lun. dec. 23rd, 2024

copii_1  Treizeci de copii, elevi ai Școlii I. Al. Brătescu Voinești, de la clasa I D, împreună cu doamna învățătoare Viorica Mățăoanu, au participat, vineri, 27 aprilie 2018, la cursul de abilități practice, desfășurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, din Calea Domnească, nr.261. Aici, sub coordonarea Pc. Pr. Adrian Rada, directorul instituției, și a doamnei Luminița Șerbănescu, au realizat flori de nufăr din hârtie, folosind tehnica origami.
   Reamintim că aceste ateliere de artă sunt oferite gratuit elevilor, pe tot parcursul anului școlar, ele având o tematică diversă, precum: pictură, quilling sau origami. Cei interesați pot afla informații la telefonul 0245 -217-936.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI