lun. dec. 23rd, 2024

baschDupă calculele specialiștilor, au trecut aproximativ 30 de ani de la ultima finală disputată de o echipă dâmbovițeană de baschet masculin. Tocmai de aceea argintul național câștigat de Clubul Sportiv Școlar Târgoviște la Turneul Final U16 de la Sighetu Marmației capătă o greutate și mai mare. Un rezultat foarte important pentru baschetul masculin târgoviștean, care poate oferi perspective frumoase, cu speranțe de a acoperi golul unei echipe de seniori. Dacă pe teren băieții s-au descurcat admirabil, un merit important pentru această performanță îl are și doamna profesor Gabriela Trandafirescu, antrenorul echipei. Care a vorbit deschis despre formația pe care a construit-o vreme de 8 ani, cea mai bună din sportul dâmbovițean la nivel de baschet juvenil masculin, de după Revoluție.

La începutul Campionatului Naţional de Baschet Masculin U16, v-aţi gândit vreun moment că veţi ajunge să jucaţi finala?

– La începutul campionatului nu mă gândesc de obicei atât de departe. Sunt o persoană prudentă, în general, şi aşa mă comport în aproape toate aspectele vieţii, iar meseria mea nu face abstracţie de la regulă. Aşa că nu mă avânt în supoziţii atât de hazardate, mai ales că a juca o finală a Campionatului Naţional presupune congruența unui cumul de factori şi nu pe toţi îi controlez eu. Dar, evident că ne-am propus de la început ca obiectiv obţinerea unei medalii la Turneul Final. Pe parcurs însă, pe măsură ce se desfăşurau jocurile din campionat, am realizat că este foarte posibil să jucăm o finală.

Aţi fost foarte aproape de medaliile de aur, ce credeţi că a lipsit pentru a deveni campioni naţionali?

Uneori e vorba şi de şansă, dar cred că dacă Gabi Toma, al doilea pivot al echipei, ar fi fost apt de joc, altfel s-ar fi desfăşurat finala.

Ce le-aţi transmis băieţilor după finala cu Steaua CSM Eximbank Bucureşti, în acele momente grele?

Le-am spus: „Capul sus! Aţi dat totul pe teren şi v-aţi bătut până la capăt. Sunteţi vicecampioni şi sunt mândră de voi!”

Aţi trăit vreodată emoţii mai mari ca antrenor de baschet decât la acest Turneu Final de la Sighetu Marmaţiei?

Întotdeauna am emoţii înainte de meci, de orice meci. Încerc însă să le menţin în limite pozitive. Să fie emoţii care să mă motiveze. În momentul în care începe meciul însă, mă concentrez pe joc, pe evoluţia sportivilor şi a scorului. Aşa a fost şi la Turneul Final.

Nevoia unei echipe de baschet seniori la Târgoviște

De când lucraţi cu această echipă şi cum îi vedeţi traiectoria ulterioară?

Lucrez cu băieții de 8 ani, de când erau în clasa I. Mi-aduc aminte cu drag de primele noastre meciuri, la babybaschet. Copiii vor mai fi juniori până la 18 ani. După această vârstă vor pleca la facultate şi, probabil, fiecare va juca, dacă va dori, la echipe de seniori din ţară.

Credeţi că vicecampionii României la U16 vor face pasul către marea performanţă?

Dacă se va înfiinţa o echipă de seniori la Târgovişte, vor face pasul împreună sau cel puţin o parte din ei. Dacă nu, îl vor face separat, dacă vor dori. Ei sunt echipaţi cu tot ceea ce trebuie unui sportiv, pregătire fizică, tehnico-tactică, psihică, mentalitate, cunoştinţe teoretice, pentru a face faţă cerinţelor din marea performanţă. Oportunităţi să fie!

Este afectat baschetul juvenil la nivel local, pentru că la Târgovişte nu funcţionează şi o echipă de seniori?

Da, categoric, baschetul juvenil masculin este afectat. În primul rând pentru că juniorii îşi pot pierde motivaţia pentru activitate, apoi există tentaţia de a pleca la echipe care au şi seniori, uneori chiar înainte de terminarea junioratului. Poate că în viitor se va face şi o echipă de baschet masculin la nivel de seniori în Târgovişte.

Cum vă explicaţi rezultatele foarte bune obţinute în ultimii ani de Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte, pe care îl manageriaţi în echipă cu Cătălin Tănase?

Printr-o preocupare permanentă de a asigura cele mai bune condiţii şi şanse egale tuturor echipelor, sportivilor şi profesorilor din club, de la toate secţiile. Pentru că CSȘ Târgovişte este o unitate de învăţământ sportiv suplimentar, unde obiectivul principal este obţinerea de performanţe sportive. Acestea nu se pot obţine decât în condiţiile unui cumul de factori, în care cel financiar deţine un loc important. Dar şi ceilalţi, baza materială pe care am încercat să o îmbunătăţim permanent, relaţiile de colaborare cu autorităţile, cu partenerii educaţionali şi economici, cu părinţii sportivilor, toţi aceşti factori au fost permanent în atenţia noastră. Cătălin este un bun manager, un om cinstit, un profesionist adevărat şi împreună am reuşit să facem o echipă care a dus la rezultatele pe care le vedeţi astăzi.

Dacă aţi putea să o luaţi de la capăt, aţi mai alege să activaţi în sport, în baschet?

Da, întotdeauna!

Lotul de jucători și câteva descrieri

Gabriel Apostol: Un jucător care se dăruieşte pe teren, uneori dincolo de limitele umane admise. Riscul este doar un cuvânt pentru el. Capacitate de decizie rapidă şi corectă, foarte bună.

Cristian Ignatovici: Un jucător cerebral, calm, echilibrat. Un apărător inteligent şi cu decizie corectă în atac. Eficient.

Cristian Nițu: După o perioadă de stagnare, în urma unei accidentări, a revenit în joc la acest turneu cu o evoluţie excelentă, la care, să fiu sinceră, nu mai sperăm. Este un copil calm şi tenace, un apărător care-şi face treaba până la capăt, indiferent cine se află în faţa lui.

David Marcu: Un jucător cu un caracter puternic, care nu se teme de nimeni pe teren, cu un real progres în acest an, eficient şi în atac, şi în apărare.

Rareș Stănescu: Liderul echipei, un jucător care îşi asumă responsabilitatea întregii echipe. În orice situaţie, pe teren şi în afara lui. Un shooter de valoare, cu un mare câştig pe apărare în acest an.

Rareș Cârstea: Venit recent în echipă, un jucător care trage la antrenamente, nu se menajează. Mobil, atent, inteligenţă de joc, dorinţă de performanţă.

Teodor Andrei: Jucător inteligent, puternic, calm, echilibrat. Bun apărător. Un bun shooter, cu o capacitate de decizie rapidă şi corectă, foarte bună.

Alexandru Duică: Impresionant prin statură, gabarit, forţă mentală şi fizică.

Pivotul echipei, un om pozitiv prin definiţie, tenace, ambiţios, atent cu pregătirea lui.

Gabriel Toma: Masiv, calm, puternic, îşi asumă munca grea şi dură de sub panouri, deşi nu iubeşte în mod deosebit efortul intens.

Andrei Țalapu: Fundaş, jucător cu o viteză de execuţie şi deplasare deosebite, vulcanic, coleric, surprinzător.

Eduard Manolescu: Un jucător cu acţiuni surprinzătoare, pozitiv, iubit de echipă pentru evoluţia lui de la Gogu… la Edi. Prietenii ştiu de ce!

Șerban Toma: New entry. Un copil cu mare potenţial, talie deosebită, puternic. Va fi un jucător, dacă se va lua în serios şi se va dărui sută la sută. Şi o va face.

Vlad Cornea: Fundaş inteligent, tăcut, tenace, shooter de excepţie.