TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD

CJD

Lucrările de la Palatul Brâncovenesc din Potlogi, în ritm alert!

Comunicat de presă Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a efectuat o vizită pe șantierul de lucrări de la Palatul Brâncovenesc (Comuna Potlogi), în vederea analizării stadiului de implementare atât al proiectului european “Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural,…

CJD

Ce vrea să facă preşedintele CJ Dâmboviţa în zona montană!

Comunicat de presă Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, Administratorul Public al Județului, Alexandru Oprea, și Vicepreședintele Marin Antonescu, s-au întâlnit astăzi, 9 octombrie 2015, la sediul instituției cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții privind derularea în bune condiții a Planului…

CJD

Adrian Ţuţuianu, mesaj pentru pensionari!

Mesajul administrației publice județene, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită pe 1 octombrie 2015 La 1 octombrie, în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – o dovadă de apreciere şi respect pe care naţiunile lumii…

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.