4 mai 2024
Bilanţ la Arhiepiscopia Târgovişte: “Aproape 6 milioane de lei oferiţi celor aflaţi în suferinţe şi nevoi”

Bilanţ la Arhiepiscopia Târgovişte: “Aproape 6 milioane de lei oferiţi celor aflaţi în suferinţe şi nevoi”

ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI LA MOMENTUL BILANȚULUI –

APROAPE 6.000.000 LEI OFERIȚI CELOR AFLAȚI ÎN SUFERINȚE ȘI ÎN NEVOI

La Reședința eparhială din Târgoviște s-au desfășurat luni, 29 ianuarie 2024, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, ședințele Consiliului Eparhial și a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În prima parte a zilei, a avut loc ședința Consiliului Eparhial, în cadrul căreia a fost prezentată complexa și rodnica activitate din anul 2023 și s-a aprobat înaintarea rapoartelor Sectoarelor de activitate ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, către Adunarea Eparhială.

După aceea, s-a săvârșit, la Paraclisul mitropolitan Kretzulescu, slujba de Te Deum, moment la care au participat membrii Consiliului și cei ai Adunării Eparhiale, dar și invitații la acest eveniment, dintre care menționăm părinții protopopi și secretari de la Protoierii, conducerea Facultății de Teologie și Științele Educației, Inspectorul Școlar pentru Religie, directorul Seminarului Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgoviște, președintele Consistoriului Eparhial, președintele Casei de Ajutor Reciproc a clerului și salariaților din Arhiepiscopia Târgoviștei, precum și stareți și starețe de la mănăstirile din Eparhie.

În cea de a doua parte a zilei, în Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” a Reședinței eparhiale, a avut loc ședința Adunării Eparhiale în cadrul căreia au fost prezentate și aprobate rapoartele comisiilor de specialitate care reflectă activitatea Eparhiei noastre. Din cele prezentate, menționăm:

  1. Activitatea social-filantropică, în cadrul căreia au fost derulate proiecte în valoare de aproape 6.000.000 lei, de care au beneficiat peste 130.000 de persoane, se referă, în principal, la următoarele:
  • În Eparhia noastră funcționează 12 instituții filantropice cu angajați specializați în diverse domenii de activitate, în cadrul cărora au activat 3.610 voluntari;
  • A fost oferit sprijin financiar pentru persoane care aveau nevoie de intervenții chirurgicale vitale, atât în țară cât și în străinătate;
  • Au fost acordate lunar 20 de burse pentru elevii și studenții merituoși din Eparhie;
  • Peste 160.000 lei au fost oferiți pentru ajutorarea victimelor tragicului accident de la Crevedia și s-au colectat 102 litri de sânge, de la 302 donatori, preoți și credincioși;
  • Aproape 700 de pacienți au beneficiat de îngrijire gratuită în cadrul Centrului Socio-Cultural Creștin și Medical de la Parohia „Sf. Voievod Neagoe Basarab”
  • În cadrul Cantinei Sociale a Arhiepiscopiei Târgoviștei beneficiază zilnic de masa de prânz 130 de persoane, fiind distribuite peste 38.000 de porții de mâncare în anul precedent;
  • În cadrul campaniei„Donează sânge, salvează o viață”, 841 de preoți și credincioși au donat 328 litri de sânge;
  • În cadrul Apartamentul Social protejat „Sf. Ier. Nicolae” al Centrului Social Creștin s-a continuat îngrijirea celor 6 copii, cu mențiunea că unul dintre ei este doctorand la SNSPA.
  1. Activitatea culturală a avut în vedere readucerea în memoria contemporanilor, prin intermediul volumelor tipărite de Editura eparhială, ori prin intermediul unor evenimente, manifestări sau proiecte, oameni, instituții sau momente importante ale istoriei bisericești și naționale, dar și sprijinirea catehizării noilor generații. Astfel, au fost tipărite volumele: „Stolnicul Constantin Cantacuzino – diplomat, politician și erudit sprijinitor al misiunii Bisericii prin intermediul culturii, Tipăriturile de la Târgoviște ale Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și Radu Mihnea – binecredincios voievod, promotor al valorilor creștine și luptător pentru unitatea neamului românesc și broșurile misionare destinate tinerilor, intitulate: Muzica în misiunea Bisericii Ortodoxe și Vârsta înțelepciunii și a roadelor credinței.
  1. Activitatea mediatică a fost concretizată prin difuzarea a 335 de ştiri din activitatea eparhială, iar Înaltpreasfinția Sa a transmis 47 de mesaje cu diferite ocazii, publicate pe site-ul eparhial www.arhiepiscopiatargovistei.ro, pe pagina oficială de facebook, sau în presa locală, națională și internațională.
  1. Din punct de vedere al activității educaționale, menționăm faptul că în școlile din județul Dâmbovița își desfășoară activitatea 152 de profesori de Religie, dintre care 116 mireni și 36 de clerici, Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște are 340 elevi, iar Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște are 330 de studenți și 131 de masteranzi. Au fost acordate 20 de burse de excelență „Sf. Ier. Nifon” pentru elevii și studenții merituoși și au fost organizate tabere la Mănăstirea Peștera pentru olimpicii județului nostru.
  1. .Din punct de vedere administrativ-bisericesc menționăm că în Eparhia noastră funcționează 360 unități de cult, la care slujesc 472 de preoți și diaconi, iar în mânăstiri viețuiesc 103 monahi și monahii. De asemenea, există 357 de cimitire aflate în administrarea parohiilor, 10 biserici noi se află în construcție și la 21 se derulează proiecte de restaurare.

În anul 2023 au fost târnosite bisericile de la parohiile: Costișata, Săcuieni, Bărbulețu și paraclisul din cadrul Hack Dental Center.

În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a evocat câteva din cele mai importante activități ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, subliniind principalele provocări ale timpului nostru, precum: criza economică, migrația, războiul sau problemele climaterice, dar și aportul spiritual și cultural eclezial în cadrul comunității noastre locale și pe plan național.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat și faptul că Arhiepiscopia Târgoviștei are privilegiul și obligația de a continua prestigioasa operă culturală a istoricei Cetăți de Scaun muntene, mai ales prin intermediul tiparului, dar și a numeroaselor inițiative, proiecte și acțiuni care au menirea de a consolida și promova valorile noastre creștine românești și europene.

Menționăm că Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale Arhiepiscopiei noastre iar membrii acesteia sunt 10 clerici şi 20 de mireni, care au fost aleși în anul 2022, pentru un mandat de 4 ani.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial