TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Ultima Ora

Bărbat înjunghiat mortal de către fiul său. Agresorul se află în custodia poliţiştilor prahoveni

Un bărbat de 54 de ani a fost înjunghiat mortal de către fiul său, în vârstă de 29 de ani, agresorul aflându-se în custodia poliţiştilor, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Valea Călugărescă au fost sesizaţi, în jurul orei 2,00, de către un bărbat din comuna Albeşti Paleologu despre faptul că fratele său şi-ar fi înjunghiat tatăl.

În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, identificând în interiorul imobilului un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care prezenta mai multe lovituri la nivelul pieptului. Bărbatul bănuit, în vârstă de 29 de ani, a fost depistat de poliţişti, fiind în custodia acestora, în vederea audierii şi dispunerii unei măsuri preventive”, precizează sursa citată.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru omor şi violenţă în familie, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Sursa: Agerpres

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.