mar. nov. 12th, 2024

Un bărbat şi-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un podeț din beton, la marginea unui drum județean din Dâmbovița.

Rămas încarcerat, a fost găsit inconștient de salvatorii care au încercat să-l resusciteze, în zadar, zeci de minute. Bărbatul decedat în accidentul de marți avea 35 de ani și era șofer profesionist.

Bărbatul era căsătorit de numai un an şi lucra împreună cu soţia pe un TIR. În timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Voinești, în Gemenea – Brătuleşti, a pierdut controlul volanului. Zgomotul i-a scos pe localnici din case.

Simona Toader, martor: „Dintr-o dată, s-a auzit o buşitură puternică, am crezut că e buşitoare. Aici este curbă, tot timpul au mai fost accidente. Maşină puternică”.

Martor: „Cred că o fi avut puţină viteză, mai mare decât trebuie, curbă, asta a fost. În rest nu avea ce să aibă, şoseaua e bună, uscată.”

Localnică: „Din ceea ce văd acolo, chiar nu am cuvinte, groaznic. Era un băiat foarte de treabă”

Dănuț Gabriel Sandu, primarul comunei Voinești: „Nu cred că am văzut maşină turtită în halul ăsta în viaţa mea, fără ceaţă, fără polei, asfaltul perfect uscat, nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat”.

Localnicii au sunat la 112 şi echipajele de intervenţie s-au mobilizat rapid la locul tragediei. Șoferul era prins între fiare.

Despina Coman, asistent medical SAJ Dâmboviţa: „A fost descarcerat de echipajul de specialitate. S-au început manevrele de resuscitare, din păcate, fără rezultate. Multiple leziuni, traumatisme multiple”.

Impactul a fost puternic – bucăţi din autoturism s-au împrăştiat de jur împrejur. Poliţiştii au sosit la faţa locului au strâns probele. Au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar la finalizarea cercetărilor urmează să stabilească exact din ce cauză şoferul a pierdut controlul volanului, a lovit podeţul şi şi-a găsit sfârşitul.

Sursa: Pro TV