lun. dec. 23rd, 2024

pucm1Reținut pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 din Codul Penal.

Cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea de măsuri preventive.

În sarcina acestuia s-a reținut că, în cursul nopții de 3 noiembrie a.c., în timp ce se afla într-o piață de pe raza orașului Pucioasa, pe fondul consumului de alcool, ar fi avut un conflict spontan cu un alt tânăr de 17 ani, pe care l-ar fi agresat fizic.

Victima s-a prezentat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Poliția dâmbovițeană vă reamintește:

Evitaţi compania unor persoane cunoscute ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice. Nu intraţi în conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi!

Nu încurajaţi violenţa şi nu proferaţi injurii! Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe.

Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi, mai ales, nu participaţi la manifestări agresive: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni.

Dacă sunteţi martorii unor manifestări agresive, anunţaţi imediat Poliţia!

Dacă sunteţi victime în asemenea împrejurări şi aţi suferit vătămări corporale, legea vă susţine şi, ca atare, este necesar să depuneţi imediat plângere la poliţie în vederea identificării, prinderii şi pedepsirii agresorilor.

Nu protejați agresorii prin tăcere, astfel le fați prilejul să comită alte fapte cu violență.