Bănuiţi de furtul unor ovine, identificaţi de poliţiştii din Butimanu
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu au documentat activitatea infracţională a doi tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieşit că în ziua de 13 aprilie a.c., aceştia ar fi sustras două ovine dintr-o turmă de oi lăsată nesupravegheată într-un saivan.
Ovinele sustrase au fost recuperate şi predate părţii vătămate, un bărbat de 65 de ani, din Stoeneşti, judeţul Argeş.
Acesta s-a împăcat cu bănuiţii şi nu a mai dorit să se constituie parte civilă în procesul penal.