Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_vegetatieAvând în vedere faptul că în această perioadă se prognozează temperaturi ridicate, iar riscul de incendiu este crescut, favorizând, în special, producerea incendiilor de vegetaţie şi a celor de fond forestier (pădure), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa reaminteşte cetăţenilor următoarele recomandări preventive:

PENTRU CETĂŢENII CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI ÎN GOSPODĂRIILE PROPRII, ÎN SPECIAL PENTRU CEI DIN MEDIUL RURAL

  • În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă

  • restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;

  • asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune;

  • supravegherea permanentă a copiilor în vederea preîntâmpinării jocului acestora cu focul;

  • este interzisă: – utilizarea instalaţiilor electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi a consumatorilor electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii, suprasolicitarea instalaţiei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori, lăsarea nesupravegheată a aparatelor electrice sub tensiune.

Referitor la utilizarea focului deschis în gospodăriile proprii:

  • este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;

  • este interzisă utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.);

  • se va asigura supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;

  • asigurarea la locul arderii a mijloacelor și materialelor pentru o eventuală stingere a focului (rezervor cu apă, stingător, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;

PENTRU CETĂŢENII CARE DORESC SĂ SE RELAXEZE LA UN GRĂTAR ÎN AER LIBER, TURIŞTII ŞI AMATORII DE DRUMEŢII MONTANE

  • instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens;

  • focurile de tabără şi cele pentru prepararea mâncării pot fi aprinse doar în locurile special amenajate, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;

  • focul nu va fi niciodată lăsat nesupravegheat;

  • înainte de plecare focul va fi stins complet;

  • supravegherea permanentă a copiilor;

  • menţinerea curăţeniei în pădure: hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele vor fi aruncate numai în locurile special amenajate;

  • la cazare: se vor solicita de la recepție/administrator informații referitoare la regulile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în spațiile de cazare, a modului de comportare, evacuare și de anunțare în timp util în caz de incendiu;

  • în spaţiile de cazare: nu se vor utiliza consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni, nu se va lăsa sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu se va modifica destinaţia circuitelor existente. În situaţia în care se observă deficienţe în acest sens se va sesiza imediat administraţia unităţii de cazare;

Anunţaţi imediat orice incendiu pe care îl observaţi la 112 !

Cetăţeni, nu uitaţi!

Printr-un comportament preventiv, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.

* * *

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat, iar celelalte echipe specializate vor acționa pentru limitarea efectelor probabile produse de aceste schimbări ale vremii.

Precizări pentru evitarea efectelor negative produse de caniculă:

  • Este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările în spațiul liber între orele 11.00-19.00, precum și frecventarea locurilor aglomerate.

  • În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbracăminte subțire, preferabil din țesături naturale și în culori deschise).

  • Se recomandă creșterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi și evitarea alimentației bogată în grăsimi, în special de grăsimi animale.

  • Se recomandă reducerea consumului de cafea și se va evita consumul de băuturi alcoolice.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE