24 aprilie 2024
Bătaie ca-n Vestul Sălbatic, la Ludeşti. Cinci indivizi, cercetaţi după ce i-au snopit în bătaie pe alţi doi

Bătaie ca-n Vestul Sălbatic, la Ludeşti. Cinci indivizi, cercetaţi după ce i-au snopit în bătaie pe alţi doi

La data de 30 decembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 8 de Poliție Rurală Valea Mare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, a fost documentată activitatea infracțională a 5 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 24 decembrie a.c, 5 persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, ar fi agresat fizic alte două, pe raza comunei Ludești.

Față de cele 5 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz.

sursa – IPJ Dâmboviţa

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial