4 mai 2024

Am 15 ani, dar şofez!

Acţiune a poliţiştilor din Târgovişte I. În noaptea de 14 / 15 noiembrie 2009, în intervalul orar 22:00 – 04:00, cadrele Poliţiei Oraşului Găeşti şi ale posturilor de poliţie arondate au desfăşurat, în oraşul Găeşti şi în comunele Gura Foii, Crângurile, Valea Mare, Petreşti, Vişina şi Răscăieţi, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, a respectării regulilor generale de comerţ, a drepturilor de proprietate intelectuală şi a respectării regulilor de circulaţie rutieră. Cu această ocazie, au fost legitimate 102 persoane, iar 56 de autovehicule şi 11 disco – baruri au fost controlate. Au fost aplicate 32 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.300 de lei, din care 27 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice, iar restul pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere (unul pentru alcool iar altul pentru depăşirea limitei legale de viteză), fiind constatată săvârşirea a trei infracţiuni. Exemple: 1. Pe D. J. 702A, pe raza localităţii Crângurile, satul Voia, a fost depistat O. I., de 15 ani, din judeţul Argeş, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal. 2. În urma verificărilor efectuate la o discotecă din comuna Petreşti, au fost găsite 85 de bucăţi de compact discuri pirat ce erau folosite în scop comercial în cadrul localului fără a avea acordul titularilor de drepturi. În cauză, s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 139 ind. 6 alin. 1 şi art. 140 lit. c din Legea 8/1996 republicată. II. În noaptea de 14 / 15 noiembrie 2009, în intervalul orar 22:00 – 03:00, cadrele Poliţiei Municipiului Târgovişte, sprijiniţi de o grupă de jandarmi, au acţionat în sistem integrat pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional. Cu această ocazie, au fost efectuate 18 patrulări în zone cu potenţial de risc criminogen, în total fiind legitimate 192 de persoane, iar 182 de autovehicule fiind controlate. Au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.500 de lei, din care 25 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice, iar restul pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere (pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), iar două certificate de înmatriculare au fost retrase. Exemple: 1. A fost depistat U. Nicolae, de 60 de ani, domiciliat în municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. 2. A fost depistat C. Gheorghe, de 20 de ani, din comuna Tătărani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. 3. A fost depistat T. Florin, de 33 de ani, din judeţul Prahova, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În toate cele trei cazuri, au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări. III. În noaptea de 14 / 15 noiembrie 2009, în intervalul orar 22:00 – 04:30, cadrele Serviciului de Investigaţii Criminale au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, a celor la regimul circulaţiei rutiere, urmărindu-se asigurarea unui climat de siguranţă civică. Astfel, s-a acţionat proactiv pe raza municipiului Târgovişte şi a oraşelor Pucioasa şi Fieni, cu angrenarea de efective din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Poliţiei Rutiere, Poliţiei Municipiului Târgovişte, Poliţiei Oraşului Pucioasa şi Poliţiei Oraşului Fieni. Cu această ocazie, au fost verificate 4 discoteci, iar 73 de persoane au fost legitimate, dintre care 19 au fost avertizate. Totodată, au fost controlate 41 de autovehicule; 16 persoane au atribuţiuni de asigurare a măsurilor de ordine în incinta discotecilor au fost verificate şi instruite; 13 unităţi de alimentaţie publică cu program de funcţionare prelungit au fost verificate, iar 17 barmani au fost instruiţi. În total, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.100 de lei. Au fost reţinute 4 permise de conducere, fiind constatată săvârşirea unei infracţiuni. Şi în perioada imediat următoare, poliţia dâmboviţeană va intensifica desfăşurarea acestui gen de acţiuni, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial