ALMANAHUL BISERICESC PENTRU ANUL 2024 AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI – TEOLOGIE, CULTURĂ, ISTORIE, MISIUNE CREȘTINĂ –
Apărut în condiții grafice de excepție, Almanahul bisericesc pentru anul 2024 al Arhiepiscopiei Târgoviștei reflectă preocupările spirituale, culturale, educaționale și științifice ale clericilor și mirenilor din Eparhie, și entuziasmul pastoral-misionar de pe parcursul unui an bogat în evenimente și realizări.
Volumul promovează chipul autentic al Ortodoxiei, deschise, inclusiviste, orientate spre dialog și colaborare, dar și responsabilă mai cu seamă de educația noilor generații, pentru a duce mai departe speranța, osârdia și lupta pentru bine, dreptate, adevăr și frumos a celor de dinaintea noastră.
Într-o lume marcată de rapide, profunde și numeroase schimbări, principiile de viață ale Evangheliei lui Hristos sunt reperele sigure ale vieții și ale credinței noastre și, în pofida a tot ceea ce întunecă cerul lumii noastre, credința și speranța în Dumnezeu sunt cele care ne conferă întotdeauna puterea de a merge mai departe, de a fi misionari ai iubirii lui Dumnezeu și cei prin care El lucrează înnoirea civilizației noastre.
De aceea, așa cum afirmă, în Prefața volumului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împărtășind lumina nădejdii creștine, „Biserica are ca misiune propovăduirea Evangheliei întru schimbarea și transformarea oamenilor în Hristos, prin Duhul Sfânt, spre lărgirea Împărăției cerurilor. Îndrumată de Dumnezeiescul ei Învățător, misiunea Bisericii noastre are în vedere reafirmarea valorilor fundamentale ale credinței creștine, acum, când tenebrele secularizării amenință bogăția vieții noastre spirituale, promovând relativismul și indiferența față de dumnezeiescul tezaur al Evangheliei, prin intermediul unor ideologii, dintre care neomarxismul se manifestă cu cea mai mare agresivitate”.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI