joi. sept. 19th, 2024

Probleme pentru un bărbat, de 29 de ani, din comuna dâmboviţeană Poiana.

Tânărul a fost reţinut de agenţi după ce ar fi fost prins pentru a patra oară conducând, deşi ar avea permisul anulat.

Totul ar fi început în urmă cu doi ani, iar de atunci, susţin poliţiştii, cel vizat ar fi fost depistat de mai multe ori la volan.

Bănuit că ar fi condus un autoturism având anulat permisul de conducere, reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță

La data de 27 august a.c., ca urmare a investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 29 de ani, din Poiana, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat.

Cel în cauză a fost surprins, la data de 26 august a.c., în jurul orei 19:53, de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Dobra, pe drumul județean 711, deși ar fi avut anulat permisul de conducere.

De asemenea, în perioada 2022-2024, bărbatul a fost depistat de patru ori în timp ce ar fi condus un autoturism având permisul anulat. Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca persoana bănuită de comiterea faptei să fie prezentată magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat IPJ Dâmboviţa.