Duminică, 9 noiembrie, 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia slujba de binecuvântare pentru deschiderea spre slujire a bisericii parohiale Pietoşiţa II, din protoieria Pucioasa , cu hramul Tuturor Sfinţilor.
Credincioşii sunt aşteptaţi să sosească începând cu ora 17.00.
Menţionăm că acestă biserică a fost reconstruită, după incendiul din 2011, cu sprijinul Centrul Eparhial, Primăriei Pietroşiţa, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, al credincioşilor parohiei, dar şi al unor generoşi sponsori
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
Distribuie:










