“Ne căutăm colegi! Te așteptăm să devii camaradul nostru!
Programul pilot de recrutare și selecție a candidaților pentru posturile vacante de soldat/gradat profesionist în activitate, derulat de Centrul 185 Mentenanță “Radu cel Mare” al Bazei 1 Logistice Teritoriale “Carpatica”, pentru Garnizoana Târgoviște (Dâmbovița) și Garnizoana Câmpulung (Argeș), a început în data de 12.02.2024 în locația din str. Nicolae Bălcescu, nr. 2, Târgoviște.
Condițiile minime de recrutare:
– cetățenie română și domiciliul stabil în România;
– vârsta între 18 ani împliniți, la data începerii programului de instruire, și cel mult 45 de ani împliniți, la data finalizării programului de instruire;
– absolvirea cel puțin a primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior (minimul 10 clase);
– numai pentru arma ”auto”: să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B+E și C+E.
– să nu facă parte din partide politice;
– să nu aibă înscrise în cazier fapte de natură penală;
– candidații care au mai fost în sistem, trebuie să declare în scris că renunță la grad (în urma selecției și instruirii, aceștia vor primi gradul de soldat);
– să fie apt din punct de vedere medical;- să fie apt din punct de vedere psihologic;
Locurile disponibile sunt astfel:
– șofer: 1 post (pentru punctul de lucru din Câmpulung, județul Argeș);
– reparator blindate, automobile și tractoare – mecanic: 5 posturi (pentru punctul de lucru Târgoviște, județul Dâmbovița).
Programul de recrutare se va desfășura în perioada 12.02-01.03.2024, în intervalul orar 08:30-14:30.
Telefon 0767515303.
Documente necesare pentru înscriere:
– certificat de naștere (original și copie);
– act de identitate (original și copie);
– certificat de cazier judiciar;
– certificat de absolvire studii, minim 10 clase (original și copie);- permis de conducere valabil pentru categoriile B+E și C+E (original și copie), doar pentru postul de șofer;
– livret militar (original și copie) dacă este cazul;
– contract rezervist voluntar (original și copie) – dacă este cazul;
– actul de proprietate a locuinței deținut de candidat sau de soțul/ soția/ părintele acestuia (original și copie);
– copia actului de identitate al soțului/ soției/părinților acestuia care dețin locuința;
– certificat de căsătorie (original și copie) – dacă este cazul.
Baremele pentru evaluarea capacității motrice se regăsesc în link-ul de mai jos.https://www.recrutaremapn.ro/ecm.php
Vă așteptăm cu drag la adresa menționată mai sus!
Sursa foto: Arhiva Bazei 1 Logistică Teritorială “Carpatica”.