Arghezi la uman și Bacovia la real – Subiecte Limba si literatura romana BAC 2026

Subiectul la Limba română de la BAC 2026 – profil real
La Subiectul I, elevii au avut de rezolvat cerințe de înțelegere a unui text la prima vedere, extras din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat. Fragmentul are forma unei scrisori și face referire la Dinu Pillat, la familia sa și la preocupările acestuia. Cerințele au vizat explicarea unor expresii din text, identificarea domeniului de studiu, prezentarea unei reacții a familiei și formularea unei trăsături morale a personajului. La punctul B, candidații au avut de redactat un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte despre dacă pregătirea pentru un examen presupune sau nu renunțarea la activitățile preferate.
La Subiectul al II-lea, elevii au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă dintr-un fragment literar. Cerința a testat capacitatea candidaților de a identifica vocea narativă și modul în care este construită relatarea.
La Subiectul al III-lea, candidații au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia. Elevii trebuiau să încadreze textul într-o perioadă sau într-un curent literar, să comenteze tema poeziei și să analizeze elemente de compoziție și limbaj, precum titlul, incipitul, imaginile artistice, relațiile de opoziție și simetrie, motivele poetice sau figurile de stil.








