23 aprilie 2024
Almanahul bisericesc pe anul 2016 al Arhiepiscopiei Târgoviştei

Almanahul bisericesc pe anul 2016 al Arhiepiscopiei Târgoviştei

almanApǎrut la iniţiativa, cu binecuvântarea şi cu susţinerea Înaltpreasfinţitului Pǎrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, într-o formă grafică de excepţie, Almanahul bisericesc pe anul 2016 al Arhiepiscopiei Târgoviştei sintetizează între paginile sale bogata activitate pastoral-misionară, teologică, ştiinţifică şi culturală a Eparhiei noastre, strădania clericilor, frumoasa expresie a credinţei creştinilor, dar şi aprofundarea ştiinţifică a spiritualităţii şi culturii creştine şi româneşti, prin intermediul osârdiei profesorilor Facultăţii de Teologie a Universităţii “Valahia” şi Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur“ din Târgovişte.
Volumul mărturiseşte, aşa cum arăta Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, în Precuvântare: ”despre speranţa, bucuriile, încercările şi aspiraţiile ce animă viaţa clericilor şi credincioşilor noştri, dar şi despre preocupările pastoral-misionare, activitatea social-filantropică şi liturgico-culturală a comunităţii noastre bisericeşti.”
Materialele cuprinse între paginile volumului au ca scop aprofundarea credinţei cititorilor, înnoirea lor spirituală permanentă şi împărtăşirea de lumină, speranţă şi bucurie, pentru ca, reînnoiţi de forţa transformatoare a principiilor evanghelice, să fie vaşnici misionari ai Mântuitorului Hristos, să ofere mângîiere, încredere în providenţa dumnezeiască şi în marea milostivire a lui Dumnezeu, dar şi în capacitatea neamului românesc, fundamentat pe piatra cea tare a Ortodoxiei, de a depăşi încercările prezentului şi de a edifica civilizaţia de mâine în continuitate cu valorile şi aportul înaintaţilor noştri.
Trăsătura dominantă a articolelor este aceea că Biserica Ortodoxă Română este generatoare de cultură şi civilizaţie, dătătoare de sens, formatoare de caractere şi înnoitoare sub raport existenţial. Astfel, între paginile acestui volum sunt reflectate evenimentele importante ale anului 2015, ce au marcat viaţa spirituală şi culturală a Eparhiei noastre, precum: sărbătorirea anului omagial al parohiei şi misiunii, a Sf. Ioan Gură de Aur şi a marilor păstori de suflete, celebrarea a 470 de ani de la tipărirea „Molitfelnicului” de către Dimitrie Liubavici (1545) şi a 370 de ani de la tipărirea volumului „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc” (1645) al Mitropolitului Varlaam.
Perspectivele pastoral-misionare ale Arhiepiscopiei Târgoviştei în anul 2016 vor sta sub semnul omagierii educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi al comemorării Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul şi a tipografilor bisericeşti.
Avem certitudinea cã Almanahul Bisericesc 2016 va fi primit şi receptat de cãtre cititori cu multã bucurie şi cu interes sporit, reînnoindu-le credinţa în Dumnezeu, Cel plin de milostivire şi bunătate, şi aprofundând speranţa, tuturor, în mai bine, alături de dorinţa de spritualitate şi culturã autenticã.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial