“Dana Săvuică a participat împreună cu baschetbalistele de la CSM Târgoviște la evenimentul de lansare a sistemului de antrenament „QUICK BODYFORM”. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea parfumului Challenge by Dana Săvuică, iar fetele de la echipa târgovișteană au fost vedetele sportive ale lansării.
Petrecându-și întreaga adolescență în Târgoviște, Dana Savuică a mărturisit ca este o susținătoare împătimită a echipei de baschet a orașului: „Târgoviștea este foarte aproape de sufletul meu și sunt mândră că echipa de baschet a orașului este considerată a fi cea mai bună din România! Aș fi prima membră a fan – clubului echipei! Nu numai că fetele sunt foarte bune jucătoare, dar sunt și foarte frumoase! Multe dintre ele ar putea oricând să devină modele! Eu le-aș lua la agenția mea!”
La eveniment au mai participat și Zoli Toth, Cici Rogojan & Co (trupa Sistem), Flavius Buzilă (trupa Hara), Cristian Bostănescu (director Castel Film România), Catrinel Dănăiaţă (regizor), dar și alte personalități din arta, sport și medicină.
9 coroane de campioană a României , 7 cupe , de două ori vicecampioană şi două medalii de bronz – aceasta este zestrea de invidiat a Târgoviştei baschetbalistice , de la începutul anilor 90 şi până în prezent . Palmaresul baschetului feminin târgoviştean rivalizează cu cel al marilor cluburi europene și a făcut din echipa de lângă Turnul Chindiei un nume respectat în lumea sportului românesc”.