„Am şi eu o experienţă interesantă cu cesemeu’ într-un caz oarecum similar.
M-am gândit eu cu mintea mea de senior editor (târât prin procese de nişte interlopi politici plini de mari pile în justiţie!) că n-ar fi rău să transmit spre ştiinţă şi verificare nişte sesizări plus anchete de presă despre abuzurile flagrante ale unei doamne judecător care îşi servea protejaţii politruci în dispreţul legii.
Ba mai şi dansa şi se pupa cu pârâţii la propriile ei petreceri private. Nici prin cap nu-i trecea doamnei judecător cu pricina să renunţe la dosare.
Dacă nu ar fi fost recuzată cu probele foto de rigoare, judeca şi azi în ele.
Mă rog, chestii tehnice şi minore, vor zice unii.
Doamna nu era însă la prima experienţă de felul ăsta.
Controalele au concluzionat că tot ce am sesizat noi se confirmă, doar că atenţie, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu doi ani!
Cică în raport cu timpul scurs de la săvârşirea faptelor a scăpat nesancţionată.
Aşa că doamna a rămas să judece în continuare, în funcţie de propria-i conştiinţă.
Cum să te mai miri că au devenit românii nostalgici după şpăgile din vremurile de altă dată?
Sau că fiul şpăgar al unei ditamai judecătoare, şpăgare şi ea, scapă nepedepsit după ce a omorât trei persoane şi că dosarul zace la Parchet de doi ani?”, scrie jurnalista Alina Mavrodin, în editorialul său din cotidianul Jurnal de Dâmboviţa.
