TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Băleni – Hoţii de acumulatori şi-au găsit… naşul!

2 tineri sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Băleni au fost sesizaţi de către un bărbat, de 25 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale şi au încercat să îi sustragă acumulatorul auto din autoturismul proprietatea sa.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au identificat pe numiţii S.N., de 19 ani şi M.F., de 16 ani, ambii din comuna Băleni.

În sarcina acestora, s-a reţinut că în noaptea 10/11 februarie a.c., au încercat să sustragă acumulatorul auto al vehiculului aflat în curtea locuinţei părţii vătămate.

Totodată, în aceeaşi noapte, cei în cauză au sustras un acumulator auto dintr-o altă autotutilitară parcată în curtea imobilului unui bărbat, de 42 de ani, din Băleni.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea cercetărior să se propună soluţie legală prin Parchet.

Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, depistate de poliţiştii dâmboviţeni

În noaptea de 11/12 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, au depistat un bărbat, de 31 de ani, din localitate, care conducea un autoturism fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că autoturismul condus de bărbat este proprietatea numitului S.A., de 28 de ani, din Târgovişte, care a încredinţat celui în cauză autoturismul, spre a fi condus pe drumurile publice.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, cei doi bărbaţi fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, respectiv „încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.