lun. dec. 23rd, 2024

coronaAvem primul caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus pe teritoriul României. Anunțul a fost făcut azi-noapte.

Oficialii spun că este vorba despre un bărbat în vârstă de 25 de ani din Gorj, care nu prezintă simptome, însă a fost testat pozitiv.

Șapte persoane, care locuiesc în aceeași casă cu bărbatul, vor fi izolate la domiciliu, sub pază, în următoarele două săptămâni.

Pacientul din Gorj a ajuns în această dimineață în Capitală, în condiții de izolare deosebite. El se află acum în grijă medicilor de la Institutul Matei Balș, unde va primi tratament de specialitate și va fi ținut sub observație.

În Gorj, măsurile luate de autorități au fost extreme. Oamenii au fost ținuți la distanță de casa bolnavului, iar echipajul care a intervenit a purtat echipament de protecție. Vestea s-a răspândit repede printre săteni.

Localnic: „Normal că îl știam pe băiat, ca orice om – l-ați văzut zilele astea, el vine de la serviciu seara, pleacă dimineața”.

Localnic: „Îl știam că e aici, dar nu știam ce s-a întâmplat. Doamne ferește. Nu vrem să avem așa ceva”.

Primăria a anunțat, totodată, că va închide școlile și că se vor face dezinfecții și dezinsecții la toate unitățile școlare.

Operațiunea de aducere a bărbatului din Gorj în București a fost declanșată aseară, după ce rezultatele testelor pentru COVID-19 au fost pozitive în cazul lui. Înainte de miezul nopții, autoritățile au confirmat oficial acest prim caz de infectare din țara noastră.

Ministrul Sănătății, Victor Costache: „Avem primul caz confirmat de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României”.

Raed Arafat: „S-a identificat ca fiind contact al pacientului zero, care este cel din Italia”.

În această situație, autoritățile trebuie să lămurească lucrurile și să dea de urmă tuturor celor care au fost în contact cu italianul.

Potrivit oficialilor, bărbatul nu prezintă deocamdată simptome ale bolii.

Ministrul Sănătății, Victor Costache: „Starea bărbatului este bună. Nu manifestă simptome și nu trebuie să ne alertăm. Este o persoană total asimptomatică. Ce este important de reținut este că la nivel mondial sunt zeci de mii de oameni care s-au vindecat de COVID-19 și, după cum vedeți sunt mulți, care sunt asimptomatici și mulți care au o evoluție ușoară a bolii”.

În casa în care bărbatul a stat locuiesc alte șapte persoane. Toate au fost testate, iar rezultatele sunt negative. Însă vor rămâne în următoarele două săptămâni izolate la domiciliu, sub pază.

Raed Arafat: „Având în vedere că persoana care a fost testată pozitiv a stat acolo și este un contact direct, toate cele șapte persoane vor rămâne la domiciliu în izolare, cu pază, li se vor asigura absolut tot ce au nevoie, însă nu vor putea să plece din casă. Nu e vorba de epidemie. Și dacă vor mai fi două trei cazuri, asta nu e epidemie”.

Managerul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu Cercel: „Nu există motiv de îngrijorare suplimentar. Lumea trebuie să știe în momentul de față că acest virus nu este un virus foarte agresiv. Pacientul va fi spitalizat, va fi evaluat din punct de vedere medical și va primi o terapie corespunzătoare dacă este cazul”.

Alte 33 de persoane din zonă au fost testate, iar rezultatele urmează să fie anunțate, au transmis responsabilii.

sursa – Pro TV