În urma activităților informativ-operative, polițiștii din cadrul Poliției orașului Răcari, au identificat și reținut autorul unui furt din locuință, comis pe raza comunei Brezoaele.
În sarcina acestuia, s-a reținut că în noaptea de 18/19 decembrie 2012 a pătruns fără drept în locuința numitului V.C., de unde a sustras mai multe bunuri constând în produse alimentare și carne de porc.
Autorul, identificat în persoana numitului D.A., de 25 de ani, a fost reținut de poliţişti pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore şi fiind prezentat instanței de judecată, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 9 zile.