TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Biserica îşi întoarce faţa către copiii romi din cartierele Romlux şi Teiş

copii-romiCu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, vineri, 7 octombrie 2016, Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița au demarat un proiect de incluziune socio-educațională ce vizează, pentru început, ajutorarea a 20 de copii proveniți din familii defavorizate, stabilite în două cartiere vulnerabile ale Municipiului Târgoviște: Romlux și Halta Teiș.
   Argumentul principal al acestui demers este însăși ideea că educația incluzivă poate să acopere deficitul apărut în urma nevoilor reale cu care se confruntă acești copii aflați în pericol de excludere. Iar partenerii de proiect au constatat, încă de la debutul acestuia, că toți copiii din grupul țintă se pot adapta cu ușurință cerințelor școlii dacă sunt depășite barierele discriminatorii și marginalizante.
Așadar, proiectul își propune, pe lângă sensibilizarea cadrelor didactice, elevilor și părinților, întrucât toți copiii au dreptul la educație, ajutorarea concretă a copiilor defavorizați. Arhiepiscopia Târgoviștei le oferă acestora uniforme școlare complete, încălțăminte, rechizite și manuale, facilitându-le accesul la informație, educație și recuperare psiho-socială.
După implementarea proiectului „Biserica și Școala – Alianță pentru o speranță”, Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița dovedesc și prin programul lansat astăzi că sunt două instituții care conlucrează pentru rezolvarea problemelor comunității, pentru a oferi, mai cu seamă tinerilor, speranța unui viitor mai bun.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.