În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada Sarbătorilor Pascale, când în mod tradiţional consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte considerabil, este necesară intensificarea acţiunilor de supraveghere sanitară veterinară. Ca urmare, se impune întreprinderea unor măsuri suplimentare concentrate asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de miel şi ouăle destinate consumului uman, precum şi alte produse sau alimente de origine animală.
In acest sens, s-au dispus următoarele măsuri: I. Biroul Siguranţa Alimentelor de Origine Animală
În baza unui program de lucru stabilit de directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care să includă toţi medicii veterinari din cadrul direcţiilor sanitare veterinare, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, în perioada premergătoare sărbatorilor Pascale va fi verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi va fi sancţionată orice încalcare a prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Totodată, la nivelul DSVSA, la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi la circumscripţiile sanitare veterinare zonale, în perioada 22 – 31.03.2013 (sărbătorile pascale catolice) şi 20.04 – 05.05.2013 (sărbătorile pascale ortodoxe) va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică, va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
DSVSA Dâmboviţa va informa toate primăriile din judeţ – prin adresă scrisă – despre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de către centrele de tăiere autorizate temporar şi perioada cât acestea pot funcţiona. Târgurile de animale sau punctele volante de sacrificare a mieilor organizate de către administraţia pieţelor sau târgurilor, cu aprobarea primăriilor şi avizul direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, vor fi supravegheate permanent de medici veterinari oficiali pe toată durata funcţionării acestora.
În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri amenajate şi autorizate în care va fi valorificată carnea şi alte produse de origine animală, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.
În cazul în care cu ocazia controalelor sanitare veterinare se constată că în târgurile de animale, în pieţele agroalimentare, în unităţile de procesare sau în unităţile de desfacere nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, DSVSA va aplica măsura suspendării activităţii până la remedierea tuturor deficienţelor şi vor aplica sancţiuni în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Referitor la măsurile care trebuie luate de DSVSA Dâmboviţa pentru produsele de origine animală :
Carnea de miel
– identificarea şi monitorizarea tuturor producătorilor şi comercianţilor care taie miei şi prelucrează carne de miel precum şi a tuturor fermelor sau gospodăriilor particulare de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere;
– controlul stării de sănătate al animalelor şi admiterea pentru sacrificare în vederea consumului public numai a animalelor sănătoase, crescute în gospodării, ferme şi localităţi indemne de boli transmisibile;
– verificarea respectării regulilor de protecţie a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, cu modificările şi completările ulterioare, în toate unităţile aprobate de tăiere conform prevederilor Ordinului M.A.A.P. nr. 180/2006, inclusiv verificarea formularelor de mişcare;
– verificarea condiţiilor privind transportul mieilor sau a cărnii de miel care trebuie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi însoţit de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora;
– verificarea depozitării şi comercializării cărnii de miel şi interzicerea efectuării acestor operaţiuni în spaţii improvizate în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare;
– verificarea modului in care sunt marcate carcasele de miel şi interzicerea comercializării acestora în cazul în care nu sunt respectate prevederile Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte procedura pentru marcarea şi certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete şi marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 221/21.03.2008;
– verificarea documentelor legale care însoţesc transportul şi care atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar.
Sacrificarea mieilor în locuri special amenajate temporar
Spaţiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să dispună de următoarele facilităţi :
– separare fizică, astfel încât sacrificarea mieilor să nu producă disconfort cumpărătorilor;
– spaţii special amenajate pentru cazarea animalelor şi cu posibilităţi după caz de adăpare;
– sistem de alimentare cu apă potabilă şi apă caldă;
– facilităţi de colectare şi stocare în vederea dirijării la unităţi de ecarisare a sângelui şi subproduselor necomestibile rezultate din sacrificarea animalelor;
– facilităţi de colectare a materialelor cu risc specific (splina şi ileonul de la ovinele de toate vârstele, craniul inclusiv creierul şi ochii, amigdalele şi măduva spinării de la ovinele în vârstă de peste 12 luni), şi de dirijare a acestora la unităţi de incinerare. Dirijarea subproduselor la unităţile de ecarisare şi a MRS-urilor la incineratoare intră în responsabilitatea primăriei sau administratorului locului de sacrificare, pentru care va prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unităţii de transformare.
Aplicarea mărcii de sănătate pe carcasele de miel se va face numai după efectuarea examinării post-mortem de către medicul veterinar care asigură supravegherea sanitară-veterinară a locului amenajat pentru sacrificarea mieilor.
Pentru carnea de miel produsă în spaţiile amenajate temporar de către administraţiile pieţelor, D.S.V.S.A. va asigura mărci de sănătate, de formă rotundă, conform ordinului ANSVSA nr. 10/2008.
Funcţionarea acestor locuri de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 22 – 31.03.2013 (sărbătorile pascale catolice) şi 20.04 – 05.05.2013 (sărbătorile pascale ortodoxe).
Este interzisă organizarea de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii pe motive de sănătate a animalelor.
Sacrificarea mieilor în abatoare
În perioada sărbătorilor pascale 22 – 31.03.2013 (sărbătorile pascale catolice) şi 20.04 – 05.05.2013 (sărbătorile pascale ortodoxe), prin derogare de la prevederile Regulamentului (CE) nr. 853/2004, se pot sacrifica miei şi în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine sau bovine care nu dispun de echipamente şi facilităţi speciale pentru sacrificarea ovinelor cu respectarea bunastarii animalelor, facilitaţi de colectare a materialelor cu risc specific (splina şi ileonul de la ovinele de toate vârstele, craniul inclusiv creierul şi ochii, amigdalele şi măduva spinării de la ovine în vârstă de peste 12 luni) şi de dirijare a acestora la unităţi de incinerare.
Ouă şi produse din ouă destinate consumului uman
– identificarea şi monitorizarea tuturor producătorilor şi comercianţilor care valorifică ouă pentru consum uman şi a tuturor fermelor producătoare şi a centrelor de ambalare ouă;
– verificarea condiţiilor privind transportul ouălor care trebuie efectuate numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi suspendarea autorizării sanitare veterinare pentru mijloacele de transport care nu mai îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare;
– verificarea depozitării şi comercializării ouălor şi interzicerea desfăşurării activităţii în spaţii improvizate în care nu este asigurată temperatura şi starea de igiena corespunzătoare;
– interzicerea comercializării ouălor care nu provin din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu Regulamentul nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1234/2007 cu privire la standardele de comercializare aplicabile ouălor.
– efectuarea examenului ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru ouăle valorificate de către producătorii particulari precum şi verificarea modului în care sunt îndeplinite condiţiile de desfacere a acestora în pieţele agroalimentare;
– interzicerea comercializării ouălor cu coaja crapată sau lovită, retragerea de la vânzare a acestora şi dirijarea pentru valorificare în scopuri tehnice, confiscarea sau distrugerea acestora;
– verificarea modului în care sunt marcate ouăle, conform cu prevederile Regulamentului CE nr.589/2008 privind regimul de comercializare a ouălor.
Lapte Produse din lapte
Comercializarea laptelui şi brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, de către producătorii agricoli, se realizează in baza documentelor de inregistrare sanitară veterinară, eliberate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final, sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui
Producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sanătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele,completate de către medicii veterinari de liberă practică din localităţile de origine.
Brânzeturile destinate comercializării directe către consumatorul final de către producătoriiagricoli, pot fi expuse la vânzare, în spaţiile special amenajate în pieţe agroalimentare şi târguri, in vitrine destinate acestui scop,în recipiente (tăvi)confectionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic,ceramică,etc).
Brânzeturile trebuiesc protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata maturării, transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final(exemplu:în recipiente din material plastic,pungi sau saci din plastic incolore,etc).Sunt permise transportul şi păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor, în recipiente confecţionate tradiţional din lemn(putini), cu condiţia că acestea să fie curate şi identificate corespunzător, pentru prevenirea contaminării şi asigurarea trasabilitătii produselor.
Comercializarea directă către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, a brânzeturilor obţinute de producătorii agricoli, se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentar,hârtie cerată alimentară,etc), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.
In vederea asigurării trasabilităţii brânzeturilor comercializate către consumatorul final, acestea trebuie să fie însoţite de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii ,data obţinerii, etc.
În acest sens, se pot utiliza metode diferite de etichetare, cum ar fi:
– aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;
– utilizarea de pungi imprimate ;
– afişarea in momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării a unor informaţii înscrise pe tăblite şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat.
Laptele şi brânzeturile obţinute de către producătorii agricoli trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorilorşi să nu conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare la om.
Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea şi comercializarea laptelui şi a brânzeturilor obţinute de producătorii agicoli.
Alte produse sau alimente de origine animala
Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea sanitară veterinară a pieţelor agroalimentare în care producătorii particulari expun spre vânzare produse sau alimente de origine animală, vor interzice comercializarea produselor care nu sunt însoţite de documente care să ateste provenienţa acestora şi a alimentelor care în urma controlului sanitar veterinar au fost declarate necorespunzătoare.
Se va interzice comercializarea produselor şi a alimentelor de origine animală în spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare.
De asemenea, se va verifica modul în care se efectuează marcarea şi certificarea produselor de origine animală având în vedere prevederile Ordinului ANSVSA nr. 10/2008.
Depozitarea şi transportul cărnii proaspete
Carnea provenită din abatoarele autorizate va fi depozitată cu respectarea condiţiilor de igienă şi a condiţiilor de temperatură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 şi în Regulamentul (CE) nr. 853/2004. Carnea provenită din sacrificările efectuate în locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor va fi comercializată direct consumatorului final, imediat după sacrificare, examinare şi marcare. Este interzis transportul cărnii în alte locuri în scopul comercializării, precum şi expunerea pentru o perioadă prelungită de timp la temperatura mediului ambiant.
Referitor la colaborarea cu alte autorităţi şi nominalizarea persoanelor responsabile
În scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare şi protecţiei sănătăţii consumatorilor, DSVSA va colabora cu celelalte autorităţi competente cu atribuţii în controlul produselor alimentare, în acţiuni organizate privind şi transportul animalelor vii şi al produselor de origine animală.
II. Biroul Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală
1. Intensificarea controalelor în unităţi de producţie, depozitare, comercializare produse cu specific pascal, cu verificarea:
condiţiilor de producţie/ păstrare/ depozitare/ expunere produse alimentare;
documentelor de provenienţă şi calitate/ conformitate pentru produsele comercializate (în cazul unităţilor de depozitare/ comerţ) sau a documentelor de calitate/ conformitate pentru produsele finite (în cazul unităţilor de producţie).
2. Program de permanenţă în zilele premergătoare, pentru verificarea condiţiilor sus-menţionate.
3. Program de permanenţă pentru intervenţie în cazul situaţiilor cu risc crescut.