20 aprilie 2024
Angajatorii care nu acordă zilele libere legale, pasibili de amenzi între 5 și 10 mii de lei

Angajatorii care nu acordă zilele libere legale, pasibili de amenzi între 5 și 10 mii de lei

Comunicat de presă

În contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița reamintește că angajații au dreptul la acordarea zilelor libere legale (Vinerea Mare, 1 mai, prima și a doua zi de Pasti). În caz contrar, angajatorii care nu le respectă drepturile sunt pasibili de amenzi care pornesc de la 5 mii de lei și pot ajunge până la 10 mii de lei.

Codul Muncii prevede excepții, în situația unităților unde activitatea nu poate fi sistată, pe baza caracterului procesului de producție sau a specificului activității. Salariații care lucrează în aceste unități, vor primi compensare cu timp liber corespunzător, în urmatoarele 30 de zile. În caz contrar, atunci când, din motive justificate, nu se pot acorda zile libere, lucrătorii vor beneficia de un spor la salariul de bază, care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător, pentru munca prestată în programul normal de muncă.

Potrivit aceluiași act normativ, pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, zilele libere prilejuite de Sărbătorile Pascale, sau de alte sărbători religioase se acordă în funcție de data la care sunt ele celebrate de acel cult. Salariații care au beneficiat de zilele libere pentru sărbători religioase, atât la datele stabilite pentru cultul religios de care apartin, cât și în cele prevăzute prin lege pentru cultul creștin majoritar, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.

În ceea ce privește timpul de repaus, acesta este considerat de Codul Muncii ca unul dintre drepturile principale ale unui salariat. Astfel, anagajații au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive, iar în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.

Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. Dacă acordarea acestuia în zilele de weekend ar prejudicia interesul public sau desfașurarea activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern. În acest caz, salariații vor beneficia de un spor la salariu, stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

În situații de excepție, zilele de repaus săptămânal pot fi acordate și cumulat, după o perioadă de activitate continuă, ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau al reprezentantilor salariaților.

În această situație, angajații au dreptul la compensații duble față de cele acordate pentru orele suplimentare. Aceste compensații se acordă și atunci când se impune suspendarea repausului săptămânal, din cauza unor lucrări urgente.

ITM Dâmbovița atrage atenția că nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 3.000 lei.

Lixandru Marius

Inspector Șef

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial