Poliția Locală Târgoviște lansează un apel către cetățenii municipiului pentru a îndepărta țurțurii și zăpada de pe acoperișurile clădirilor pe care le dețin sau le au în folosință, dar și pentru a curăța trotuarele din fața societăților comerciale de zăpadă și gheață.
Potrivit H.C.L. nr. 477/ 2008 cu completările și modificările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei necurăţirea zăpezii şi gheţii imediat după depunere sau până la ora 10.00 dimineaţa de pe trotuarele şi rigolele din faţa imobilelor pe care le deţin sau administrează (de către asociaţiile de locatari – proprietari şi persoane fizice).
“Zăpada sau gheaţa rezultate se depozitează la o distanţă de 0,30 m de bordura carosabilului. În cazul formării poleiului, trotuarele vor fi presărate cu nisip sau rumeguş. De asemenea, acolo unde la parterul imobilelor funcţionează societăţi comerciale, obligaţiile prevăzute mai sus revin acestora, pe toată durata funcţionării lor. În restul timpului această obligaţie revine asociaţiilor de locatari – proprietari şi respectiv locatarilor”.
De asemenea, asociațiile de proprietari au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a menține în stare de siguranță clădirile pe care le administrează, conform Legii nr. 230/2007 actualizată, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 3.000 de lei, potrivit aceluiași act normativ.
Polițiștii locali acționează permanent în municipiu pentru informarea cetățenilor în scopul prevenirii eventualelor accidente cauzate de apariția zăpezii și a gheții.
Vă reamintim, puteți apela 24h/24h numărul scurt de telefon al Dispeceratului Poliției Locale – 0245/921.