Dum. dec. 22nd, 2024

anotimpurilaborcanÎn comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, Elena Ţărcuş va începe o mică afacere cu produse derivate din legume şi fructe

Elena a finalizat cursurile gratuite de lucrător în domeniul conservelor din legume şi fructe şi de antreprenoriat, organizate în comuna Moroeni, de Asociaţia React

Cursurile urmate de Elena sunt posibile datorită proiectului „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud-Muntenia”

Comuna Moroeni, din Dâmboviţa, se va îmbogăţi cu o nouă antreprenoare de succes: Elena Ţărcuş. Femeia se numără printre cele 28 de doamne care au absolvit cursurile gratuite organizate de Asociaţia React în comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, prin proiectul „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud-Muntenia”. În vârstă de 42 de ani, Elena vrea să profite de tot ce a învăţat la cursuri şi să-şi deschidă o mică afacere.

Chiar am învăţat şi am aflat multe lucruri. Nu ştiam, de exemplu, că din banane sau din ceapă roşie poţi face dulceaţă. Am învăţat şi cum să fac compoturile încât să nu mai iasă tulburi şi să fie sigure pentru vânzare. La noi, aici, în Moroeni, avem o zonă în care se poate face orice. Eu şi familia mea avem un solar, o grădină şi mă îngrijesc de ele. Acum lucrez doar în gospodărie, nu am serviciu, dar mi-ar plăcea să încep ceva al meu, poate o mică afacere cu reţete de la mama şi cu ce am învăţat la curs”, a spus Elena.

Elena, alături de alte femei din Moroeni, care au urmat cursurile şi au iniţiative antreprenoriale, beneficiază de ajutorul Asociaţiei React prin înfiinţarea a trei centre culinare comunitare de procesare a legumelor şi a fructelor, în comunele unde locuiesc cele mai multe absolvente interesate să devină antreprenoare.

Anotimpuri la borcan – regiunea Sud-Muntenia” se adresează femeilor fără un loc de muncă, absolvente a minimum opt clase, cu domiciliul în mediul rural din judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman. Persoanele de contact pentru informații despre proiect sunt: Mariana Duțan (0722 406 778, mariana.dutan@asociatiareact.ro) şi Cristina Gheboianu (0732 222 328, cristina.gheboianu@asociatiareact.ro).

Ocupare şi antreprenoriat rural ȋn regiunea Sud Muntenia” este un proiect de dezvoltare pe termen lung a zonelor rurale din regiunea Sud-Muntenia, implementat şi comunicat sub denumirea „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud-Muntenia”. Acesta este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni!

***

Pentru informaţii suplimentare, sunteţi rugaţi să o contactaţi pe Andreea Rotaru, expert comunicare în cadrul Asociaţiei React, telefon 0732.714.849, e-mail andreea.rotaru@asociatiareact.ro.