joi. dec. 12th, 2024

Ziua de 9 MAI este una cu o mare încărcătură istorică. Pentru România această zi are are o triplă semnificaţie:

 9 mai 1877 – proclamarea Independenţei de Stat a Principatelor Române (Ziua Independenţei);

 9 mai 1945 – victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial (Ziua Victoriei);

 9 mai 1950 – se pun bazele Uniunii Europene (Ziua Europei).

Evenimentele legate de ziua de 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate şi independenţă.

Sărbătorirea zilei de 9 mai este pentru poporul nostru un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoştinţă către generaţiile de luptători şi eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate şi independenţă.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei de 9 MAI, mâine de la ora 11:00, la ceremonialul militar şi religios organizat de autorităţi în Piața “Tricolorului” din Municipiul Târgovişte, din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmbovița vor fi prezenți 8 ofițeri, garda portdrapel cu Drapelul de Luptă al unităţii și un pluton de defilare constituit din 24 subofiţeri, care vor participa la înălţarea drapelului şi la defilarea gărzii de onoare, în semn de cinstire a eroilor, iar după ceremonial la depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piața “Tricolorului”.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmbovița va fi reprezentat şi la activităţile organizate în municipiul Moreni cu ocazia Zilei de 9 MAI, prin participarea a 15 subofiţeri şi un ofiţer de la Detaşamentul Moreni.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa