni de mal ce au dus la avarierea drumurilor comunale sau județene și chiar ale gospodăriilor cetățenilor;

– 21 UAT-uri au fost afectate de precipitațiile abundente din luna mai.

Au fost întocmite 108 note de constatare și procese-verbale de evaluare a pagubelor produse de fenomenele meteo periculoase.

2. Rezolvarea solicitărilor adresate instituției de către alte entități publice

S-a răspuns prompt solicitărilor autorităţilor administraţiei publice locale pentru emiterea unor avize de legalitate în scopul promovării de proiecte pentru atragere de fonduri europene, în anul 2017, fiind emise un număr de 157 avize.

Au fost diseminate informaţii prin transmiterea adreselor la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Sănătăţii.

3. Activități desfășurate pentru buna organizare a alegerilor – NU a fost cazul.

4. Alte activități

Activitatea de arhivare a documentelor

Au fost preluate 439 dosare și 7 registre potrivit termenelor precizate în nomenclator, documente predate pentru arhivare de către Biroul Relații cu Publicul Secretariat și Fond Funciar, Serviciul Contencios Control Legalitate Acte Aplicarea Apostilei și Serviciul Programe Guvernamentale Conducerea Serviciilor Deconcentrate care funcționează în cadrul Instituției Prefectului județul Dâmbovița.

Au fost întocmite Procesele verbale și Inventarele pe baza cărora s-au depus dosarele și documentele la depozitul de arhivă.

Potrivit registrului de depozit special întocmit au fost scoase din arhivă 66 documente atât pentru consultarea de către funcționarii instituției cât și pentru emiterea unor copii certificate ,,conform cu originalul” urmare solicitărilor persoanelor fizice sau juridice.

Au fost numerotate filele dosarelor utilizate la compartimentul relații cu publicul, filele documentelor elaborate de comisia județeană și pregătite de arhivare.

Compartimentul de arhivă a întocmit un Raport prin care face cunoscut necesitatea scoaterii din arhivă a unor documente și solicită întrunirea Comisiei de selecționare constituită la nivelul instituției.

Compartimentul de arhivă, în scopul avizării, s-a ocupat de transmiterea către Arhivele Naționale – Serviciul județean Dâmbovița a documentației privind scoaterea din arhivă a 3919 dosare.

A fost asigurată activitatea de secretariat de la cabinet prefect și subprefect.

S-a acordat consultanță juridică primarilor și secretarilor unităților administrativ-teritoriale pe teme cu obiect fondul funciar sau activitatea de relații cu publicul.

Funcționarii din cadrul biroului au făcut parte din comisiile de concurs sau contestații constituite în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționaților publici și HG.nr.611/2008.

Funcționarii din cadrul biroului au elaborat și alte documente solicitate de șefii ierarhici.

Activitatea financiar-contabilă, resurse umane, achiziții publice și administrativ

Activitatea Compartimentului operațiuni financiar-contabile pe anul 2017 poate fi sintetizată astfel:

  • Întocmirea unui număr de 549 angajamente și ordonanțări, cu respectarea OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;

  • Întocmirea unui număr de 2659 ordine de plată;

  • Acordarea unui număr de 772 vize de control financiar preventiv propriu, cu respectarea Ordinului nr. 187/2014 și 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Ordinului Prefectului nr. 17/25.01.2017 privind desemnarea persoanei care exercită controlul financiar preventiv propriu;

  • Execuția bugetară pentru cheltuieli de personal și cheltuieli bunuri și servicii prin programul SITFIN și MAISAL.EXE – la solicitarea MAI;

  • Au fost acordate și înregistrate un număr de 78 deschideri de credite bugetare;

  • Au fost formulate răspunsuri pentru un număr de 36 radiograme;

  • Întocmirea situațiilor financiare și statistice trimestriale (dări de seamă), cercetări statistice;

  • Întocmirea balanțelor de verificare lunare: balanța sintetică, balanța analitică și balanța conturi în afara bilanțului;

  • Întocmirea lunară a registrului jurnal și a registrului inventar la inventariere;

  • Întocmit documentație de reevaluare a mijloacelor fixe amortizate, contabilizarea reevaluărilor;

  • Transmiterea situației rețineri cotizațiile membrilor SNPPC;

  • Efectuarea inventarierii anuale a patrimoniului, evaluarea inventarului;

  • Întocmirea lunară a necesarului de alocații bugetare;

  • Întocmirea notelor de recepție pe baza facturilor emise în acest sens, întocmirea lunară a bonurilor de consum pe baza referatelor de necesitate, program CONTBUG;

  • Întocmirea lunară a situației „Stabilirea necesarului pentru deschiderea de credite bugetare”;

  • Solicitări virări credite bugetare;

  • Monitorizarea cheltuielilor de personal pentru Capitolele 51.01.03. „Autorități publice și acțiuni externe” și 61.01.50 „Ordine publică și siguranță națională” și 68.06.00 „Asigurări și asistență socială”, conform OMFP nr. 166/2006 și O.U.G. nr. 48/2005;

  • Plățile efectuate zilnic – OMAI nr. 50/2012 privind transparența plăților efectuate;

  • Raportare lunară a consumului de carburanți către Direcția Generală Logistică;

  • Întocmirea lunară a statelor de salarii, implementare versiuni DGFSAL;

  • Întocmirea și depunerea declarațiilor lunare privind obligațiile instituției (Declarația 112, declarații CAS, viramente și borderouri bănci);

  • Întocmirea adeverințe venit;

  • Evidența analitică a gestiunilor de mijloace fixe, obiecte de inventar și alte bunuri;

  • Încasarea contravalorii plăcuțelor de înmatriculare cu numere permanente și provizorii, verificarea zilnică a borderourilor, depunerea încasărilor, efectuarea viramentelor lunare.

Compartimentul Operațiuni Administrativ-Achiziții Publice

Pentru buna desfășurare a activității Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița și a serviciilor publice comunitare din subordine, au fost necesare achiziții de materiale, furnituri de birou, obiecte de inventar, bunuri și servicii diverse – curățenie, reparații auto, întreținere și administrare rețele IT și telefoane, în conformitate cu programele de achiziții publice anuale și prevederile bugetare.

  • Întocmirea foilor de parcurs, a FAZ-urilor și pontajul șoferilor;

  • Stabilirea consumurilor de carburanți și întocmirea informării lunare cu privire la activitatea autovehiculelor;

  • Verificarea și avizarea la plată a facturilor;

  • Întocmirea referatelor în vederea achiziționării diverselor materiale necesare instituției;

  • Stabilirea lunară a consumurilor la utilități în clădirea Serviciilor Publice Comunitare;

  • Inventarierea sigiliilor și ștampilelor;

  • Încheierea asigurărilor RCA și CASCO pentru autovehiculele instituției;

  • Pregătirea și organizarea unor manifestări ocazionate de Ziua Drapelului, Ziua Armatei, Ziua Eroilor, Ziua Națională;

  • Întocmirea Raportului privind desfășurarea activității de securitate și sănătate în muncă pentru anul 2017;

  • Raportarea cantităților de deșeuri colectate;

  • Planul de măsuri pentru asigurarea sănătății și securității în muncă, instructaje periodice;

  • Întocmirea Planului anual de achiziții publice și actualizarea periodică;

  • Actualizarea contractelor de prestări servicii aferente anului 2017;

  • Întocmirea situației centralizatoare privind stadiul implementării programului de dezvoltare a sistemului de control intern / managerial;

  • Încheierea contractelor subsecvente aferente Acordurilor-cadru ale MAI (Orange, Telekom și Digisign) pentru anul 2017;

  • Încheierea contractelor subsecvente aferente Acordurilor-cadru ale MAI (Orange, Telekom și Ager Business Tech) pentru anul 2018;

  • Încheierea contractelor de prestări servicii pentru anul 2018;

  • Întocmirea Strategiei anuale de achiziții publice a Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița, pe anul 2018;

  • Întocmirea Planului anual al achizițiilor publice, în baza bugetului repartizat Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița pe anul 2017 și actualizarea acestuia urmare suplimentărilor și virărilor de credite.

Gestionarea sistemului informatic și centrala telefonică din cadrul Instituției Prefectului Județul Dâmbovița:

  • S-au înlocuit 9 calculatoare si 4 imprimante.

  • Actualizare program de salarii în fiecare lună în urma adreselor primite de la MAI.

  • Actualizarea lunară prin rețea a sistemelor de operare Windows XP ,Windows 7 si Windows 8.

  • S-au întocmit documente pentru acreditarea sic-urilor „SECRET , SECRET DE SERVICIU” 14.04.2016 – 14.10.2017.

  • S-a actualizat în fiecare zi programul de legislație „Lex Expert” si antivirus de pe serverul local și stațiile de lucru din rețea.

  • S-a răspuns la un număr de 43 de radiograme din partea DCTI/MAI ce au constat in raportări lunare privind: furnizare serviciu de date,telefonie mobila, total servicii telefonie fixa, stabilire necesarul de licențe, necesar comunicați sms, raportări Apollo, raportare noduri de comunicați voce – date, prestări servicii VPN.

  • S-a raportat către OFICIUL RESPONSABIL CU PROTECTIA DATELOR PERSONALE , Reforma convenției 108, Raportul de activitate privind aplicarea prevederilor Legii 677/2001 în domeniul protecției datelor cu caracter personal în anul 2016 si registrul de evidenta a operatorilor din cadrul MAI.

  • S-au adăugat noi domenii la ip-ul 213.177.12.51 (http://www.prefecturadambovita.gov.ro, http://www.prefectura-dambovita.gov.ro);

  • S-a raportat M.A.I. dimensionarea si încadrarea corespunzătoare a structurilor CSTIC în cadrul structurilor de securitate, elaborare fise post cadru pentru funcțiile prevăzute CSTIC.

  • Au fost reactualizate și instalate 2 servere fizice si unul virtual cu sistemul de operare Windows Server 2012 în iulie 2017.

  • Au fost actualizate informațiile din cadrul portalului https://www.portaleromania.ro.

  • A fost reactualizat tabelul cu persoanele care au luat la cunoștință ca la camera 28 etaj 2 se afla un calculator legat la rețeaua MAI , cu acest prilej au fost create conturi personalizate pentru acces in sistem.

  • Au fost instruiți salariații instituției cu privire la adresele de e-mail furnizate de DGRIP pentru simplificarea procedurilor administrative.

  • A fost promovat examenul în urma cursului „Securitate cibernetică și informații clasificate” desfășurat în perioada 13-18.11.2017.

În anul 2017, Compartimentul de resurse umane din cadrul Serviciului Programe Guvernamentale, Conducerea Serviciilor Deconcentrate, pe lângă activitățile desfășurate pentru asigurarea gestiunii curente a resurselor umane în concordanță cu obiectivele instituției, aplicarea reglementărilor privind sistemul de salarizare și a altor drepturi salariale ale funcționarilor publici și personalului contractual, actualizarea permanentă și gestionarea eficientă a bazei de date privind personalul instituției, elaborarea de proceduri de personal, identificarea necesităților de instruire, pregătire și perfecționare a resurselor umane, recrutare, promovare, evaluarea performanțelor, consultanță de specialitate în aplicarea legislației referitoare la managementul resurselor umane, a desfășurat următoarele activități mai importante:

  • Întocmirea Planului anual de perfecționare profesională a funcționarilor publici pentru anul 2017, Proiectului planului de măsuri privind pregătirea profesională și a Rapoartelor funcționarilor publici cu funcții de conducere privind necesarul de formare a personalului din subordine;

  • Transmiterea către DGMRU a Raportului privind concluziile rezultate din analiza activității de evaluare a personalului contractual precum și situația statistică cu calificativele acordate funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată în anul 2016;

  • Transmitere la A.N.F.P. a formatului standard privind perfecționarea profesionala pe anul 2017 a funcționarilor publici;

  • Întocmirea si transmiterea către MAI-DGMRU a statului de funcții valabil pentru anul 2017, precum și a planului de ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2018;

  • Transmiterea către MAI-Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare a Situației privind nr. maxim de posturi aferent anului 2017 pentru UAT-urile din județul Dâmbovița, efectuarea calculelor și comunicarea către UAT-urile din județ – 90, a numărului maxim de posturi aplicabil pe care UAT-ul îl poate avea pentru anul 2017;

  • Înregistrarea declarațiilor de avere și a celor de interese în registrele speciale pentru personalul din aparatul propriu, respectiv pentru personalul serviciilor de pașapoarte și permise, conform prevederilor Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare;

  • Întocmirea Ordinelor prefectului privind constituirea comisiilor de examen și de soluționare a contestațiilor în vederea organizării și desfășurării examenelor de promovare în grad/treaptă profesional/ă pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituției prefectului;

  • Întocmirea lucrării ce conține anexele nr. 1 și 2 referitoare la numărul de personal și fondul de salarii, conform HG nr. 186/1995 pentru semestrul II al anului 2016 și transmiterea către Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Dambovita;

  • Transmiterea către ANFP în Platforma pentru consilierii de etică a anexelor din Ordinul președintelui ANFP NR. 3753/2015 privind monitorizarea respectării normelor de conduită de către funcționarii publici și a implementării procedurilor disciplinare;

  • Întocmirea Anchetei privind locurile de muncă vacante pentru trimestrele I-IV ale anului 2017 și transmiterea acesteia către Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița;

  • Redactarea Rapoartelor de evaluare pentru înalții funcționari publici din cadrul instituției prefectului, pentru activitatea desfășurată în anul 2016 și transmiterea acestora către DGRIP;

  • Transmiterea documentației, în vederea aprobării de către ordonatorul principal de credite a statului de funcții valabil pentru anul 2017;

  • Operarea în portalul de management al ANFP, a ultimelor modificări intervenite în situația funcțiilor publice din cadrul instituției prefectului;

  • Întocmirea formatului standard cu datele și informațiile privind planul anual de perfecționare pentru anul 2017 în scopul instruirii funcționarilor publici din cadrul instituției prefectului și transmiterea acestuia la MAI-DGMRU, conform anexei nr. I și anexei nr. II din Ordinul președintelui ANFP nr. 13601/2008, cu modificările ulterioare;

  • Participarea în cadrul comisiilor de concurs și de soluționare a contestațiilor la examenele sau concursurile organizate de către unitățile administrative-teritoriale sau serviciile publice deconcentrate din cadrul județului;

  • Întocmirea ordinelor prefectului și a anexelor corespunzătoare pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu 01.07.2017, precum și a Legii nr. 152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016, cu data de 01.10.2017;

  • Comunicarea lunară către Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul M.A.I. a situațiilor întocmite conform anexelor la O.M.A.I. nr. II/2565/2017;

  • Redactarea răspunsurilor la scrisorile și petițiile repartizate, inclusiv la cele referitoare la Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple

A.CONSIDERAȚII GENERALE.OBIECTIVE.

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidentă Pașapoartelor Simple Dâmbovița își desfășoară activitatea în cadrul aparatului propriu al Instituției Prefectului în conformitate cu prevederile H.G. 1693 din 2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare pentru Eliberarea și Evidentă Pașapoartelor Simple ,cu modificările și completările ulterioare.

Întreaga activitate constituie serviciu public și se desfășoară în interesul persoanei și al comunității în sprijinul statului exclusive pe bază și executarea legii.

Atribuțiile serviciului enunțate în Regulamentul de Organizare și Funcționare aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 276 din 23.09.2013 au fost exercitate în toată această perioadă în condiții de deplină legalitate:

  • Soluționarea cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple temporare și electronice, în conformitate cu prevederile legii, ale tratatelor și convențiilor internațional la care România este parte.

  • Organizarea la nivelul județului, gestionarea și controlul eliberării pașapoartelor.

  • Actualizarea permanentă a Registrului Național de Evidenta a Pașapoartelor Simple.

  • Furnizarea cu respectarea prevederilor legale în domeniu și cu operativitate a datelor cu caracter personal solicitate de instituțiile publice și de cetățeni.

  • Punerea în aplicare a măsurilor de limitare a dreptului la libera circulație,dispuse de autoritățile competente.

  • Acordarea avizului de specialitate în vederea restabilirii domiciliului în România a cetățenilor români, la solicitarea serviciilor publice comunitare pentru evidența persoanelor.

  • Furnizarea de date în vederea actualizării Registrului Național de Evidența a Persoanelor cu privire la cetățenii români care își stabilesc domiciliul în străinătate.

În anul 2017 au fost procesate 18802 de cereri cu 1889 cereri mai multe decât în anul 2016.

Pentru o mai bună vizualizare a dinamicii numărului de solicitări lunare în anii 2016 și 2017 vom prezenta mai jos graficul evoluției acestor valori înregistrate la ghișeele serviciului.

Grafic 1

 

IANUARIE

FEBRUARIE

MARTIE

APRILIE

MAI

IUNIE

IULIE

AUGUST

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE

2016

968

940

921

995

1318

1881

2435

2980

1463

1030

801

1181

2017

1026

1265

1395

1594

1918

2116

2390

2500

1505

1084

904

1105

 

Pentru comparație prezentăm evoluția numărului de solicitări de pașapoarte simple electronice depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate în anul 2017 (conform raport 1.06 IDIS)

Grafic 2

 

 

IANUARIE

FEBRUARIE

MARTIE

APRILIE

MAI

IUNIE

IULIE

AUGUST

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE

2016

248

273

366

305

360

292

219

288

321

266

303

166

2017

240

375

448

496

509

485

360

358

440

454

399

259

Din analiza graficului privind evoluția numărului de solicitări de pașapoarte simple electronice depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate se pot trage următoarele concluzii:

  • Se manifestă o tendință de creștere a numărului de cereri din 2017 ( 4823 cereri) față de anul 2016 (3407 cereri).

  • În lunile de vârf activitatea ghișeelor M.D.O.C. este scăzută ca urmare a faptului că acestea nu lucrează la capacitate maximă iar cetățenii se întorc în țara în concediu.

Ponderea cererilor înregistrate în străinătate a reprezentat 25,65% din totalul cererilor procesate și 44,74% din totalul cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice.

Grafic 3

 

2017

IANUARIE

FEBRUARIE

MARTIE

APRILIE

MAI

IUNIE

IULIE

AUGUST

SEPTEMBRIE

OCTOMBRIE

NOIEMBRIE

DECEMBRIE

Pasaport

electronic

865

568

794

766

806

1006

1341

1641

1010

704

558

563

Pasaport

temporar

417

515

615

697

808

920

955

1180

677

450

380

391

Raport

2,07

1,10

1,29

1,09

0,99

1,09

1,40

1,39

1,49

1,56

1,46

1,43

Pondere

P.E%

67,4

52,4

56,3

52,3

49,9

52,2

58,4

58,1

59,8

61

59,4

59

Graficul evoluției lunare a mixului de pașapoarte simple electronice și temporare indica o maximă a valorii raportului dintre numărul pașapoartelor simple electronice și numărul pașapoartelor simple temporare în luna ianuarie iar cea mai mică valoare s-a înregistrat în luna mai.

Raportul numărului de cereri de pașapoarte simple electronice (10778)și al cererilor de pașapoarte simple temporare (8024) este R=1,34.

La ghișeul serviciului au fost eliberate în anul 2017 ,18627 (față de 15908 în anul 2016) pașapoarte simple electronice și temporare.

Au fost solicitate și distribuite prin curier la domiciliu 252 pașapoarte simple electronice.

Au fost anulate 10610 (față de 9354 în anul 2016) pașapoarte. Au fost declarate 1664 (față de 1411 în anul 2016) pașapoarte pierdute,9 furate.

Au fost rebutate 32 pașapoarte din care 25 rebuturi tehnologice,6 rebuturi de emitere și 1 defect de fabricație.

Au fost introduse în sistem 8642 de note privind circuitul documentelor și alte date de interes operativ. 

458 cetățeni și-au stabilit în această perioadă domiciliul în străinătate fiind realizate notificările legale pentru actualizarea datelor privind domiciliul în termenul prevăzut de lege.

Au fost efectuate 122 verificări în vederea acordării avizului de specialitate solicitat în cazul persoanelor ce au formulat cereri de (re)stabilire a domiciliului în România și au fost întocmite documentele prevăzute de procedura internă specifică.

Au fost sancționate cu amendă contravenționala pentru încălcarea prevederilor Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor romani în străinătate 146 de persoane. Nivelul de încasare a amenzilor a fost urmărit permanent fiind parcurse toate etapele prevăzute de legislația specifică.

Au fost primiți în audiență la șeful serviciului 5 persoane fiindu-le soluționate în termenul legal solicitările.

Au fost formulate 5 petiții și au fost soluționate fără a depăși termenul legal.

B.1.1 Punctele de lucru

Un aspect important îl reprezintă suspendarea temporară a activității la cele două puncte de lucru începând cu data de 15.02.2017 din motive de vacantare a unor poziții din statul de organizare (conf.raportului nr.12044/18.01.2017).

B.1.2 Secretariat.

Au fost înregistrate 7942 lucrări neclasificate și 33 clasificate.

Au fost emise 120 adeverințe.

B.1.3 Arhiva

Au fost scoase și introduse în arhiva 4119 dosare pentru verificări și corespondența.

Au fost luate în evidență 7351 dosare nou constituite.

S-a derulat activitatea de inventariere,clasare,arhivare a documentelor ce conțin informații clasificate (pentru documente clasificate 1,pentru documente neclasificate 0).

B.1.4 Cetățeni cu domiciliul în străinătate.

Au fost înregistrate 867 cereri privind eliberarea unui pașaport simplu tip C.R.D.S. dintre acestea,751 cereri au fost înregistrate la oficiile Consulare ale României în străinătate și doar 116 la ghișeele serviciului.

Un nr. de 458 persoane și-au stabilit pentru prima dată domiciliul în străinătate fiind realizate în termen comunicările procedurale către Direcția Județeană pentru Evidența Persoanei în scopul actualizării Registrului Național pentru Evidența Persoanei.

B.1.5 Gestiune.

Activitatea pe linie de gestiune a asigurat urmărirea în fazele de producție a blanchetelor încărcate în gestiunea serviciului precum și descărcarea corectă din gestiune a pașapoartelor înmânate și a celor rebutate.

Au fost efectuate toate inventarierile lunare cerute de procedura specifică.

Au fost efectuate verificările zilnice ale consumurilor de blanchete și etichete de securizare.

Au fost realizate analize comune pentru justificarea consumurilor și evidențierea acestora în documentele Instituției Prefectului.

Procesele verbale întocmite în condițiile legii conform procedurilor interne aprobate, nu au consemnat diferențe între evidentele scriptice și cele faptice cu ocazia controalelor efectuate.

Au fost întocmite documentele necesare recepționarii a 9200 blanchete pentru pașaportul simplu temporar. Toate blanchetele au fost încărcate în sistemul informatizat în ziua în care a fost realizată recepția acestora.

B.2 COMPARTIMENTUL RESTRICȚII

Activitatea Compartimentului Restricții în perioada analizată a cuprins două componente:

  • Punerea în aplicare a măsurilor de suspendare temporară a dreptului de liberă circulație

  • Punerea în aplicare a măsurilor procedurale în cazul persoanelor disparate,arestate sau accidentate,fiind realizați următorii indicatori:

  • Nr. comunicări primite de la instanțele de judecată:620;

  • Persoane pentru care s-au efectuat mențiuni privind suspendarea de la libera circulație:888;

  • Nr. pașapoarte retrase:42;

  • Comunicări la instanțe privind lipsa de la domiciliu:14;

  • Nr. km parcurși pentru executarea misiunilor:1719.

A fost respectată în totalitate procedura de verificare zilnică a modului de operare a restricțiilor de către conducerea serviciului. Nu au fost consemnate nereguli.

Au fost efectuate măsurile procedurale în cazul comunicărilor referitoare la 170 persoane arestate și 37 decedate /internate în străinătate.

Au fost aplicate măsuri procedural aprobate în cazul comunicărilor referitoare la 22 persoane aflate în dificultate în străinătate (arestate, decedate,internate).

B.3 COMPARTIMENTUL INFORMATIC.

Activitatea compartimentului a permis derularea normal a procesului de emitere a pașapoartelor cât și a celorlalte acțiuni conexe (evident,gestiune și comunicații).

Au fost solicitate 35 intervenții la helpdesk pentru remedierea unor probleme de lucru :

  • Conexare mape :14

  • Modificare C.N.P.O

  • Modificare stare pașaport declarată eronat:3

  • Schimbare cartușe cerneala:8

  • Reparare imprimantă tipărire pașapoarte temporare TRIGENION:1

  • Activare/dezactivare conturi de operator:9

Au fost derulate activități specific de întreținere și verificare a integrității hardware și software pentru SIC date în administrare.

înlocuire TOPAZ semnătură

Au fost asistate intervențiile de service și întreținere realizate în intervalul de referință:13 de către S@T și 3 de către 3M.

C.PREGĂTIREA ȘI EVALUAREA PERSONALULUI

Pregătirea continuă a personalului serviciului s-a desfășurat în baza Instrucțiunilor nr.363/2002 privind pregătirea continuă a personalului M.A.I și Ordinului M.A.I NR.154 privind activitatea de fizică și sport,anul de pregătire fiind deschis prin Dispoziția Directorului General al Direcției Generale de Pașapoarte nr.23/31.01.2017 și a cuprins următoarele domenii:

  • Trageri cu armamentul din dotare;

  • Pregătire fizică;

  • Pregătire de specialitate și în domeniul disciplinelor de sprijin:

  • în domeniul Schengen;

  • în domeniul protecției datelor cu caracter personal;

  • în domeniul protecției informațiilor clasificate și INFOSEC;

  • în domeniul prevenirii incendiilor și situațiilor de urgent;

  • în domeniul securității și sănătății muncii.

Au fost întocmite toate temele și referatele planificate și au fost susținute toate dezbaterile planificate.

Rezultatul temelor a fost consemnat în agendele dedicate domeniului de pregătire.

Testarea nivelului de pregătire s-a realizat periodic și final prin chestionare cu întrebări specifice domeniului și nivelului de pregătire, probe fizice și trageri în poligon cu armamentul din dotare.

D.STAREA ȘI PRACTICA DISCIPLINARĂ

În anul 2017 nu au fost săvârșite abateri care au necesitat aplicarea sancțiunilor disciplinare/administrative.

 

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

În perioada analizată personalul din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița și-a desfășurat activitatea având la baza concepția actuală a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, a comenzii Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor București, cooperând pe baza protocoalelor existente cu toate structurile ministerului din teritoriu și pentru problemele de interes comun potrivit actelor normative în vigoare cu autoritățile publice, agenții economici, persoanele fizice sau juridice, precum și a prevederilor celorlalte dispoziții de linie.

Ca structura teritoriala subordonata Instituției Prefectului, pe plan local, și Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor București, pe plan central, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița este încadrat, în prezent, cu 4 ofițeri, 8 agenți (dintre care doi sunt detașați de la D.R.P.C.I.V.-Atelierul de confecționat placi cu numere de înmatriculare al județului Dâmbovița) și 3 salariați civili (personal contractual), fiind vacante două funcții de ofițer și o funcție de agent.

Ca dinamica de personal, menționam că la data 11.05.2017 șeful serviciului cras. șef Simionescu Lucian s-a pensionat, iar la data de 17.07.2017 și înlocuitorul la comanda serviciului cms. șef Andreescu Petruț și-a încetat raporturile de serviciu, tot prin pensionare.

Astfel, funcția de șef serviciu a rămas vacanță și a fost ocupată prin concurs la data de 13.09.2017 de comisarul șef de poliție Alexandrescu Adrian. 

Având în vedere funcțiile vacante de ofițeri și Memorandumul cu tema “Aprobarea deblocării unor posturi vacante în Ministerul Afacerilor Interne” cu numărul 22189/22.11.2017, s-a demarat cu celeritate activitatea de organizare a concursurilor pentru ocuparea acestora, care se vor desfășura în zilele de 16.02 și 22.02.2018.

Pentru asigurarea publicității și mediatizarea acestor concursuri, la avizierele Instituției Prefectului și al S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmbovița au fost afișate toate informațiile necesare pentru participarea la concurs, documentele obligatorii din dosarul de recrutare, graficele de desfășurare, tematica și bibliografia aferenta.

În perioada analizată și în special începând cu data de 01 februarie 2017 ca urmare a modificărilor legislative introduse prin Legea nr. 1/2017, s-a înregistrat un număr exagerat de mare de solicitări de înmatriculări și transcrieri de vehicule, cu un volum foarte mare de lucru și cumulat cu lipsa personalului menționat mai sus, a condus la un ritm susținut de lucru, continuu, cu oboseala acumulată de personal și fără posibilitatea efectuării concediilor de odihnă.

Cu toate aceste neajunsuri, S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmbovița, se afla în plin proces de reorganizare, noua conducere pe lângă planul de management care are ca scop o revitalizare a activității serviciului, și-a asumat și o comunicare transparentă cu cetățenii, astfel:

  • șeful serviciului, zilnic, se afla în sala de așteptare rezolvând direct și prompt solicitările venite din partea cetățenilor, coordonând desfășurarea activităților;

  • programul de lucru cu publicul la ghișeele serviciului ce se desfășoară zilnic, cu începere de la ora 08,30, este afișat atât la avizier, cât și pe site-ul Instituției Prefectului județului Dâmbovița, site unde se regăsesc toate informațiile și documentele necesare.

Pe compartimente, activitățile desfășurate , se prezintă după cum urmează:

I. COMPARTIMENTUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI EXAMINĂRI

Activitatea de examinare a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere s-a desfășurat în baza reglementarilor stipulate în Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 195/2002, modificată, și în conformitate cu prevederile Regulamentului de aplicare al acesteia, aprobat prin H.G. 1391/2006 privind circulația pe drumurile publice, precum și ale Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 268/08.12.2010 cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, la nivelul județului examinarea s-a desfășurat în conformitate cu dispoziția de linie, aprobată de prefectul județului, în care s-a stabilit cadrul organizatoric al acesteia (sala de examen, locurile de plecare, examinarea candidaților care susțin mai multe categorii și comisiile de examen).

Desfășurarea probei practice s-a realizat în conformitate cu prevederile Dispoziției D.R.P.C.I.V. nr. 5033/09.02.2011, și în acord cu Procedura întocmită la nivelul S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmbovița privind examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere.

La proba practică din comisiile de examinare au făcut parte lucrătorii serviciului desemnați zilnic de către șeful serviciului sau înlocuitorul la comandă, în ziua desfășurării probei. Candidații au fost repartizați aleatoriu de către sistemul informatic.

Generarea programatoarelor, tipărirea lor precum și a anexelor de examinare s-a realizat numai la începutul programului de lucru.

Zilnic, șeful serviciului sau șeful compartimentului permise de conducere și examinări s-au deplasat cu comisia la locurile de plecare la proba practică (pentru categoria “B”-Parcarea Oborului Târgoviște, iar pentru celelalte categorii/subcategorii- Parcarea “Cărămidari”) unde au distribuit programatoarele și anexele către examinatori, individual și a asistat la instruirea candidaților efectuată de examinatori cu privire la modul de desfășurare a probei practice (modul de evaluare, timpul alocat, punctajul în care trebuie să se încadreze pentru a fi admiși, traseele etc.).

Prin aceasta s-a urmărit și asigurat confidențialitatea datelor privind candidații repartizați aleator de către aplicația informatică.

La sala de examinare, lucrătorii care au asigurat supravegherea și cei de la postul de înregistrare au fost desemnați zilnic de către șeful serviciului prin D.Z.U., asigurându-se rotirea acestora, mai ales din rândul agenților.

Examinarea a fost organizată în 250 de zile (toate zilele lucrătoare), iar media zilnică a persoanelor examinate a fost de 70.

La proba teoretică au fost examinate 17.196 persoane, din care au fost admise 8588, procentul de promovabilitate fiind de 49,94%. La proba practică au fost examinate 13.728 persoane și declarate admise 8088, ceea ce reprezintă un procent de 58,91%.

Examinările la proba teoretică s-au desfășurat în sistem informatic în spațiul amenajat corespunzător din incinta Seminarului Teologic “Sfanțul Ioan Gură de Aur” situat în municipiul Târgoviște, b-dul Unirii, nr.28, în zilele de luni și marți între orele 08,00-14,00.

Nu au fost înregistrate probleme deosebite, însă s-a întrerupt examinarea unui persoane din motive de eroare cod de bare, aceasta fiind consemnata în registrul special întocmit.

Situația privind persoanele examinate se prezintă după cum urmează:

CRITERIU / PERIOADA ANALIZATĂ

2017

Nr.candidați examinați la proba teoretică

TOTAL

17.196

ADMIȘI

8588

RESPINȘI

8608

Nr.candidați neprezentați la proba teoretică

0

Procent admiși la proba teoretică

49,94%

Nr.candidați examinați la proba practică

TOTAL

13728

ADMIȘI

8088

RESPINȘI

5640

Nr.candidați neprezentați la proba practică

300

Procent admiși la proba practică

58,91%

Nr.zile examinare

250

Media zilnică persoane examinate

70

II. COMPARTIMENTUL DE ÎNMATRICULĂRI ȘI EVIDENTĂ VEHICULE

Compartimentul are drept scop deservirea cetățenilor privind operațiunile de înmatriculare, transcriere și radiere din circulație a autovehiculelor de pe raza de competentă, confecționarea și gestionarea plăcutelor de înmatriculare, eliberarea certificatelor de înmatriculare și a dovezilor Înlocuitoare, autorizațiilor provizorii de circulație și autorizațiilor pentru probe.

Structura compartimentului este alcătuită din doi ofițeri, cinci agenți și două posturi de personal contractual – analist (ajutor) programator.

Activitatea se desfășoară la 3 ghișee, după cum urmează:

– ghișeul nr.2: înmatriculări-transcrieri, eliberare autorizații provizorii;

– ghișeul nr.3:înmatriculări, transcrieri și preschimbări C.I.;

– ghișeul nr.4: radieri, eliberări C.I.V., certificate de înmatriculare și placi numere.

Începând cu data de 01.02.2017, pentru a se evita aglomerația la ghișeele de înmatriculare datorită eliminării taxei de mediu, am instituit un registru pentru programarea cetățenilor în vederea depunerii dosarelor de înmatriculare/transcriere iar începând cu data de 01.03.2017 aceste programări s-au realizat pe site-ul D.R.P.C.I.V.

În perioadă la care se referă materialul de analiza, personalul compartimentului a depus mari eforturi pentru a reuși deservirea cât mai prompta la solicitările cetățenilor și respectarea timpului de eliberare a documentelor, confruntându-ne cu un volum foarte mare de solicitări de înmatriculare.

În acest sens, zilnic s-a avut în vedere organizarea eficientă și riguroasă a activităților, cu respectarea în primul rând a metodologiilor de linie iar sarcinile încredințate să fie îndeplinite cu respectarea termenelor legale, documentele fiind eliberate pe loc la radiere și nr. provizorii, și a doua zi pentru numere la rând și preferențiale.

Sarcinile zilnice de îndeplinit s-au regăsit în planurile de muncă ale serviciului, fiind întocmite la obiect, cu date și termene concrete și responsabilități precise, cuprinzând întreaga problematică a compartimentului.

Programul de lucru cu publicul a fost respectat conform planificărilor, fiind nevoie și de prelungirea acestuia întrucât am soluționai toate cererile suplimentare (fără programare) pentru toate numerele provizorii, aproximativ 40-50 cereri pe zi.

Zilnic se întocmește comanda de lucru și se înaintează la Atelierul de confecționat placi cu numere de înmatriculare, astfel încât plăcile cu număr preferențial se eliberează a doua zi de la depunerea documentelor.

În perioada analizată, pe linia înmatriculării și radierii vehiculelor, s-au înregistrat următoarele:

  • dovezi înlocuitoare certificate de înmatriculare emise: 27.002;

  • înmatriculări auto uzate din import – 13.491;

  • auto noi înmatriculate – 986;

  • auto capacitate mai mare de 2000 cm3: 1213;

  • radieri 2048 din care: la cerere – 941; dezmembrate -531; programul “Rabla” – 470; de drept -18; export – 74; furt – 5; hotărâre judecătoreasca – 1; abandonate- 8;

  • autorizații pentru numere provizorii atribuite: 10.097;

  • remorci uzate import – 200;

  • motociclete uzate import – 52.

Cărțile de identitate ale vehiculelor radiate prin dezmembrare au fost opisate și înaintate periodic la R.A.R., în vederea scoaterii din evidenta.

Zilnic, la ora 14,00 după încheierea gestiunii, se transmite la atelier situația cu nr. preferențiale, acestea fiind imprimate, aduse și predate gestionarului până la ora 16,00 pentru a putea fi eliberate a doua zi.

Nu au fost înregistrate cazuri de plăci înmatriculare rebut, fiind rebutate 17 certificate de înmatriculare și 2 autorizații provizorii.

Gestionarul primește zilnic la terminarea programului din ghișee sumele de bani încasate din contravaloarea plăcilor cu numerele de înmatriculare la rând, preferențiale, păstrate și numere provizorii, întocmindu-se borderoul, iar banii sunt predați pe bază de chitanța la casieria Prefecturii.

Bilunar situațiile privind gestiunea sunt înaintate la D.R.P.C.I.V., neconstatându-se aspecte negative pe această linie.

Periodic s-a verificat modul de încasare și predare a banilor proveniți din valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare la rând, preferențiale, păstrate cât și pentru nr. provizorii, gestionarul predând zilnic sumele de bani încasate la casieria prefecturii pe bază de borderou și imprimate, astfel: placi tip A: 44.674; plăci tip B: 232; plăci tip C: 232; plăci provizorii tip A: 21.868; atribuire placi preferențiale- 14.635; păstrare numere – 834, TOTAL; 2.023.755 lei.

S-au avut în vedere instruirea și pregătirea zilnică a lucrătorilor compartimentului înaintea intrării în serviciu și a începerii activităților, iar când a fost cazul, prelucrarea dispozițiilor și instrucțiunilor primite din partea eșalonului superior.

Au fost îndosariate și arhivate toate documentele conform prevederilor metodologiei de lucru, volumele create fiind introduse, conform prevederilor legale, în arhiva serviciului.

Săptămânal s-a raportat la D.R.P.C.I.V. situația stocului privind autorizațiile de circulație provizorie.

Toate dosarele sunt verificate pe Portalul “R.A.R.” iar pentru cele provenite din import se efectuează verificări în sistemul “EUCARIS”.

De asemenea în această perioadă s-au efectuat următoarele activități:

  • s-au efectuat controale inopinate conform graficului – Ordinul M.A.I. 447/2003-nu s-au constatat aspecte negative;

  • au fost verificate prin sondaj dosarele de radiere și atribuire nr. provizorii, neconstatându-se aspecte negative;

  • au fost verificate listingurile de eliberarea dovezi C.I., placi înmatriculare nefiind constatate nereguli;

  • au fost verificate prin sondaj înregistrările la cereri pierderi C.I.;

  • dosarele de înmatriculare-transcriere, radiere, nr. provizorii au fost opisate, numerotate și arhivate;

  • nu s-au înregistrat abateri disciplinare în rândul personalului;

  • nu au existat sarcini neîndeplinite.

III. COMPARTIMENTUL INFORMATIC ȘI SECRETARIAT

Personalul Compartimentul Informatic își desfășoară zilnic sarcinile de serviciu stabilite conform fiselor postului și de către șefii ierarhici, cu respectarea normelor și metodologiilor de lucru în vigoare, în colaborare cu compartimentul înmatriculări și compartimentul permise de conducere.

Documentele primite la ghișeele serviciului sunt implementate și procesate de către lucrătorii compartimentului informatic și împreună cu produsul final, dovezile înlocuitoare, se reîntorc la ghișee pentru a fi eliberate. Activități specifice:

  • activitati de corespondență ordinară: 1868 lucrări generale, 362 petiții, 521 audiențe desfășurate și 697 răspunsuri la Legea nr.677.

  • s-au realizat operațiunile legate de întreținerea tehnicii de calcul din dotarea serviciului și a bazelor de date îmbunătățindu-se, cu ajutorul C.B.N., unele aplicații necesare desfășurării procesului muncii în condiții optime;

  • aprovizionarea cu consumabilele necesare desfășurării activităților informatice;

  • zilnic s-au desfășurat activitățile de întreținere și supraveghere server, activități de verificare a conexiunilor, etc.;

  • consultarea poștei electronice, tipărindu-se mesajele primite, trimiterea e- mailurilor, asigurându-se permanent corespondenta cu suportul tehnic și software;

  • zilnic s-a urmărit asigurarea măsurilor de proiecție prin metode specifice (drepturi, parole, configurări, autorizări, certificări), pentru utilizatori și aplicații.

S-au efectuat primirea, trierea, verificarea corespondentei și repartizarea acesteia pe compartimente, urmărirea respectării timpilor de soluționare, pregătirea corespondentei în vederea expedierii, expedierea propriu-zisă a corespondentei, clasarea și arhivarea lucrărilor, preluarea notelor telefonice, fax¬urilor, e-mail-urilor și prezentarea acestora șefului serviciului, redactarea diverselor materiale necesare serviciului pe linie de secretariat, etc.

V. SUPORT DECIZIONAL

  • Controlul intern managerial

Prin Ordinul Prefectului nr. 192/24.07.2017 a fost constituită Comisia de monitorizare la nivelul Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița în vederea monitorizării, coordonării și îndrumării metodologice a implementării și dezvoltării sistemului de control intern managerial, prin care a fost stabilită componența comisiei și a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare. Ordinul respectiv a înlocuit Ordinul Prefectului nr. 451/20.10.2016.

A fost elaborat și aprobat Programul de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial la nivelul Instituției Prefectului Județul Dâmbovița pe anul 2017.

A fost realizată autoevaluarea sistemului de control intern/managerial la data de 31.12.2017, acțiune în urma căreia a fost întocmit Raportul asupra sistemului de control intern/managerial pe anul 2017.

  • Registrul riscurilor

Au fost întocmite fișele de risc și registrul de riscuri la nivelul instituției.

  • Registrul procedurilor

Au fost elaborate proceduri operaționale și de sistem pentru activități care nu erau procedurate și au fost transpuse o parte din procedurile existente în formatul prevăzut de Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 400/2015, cu modificările și completările ulterioare.

  • Etică și conduită

Monitorizarea respectării normelor de conduită de către funcționarii publici și a implementării procedurilor disciplinare, la nivelul Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița a fost efectuată potrivit Ordinului nr. 3753/3.11.2015 al Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de către consilierul de etică desemnat de către conducătorul instituției, prin Ordinul prefectului nr. 305/24.09.2007.

Potrivit ordinului mai sus-menționat, s-au completat și transmis trimestrial și semestrial în platforma pentru consilierii etici pusă la dispoziție de către ANFP , informațiile privind respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici ai Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița, precum și informațiile privind implementarea procedurilor disciplinare în cadrul instituției prefectului.

În ceea ce privește conduita profesională a salariaților din cadrul Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița, potrivit procedurii specifice, a fost stabilit un set unitar de reguli privind respectarea normelor de conduită profesională cu stabilirea responsabilităților privind înlocuirea, avizarea și aprobarea documentelor aferente acestei activități, conform Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, respectiv Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice.

Protecția informațiilor clasificate

1. A fost actualizat Programul de prevenire a scurgerii informațiilor clasificate;

2. A fost întocmită documentația pentru validarea/revalidarea accesului la informații clasificate pentru un număr de 5 persoane;

3. A fost întocmit programul de pregătire pe linia protecției informațiilor clasificate și au fost organizate 3 sesiuni de instruire;

4. A fost realizată inventarierea documentelor clasificate elaborate / deținute de Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița în anul 2016;

5. S-a realizat un control pe linia protecției informațiilor clasificate.

Prevenirea și combaterea corupției

S-a înaintat către Biroul Județean Anticorupție Dâmbovița Planificarea instruirii personalului din cadrul Instituției Prefectului pentru anul 2017, instruiri care au avut loc trimestrial. S-au întocmit pentru fiecare serviciu Rapoarte Calitative si Cantitative, precum si Rapoarte de monitorizare a Riscurilor de Corupție, ocazie cu care s-au revizuit riscurile existente, reactualizându-se fisele de identificare, descriere si evaluare a riscurilor ce au fost înaintate Biroului Județean Anticorupție.

VI. COOPERAREA INTERINSTITUTIONALĂ ȘI RELAȚII INTERNATIONALE

1. Monitorizarea acordurilor de colaborare/cooperare/asociere/înfrățire la nivelul județului Dâmbovița. În perioada 2016 – 2017, au fost încheiate 11 acorduri de colaborare/înfrățire:

Consiliul Județean Dâmbovița

Consiliul Raional Ialoveni – Republica Moldova

Consiliul Raional Ștefan Vodă – Republica Moldova

Provincia Guangxi Zhuang – Republica Populară Chineză

Municipiul Târgoviște

Causeni – Republica Moldova
Gjorce Petrov – Skopje – Macedonia

Castellon de la Plana – Spania

Comuna Ciocănești

Comuna Rusești Noi, Raionul Ialoveni Republica Moldova

Comuna Gura Ocniței

Nettersheim – Germania

Comuna Niculești

Sat Gangura – Raion Ialoveni – Republica Moldova

Comuna Potlogi

Volintir – Raionul Ștefan Vodă – Republica Moldova

Comuna Șotânga

Satul Puhoi – Raionul Ialoveni Republica Moldova

2. Monitorizarea delegațiilor străine. Au fost întocmite 13 rapoarte privind activitatea de relații internaționale pentru delegațiile străine din China, Israel, Rusia, Belarus, Statele Unite ale Americii, Germania și Irlanda.

3. Permanentizarea relației cu organizațiile neguvernamentale din județ prin:

– organizarea unei întâlniri cu privire la desemnarea reprezentanților societății civile în Comitetul Național de Coordonare a implementării Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă în România;

– postarea unor materiale informative pe grupul de discuții ,,http://groups.yahoo.com/group/ong_dambovita/ ’’;

În baza de date a instituției sunt înregistrate 40 de organizații neguvernamentale.

VII. DIFICULTĂȚI IDENTIFICATE ÎN ACTIVITATE/ PROPUNERI DE EFICIENTIZARE A ACTIVITĂȚII

Cu ocazia desfășurării activității privind fondul funciar au fost identificate, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, unele aspecte care îngreunează finalizarea retrocedării terenurilor către persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, și anume: lipsa planurilor parcelare, suprafețe de rezervă de teren care nu pot fi supuse restituirii întrucât sunt neidentificabile și lipsa fondurilor necesare pentru realizare unor astfel de operațiuni.

– Dificultățile întâmpinate la emiterea titlurilor de proprietate pentru care s-a realizat efectiv atribuirea de teren prin punere in posesie, se datorează lipsei planurilor parcelare la nivelul UAT-urilor.

– Dificultățile întâmpinate la emiterea titlurilor de proprietate pentru categoria de persoane pentru care nu a fost efectuată punerea în posesie se datorează faptului că procesul de identificare a rezervei de teren se realizează cu greutate din lipsa fondurilor necesare cadastrarii generale. În scopul deblocării procesului de finalizare a restituirilor sunt demarate lucrări de înregistrare sistematică a terenurilor la nivel de sector cadastral in 36 UAT. Alte 6 UAT, respectiv Dobra, Bilciurești, Comișani, Șotanga, Vulcana Bai și Corbii Mari (lucrare finalizata in anul 2017), sunt cuprinse în programul național de cadastru și carte funciară.

Ca și probleme, în cadrul biroului, putem semnala că față de activitățile desfășurate există un număr mic de funcționari și anume 2 la Compartimentul Relații cu Publicul, 3 la Compartimentul Fond Funciar din care unul îndeplinește și atribuțiile purtătorului de cuvânt al instituției și altul activitățile de secretariat la cabinet subprefect.

Colaborarea este încă dificilă cu autoritățile administrației publice locale din județ, în ceea ce privește obținerea unor situații sau materiale documentare.

VIII. OBIECTIVE 2018

  • Coordonarea și asigurarea îndeplinirii la nivelul Județului Dambovita a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și în politicile naționale și de afaceri europene;

  • Exercitarea controlului privind legalitatea actelor administrative emise sau aprobate de autoritățile administrației publice locale organizate în Județul Dambovita;

  • Derularea acțiunilor de verificare exercitate de către comisiile mixte constituite prin ordinul prefectului, conform competențelor, asupra modului de aplicare și respectare a actelor normative.

  • Menținerea climatului de pace socială prin cooperarea cu mediul de afaceri, sindicate și patronate;

  • Gestionarea situațiilor de urgență și inițierea măsurilor ce se impun pentru prevenirea acestora;

  • Conducerea activității serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului organizate la nivelul Județului Dambovita.

  • Îndeplinirea atribuțiilor în domeniul aplicării legilor cu caracter reparatoriu;

  • Realizarea activităților privind certificarea cu apostilă;

  • Îmbunătățirea managementului comunicării instituției, inclusiv cu autoritățile administrației publice locale

  • Gestionarea eficientă a resurselor financiare;

  • Dezvoltarea sistemului de control intern/managerial la nivelul Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița;

  • Asigurarea eliberării și evidenței pașapoartelor simple;

  • Respectarea regimului permiselor de conducere, al certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și al plăcilor cu numere de înmatriculare.

IX. CONCLUZII

În anul 2017, Instituția Prefectului-Județul Dâmbovița și-a îndeplinit obiectivele și atribuțiile prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare, respectiv garantarea respectării legii și oferirea unor servicii de calitate cetățenilor, cu promptitudine și profesionalism, fiind dispuse măsuri pentru eficientizarea activităților și întărirea capacității administrative.

În anul 2017, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple a fost înregistrata o importantă creștere a nivelului activității generale comparative cu anul 2016. Se estimează o menținere a tendinței și în anul 2018 ca premisă în fundamentarea strategiei de alocare a resurselor necesare realizării obiectivelor.