Parlamentarii USR PLUS de Dâmboviţa şi-au deschis cabinet în Târgovişte şi au stabilit deja un program de audienţe.
Deputatul Daniel Blaga şi senatorul Dragoş Popescu vor să cunoască problemele târgoviştenilor şi ale dâmboviţenilor, să îi sprijine şi să îi ajute, în măsura în care legea le permite.
“Au fost două zile speciale de care îmi voi aduce aminte mereu cu drag. Au avut loc primele audiențe „față în față” la cabinetele parlamentare USR PLUS din Dâmbovița, acolo unde am avut privilegiul de a întâlni deja câțiva oameni inimoși din comunitate. Și de a putea să ajut, firește.
Cu Sorin am vorbit despre necesitatea ca locuitorii din Doicești, Șotânga și Brănești să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani, ca urmare a locuirii timp de cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare, în speță poluarea generată de termocentrala de la Doicești. Despre acest subiect am vorbit și în campanie și, chiar dacă e firesc ca acestor oameni greu încercați să li se facă o minimă reparație morală (din păcate nu putem pune un preț pe sănătate), e esențial și ca, în cel mai scurt timp, să reușim să combatem aceste fenomene ale poluării ce țin de noi, prin legi care să aibă grijă ca viața oamenilor să nu mai fie pusă în pericol. Și aici mă bucur mult să știu că Dragoș Popescu e în Parlament!
Cu Marian și Remus am discutat despre infrastructura feroviară din județul Dâmbovița și despre soluțiile posibile pentru scăderea timpului de deplasare a trenurilor dintre Târgoviște și București. O problemă presantă dar și o veste bună: infrastructura feroviară beneficiază acum de un buget mai mare iar transporturile au acum un ministru 100% implicat.
Am avut plăcerea de a discuta și cu Valeriu, chiar dacă situația litigiilor privind grănițuirea cu care el se confruntă m-a întristat (deși chiar sper că am putut fi de ajutor) iar în Claudiu am găsit mai apoi un sprijin pentru viitorul USR PLUS în Dâmbovița. E doar începutul. Îmi propun ca săptămână de săptămână să vă cunosc și să fiu aici, pentru voi, pentru a putea găsi împreună soluții potrivite. Pentru voi. Pentru comunitatea voastră. Pentru Dâmbovița. În cazul în care doriți astfel să ne întâlnim și să discutăm, găsiți programul și variantele cele mai potrivite pentru voi, aici: https://www.facebook.com/…/a.120222106…/443792663644567/“, a precizat Daniel Blaga, deputat USR PLUS de Dâmboviţa.