CONCURSUL DEDICAT SEMNIFICAȚIEI ZILEI DE 1 DECEMBRIE –
“ROMÂNIA MARE – UN VIS DEVENIT REALITATE“
În ziua de 29 noiembrie 2016, ora 1330, va avea loc la Muzeul de Istorie concursul dedicat Zilei Naționale a României – 1 Decembrie.
Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Universitatea Valahia din Târgoviște, Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Dâmbovița, Asociația Națională Cultul Eroilor – Dâmbovița și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Concursul presupune participarea a unsprezece echipaje provenite din unitățile liceale din județul Dâmbovița. Echipajele alcătuite din câte patru elevi vor răspunde întrebărilor ce vizează teme de istorie precum Războiul pentru întregirea naţională şi Marea Unire din 1918.
În cinstea evenimentului, pentru delectarea publicului, juriului și participanților va fi organizat și un spectacol artistic susținut de elevii care activează la palatul copiilor Târgoviște.
Concursul se va încheia cu premierea participanților și a câștigătorilor, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” contribuind și în acest an substanțial la recompensarea elevilor.
Programul activităților:
13.30 – Deschiderea activității – Grup vocal „Palatul copiilor Târgoviște” ;
13.45 – Prezentarea semnificației zilei de 1 Decembrie 1918 – prof. univ. dr. Silviu Miloiu;
14.00 – Concurs de istorie a românilor (tema: Realizarea României Mari);
15.15- Premierea participanților;
INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL ADJUNCT,
PROF. DR. ISTRATE GABRIELA