Bănuit de săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, arestat preventiv pentru 30 de zile
La data de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 47 de ani, din Vișina.
Cel în cauză este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențarea declarațiilor.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bănuitul ar fi încercat să determine o persoană în vederea susținerii unor declarații mincinoase, în scopul de a scăpa de răspunderea penală, astfel fiind îngreunate activitățile desfășurate la nivelul Judecătoriei Găești, în cadrul unui dosar penal privind infractiunea de ultraj.
În cursul lunii martie a.c., acesta ar fi abordat un bărbat de 24 de ani, din Vișina, pentru a îl propune martorul său în instanța de judecată, i-ar fi promis ajutorul pentru rezolvarea unui probleme personale, precum și un loc de muncă.
Totodată, bănuitul i-ar fi oferit diverse produse și servicii.
Persoana în cauză a fost prezentată Judecătoriei Găești, pe numele acesteia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă activitățile, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăție.