4 mai 2024

Atenție! Se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile din județul Dâmboviţa!

camiAtenție! Se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile din județ!

Pentru siguranța dumneavoastră, respectați indicațiile polițiștilor aflați în stradă și restricțiile de trafic impuse.

Având în vedere condițiile meteo nefavorabile existente la nivelul județului, pentru prevenirea evenimentelor negative, polițiștii le recomandă conducătorilor auto:

Plecați la drum doar dacă este absolut necesar! Înainte de plecare, interesați-vă cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi şi despre situaţia meteorologică existentă.

La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.

Nu vă panicați dacă intrați în derapaj! În cazul în care se întâmplă să pierdeţi controlul maşinii sau simţiţi că aceasta este pe cale să derapeze, ideal este să nu intraţi în panică.

Tot ce puteţi face este să viraţi în direcţia în care alunecă spatele maşinii, reducând total sau parţial accelerarea, dar fără a pune frână.

Evitaţi frânarea, pentru că ABS-ul s-ar putea să nu facă faţă suprafeţei alunecoase şi nu veţi face altceva decât să accentuaţi alunecarea.

Accelerați doar atunci când sunteţi sigur că aţi redresat maşina.

Echipați-vă corespunzător autoturismele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.).

Adaptaţi în permanență viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme rea. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului.

Asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă vă simțiți obosiți! Alcoolul diminuează considerabil reflexele.

Ţineţi cont de faptul că, atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă sau polei, distanţele sunt mai greu de apreciat. Aşadar, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!

Evitați depășirile și nu îngreunați traficul prin opriri și staționări neregulamentare.

Manifestați atenție deosebită și pietonilor!

În conformitate cu prevederile legale, bicicliştilor le este interzis să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

 Sesizați autoritățile când vedeți persoane aflate în dificultate!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial