25 aprilie 2024

A aruncat ţigara aiurea, a aprins iadul!

În ultimele 24 de ore echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente: • Miercuri – 03 august, la ora 02:18, pompierii de la Garda Răcari au fost solicitaţi în comuna Tărtăşeşti – sat Bâldana pentru stingerea unui incendiu izbucnit în grădina unei gospodării. Un rest de ţigară aprinsă aruncată la întâmplare, se pare că a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care au ars cca.3500kg plante furajere; • Miercuri – 03 august, la ora 12:45, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit în comuna Petreşti la o ardere necontrolată, unde au ars cca.500mp de vegetaţie uscată; • Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 9(nouă) solicitări. – Echipajul SMURD de la Detaşamentul Târgoviște a intervenit la 5(cinci) solicitări, iar echipajul SMURD de la Detaşamentul Titu a intervenit la 4(patru) solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături şi dureri abdominale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial