2 mai 2024
Calvarul trăit de doi părinți din Gorgota

Calvarul trăit de doi părinți din Gorgota

Un adevărat calvar au trăit doi părinți din Gorgota, din partea propriului fiu.

Oamenii le-au mărturisit polițiștilor că au fost chinuiți chiar de cel căruia i-au dat viață.

Individul, de 24 de ani, și-ar fi lovit în repetate rânduri mama și tatăl și ar fi făcut un scandal monstru în casa părintească.

Pentru faptele sale, cel vizat a fost reținut.

”La data de 7 august a.c., în urma probatoriului administrat de Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 24 de ani, din Gorgota, a fost dispusă măsura  reținerii pentru 24 de ore. 

Ulterior, în urma prezentării în fața magistraților, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile,

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și amenințare, fiind bănuit că, la data de 6 august a.c., în timp ce se afla la domiciliu, ar fi distrus o ușă de acces, și-ar fi amenințat părinții cu acte de violență și i-ar fi agresat fizic.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, anunță IPJ Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial