În ziua de 28 septembrie 2010, în jurul orelor 19:30, pe DN 71, în afara localității Dealu-Mare, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Orașului Fieni, care a constatat următoarele: B. David Daniel Maurice, în vârstă de 41 ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Sinaia – Târgoviște, a acroșat cu oglinda retrovizoare dreapta un pieton care circula pe partea carosabilă și care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Din accident a rezultat rănirea ușoară a pietonului, B. Petruț Stelian, de 26 de ani, din comuna Buciumeni, care a fost transportat la Spitalul Pucioasa, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.