Festivalul “Padina Fest”, ce se desfăşoară în perioada 03-07 august 2011 pe Platoul Padina din munţii Bucegi, este singurul festival din România, organizat la peste 1.499 metri altitudine, care îmbină muzica, activităţile montane şi filmul, având ca obiectiv promovarea turismul montan, a munţilor Bucegi şi a ecologismului. Acest eveniment este “monitorizat” şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa. Pentru siguranţa participanţilor, un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa asigură zilnic, în această perioadă, intervenţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă. Premergător desfăşurării festivalului, cadre ale Inspecţiei de Prevenire au efectuat controale la unităţile de turism amplasate în zonă, iar pe timpul desfăşurării acestui eveniment execută activităţi preventive în rândul turiştilor, explicându-le acestora despre importanţa protejării naturii prin prevenirea incendiilor de pădure, cu această ocazie distribuindu-se diverse materiale informative (pliante şi flyere) ce conţin recomandări privind apărarea împotriva incendiilor. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa