joi. dec. 26th, 2024

În perioada 10-16 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa va întreprinde toate măsurile necesare, astfel încât Sărbătorile Pascale să se desfăşoare în linişte şi fără evenimente deosebite.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a întreprins o serie de măsuri pentru asigurarea în perioada Sfintelor Sărbători de Paşti a unui climat de ordine şi siguranţă publică în toate localităţile dâmboviţene.

Aceste măsuri se vor desfăşura atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata Sfintelor Sărbători de Paşti, ocazie cu care pe raza întregului judeţului vor acţiona zilnic peste 300 de poliţişti, fiind angrenate efective de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a fraudelor, investigaţii criminale, intervenţie rapidă.

Poliţiştii angrenaţi în dispozitivele constituite vor întreprinde măsuri specifice pentru asigurarea unui climat de siguranţă, cât şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor, dar şi anticiparea eventualelor riscuri ce pot afecta climatul social în zona lăcaşurilor de cult, a locurilor aglomerate, în care se desfăşoară manifestări religioase şi culturale, cu mare afluenţă de public, precum şi în zonele şi localităţile turistice, unde se aşteaptă un aflux important de persoane şi autovehicule.

De altfel, prin prezenţa poliţiştilor în stradă în număr cât mai mare se doreşte descurajarea săvârşirii de infracţiuni şi astfel neaglomerarea serviciului de urgenţă prin reducerea numărului de apeluri la 112. Totodată, poliţiştii vor desfăşura acţiuni de control în pieţe, târguri, oboare, locuri de depozitare şi distribuţie a mărfurilor şi produselor specifice sărbătorilor pascale, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa.

Îndeplinirea misiunilor şi executarea acţiunilor pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice se vor realiza cu sprijinul lucrătorilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Poliţiilor Locale.

Un accent deosebit se va pune în această perioadă pe asigurarea unei prezenţe active a poliţiştilor rutieri la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice sau pe traseele de acces către aceste zone( DN 71 Târgovişte – Sinaia, DN 72 A Târgovişte-Câmpulung), pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe căile de comunicaţie din zona lăcaşurilor de cult şi parcurilor.

De asemenea, ţinând cont de creşterea valorilor de trafic în această perioadă, pe toate categoriile de drumuri, 124 de poliţişti rutieri dâmboviţeni vor acţiona în această perioadă preventiv, cu mijloacele tehnice din dotare, pentru reducerea riscului producerii accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei rutiere.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa urează tuturor dâmboviţenilor sănătate şi Sărbători Pascale liniştite, asigurându-i că, şi de această dată, poliţiştii dâmboviţeni vor da dovadă de profesionalism, solicitudine şi responsabilitate în executarea atribuţiilor de serviciu.