TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Arhiepiscopia Târgoviştei – Au apărut calendarele bisericeşti pe 2016

calendarrCu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,  au fost  tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, calendarele bisericești pe anul 2016, în varianta de perete sau foaie, și agendă, instrumente liturgice și pastorale indispensabile pentru clericii și credincioșii noștri. Apărute în condiții grafice de excepție, ele  se găsesc spre vânzare la toate parohiile din Eparhia noastră şi la cele două magazine de obiecte bisericeşti (din Târgovişte, Calea Domnească nr. 261, din cadrul Centrului Social Creştin, şi cel din  Bd. Independenţei bl.O3, Sc. A, parter).
Datorită faptului că, în aceasă perioadă, existã în comerţ calendare pe anul 2016, altele decât cele tipãrite de cãtre Biserica Ortodoxã Română, care  conţin numeroase erori, ori sunt falsuri, adicã calendare din anii trecuţi, care au doar anul modificat, alături de alte obiecte de cult, inclusiv lumânãri, necorespunzãtoare liturgic, facem precizarea cã atât producerea, cât şi valorificarea acestora se poate face numai cu respectarea legii nr. 103/1992, cu toate modificãrile ulterioare, care prevede, la art. 2, cã aceste acţiuni aparţin doar cultelor religioase şi: “numai cu autorizarea lor prealabilã, datã în condiţiile stabilite de cãtre fiecare cult, în considerarea propriei sale exclusivitãţi”. De aceea, oricine altcineva (persoanã fizicã sau juridicã), ce desfãşoarã astfel de activitãţi, ca cele menţionate mai sus, se situeazã în afara cadrului legal.
Reamintim că prin achiziţionarea calendarelor şi a lumânãrilor se susţine opera pastoral-misionară a Bisericii noastre, de aceea, recomandăm credincioșilor noștri sã le achiziţioneze doar de la bisericile parohiale, mânãstirile şi magazinele noastre bisericeşti.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI
Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.