lun. dec. 23rd, 2024

alcohelp [Converted]Ciuc® și ALIAT lansează cea de-a doua ediție a programului

de Harm Reduction în spații recreaționale la Padina Fest 2014

                             

 

Ciuc® și ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor) continuă să promoveze un consum responsabil de alcool în rândul participanților la festivaluri și lansează cea de-a doua ediție a programului de reducere a efectelor negative asociate consumului abuziv de alcool (Harm Reduction), la Padina Fest 2014. Programul de Harm Reduction în spaţii recreaţionale, derulat de Ciuc® şi ALIAT, este singurul de acest fel din România.

În perioada 23 – 27 iulie, participanții la festivalul Padina Fest (desfășurat pe platoul Padina din Munții Bucegi) sunt invitați la “Cortul de Chill” pentru a discuta cu specialiștii ALIAT despre importanța unui consum responsabil de alcool, chiar și în momentele de distracție. Participanții pot beneficia de ajutor imediat prin intervenţii specializate, precum consiliere psihologică și evaluare a consumului de alcool cu ajutorul testului AUDIT, recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. Specialiștii ALIAT vor oferi informații despre consumul responsabil de alcool la festivaluri și petreceri și vor invita participanții la activități interactive și educaționale la “Cortul de Chill”.

 „Anul trecut am lansat programul de Harm Reduction la Padina Fest ca o premieră în România și am fost încântați să vedem că a avut succes. Dorim să continuăm această inițiativă, care este un program important de sănătate publică pentru promovarea unui consum responsabil de alcool, în special în rândul tinerilor. Vrem să extindem programul pentru a deveni principalul instrument de promovare a unui consum responsabil în spații recreaționale din România”, a declarat Dr. Eugen Hriscu, Director Știinţific ALIAT, medic specialist psihiatru, formator în domeniul dependenţei de substanţe.

Programul de Harm Reduction desfășurat de Ciuc® și ALIAT vine cu o abordare diferită, prin punerea în aplicare a unui pachet de intervenţii specializate chiar la punctul de consum. Susținând importanța unui consum responsabil de alcool prin mesajul Muzica se mixează bine, băuturile nu!”, programul încurajează consumatorii să trăiască altfel și să se bucure de viață alegând să consume cu moderație.

 „Prin programul de Harm Reduction, împreună cu ALIAT, Ciuc® vrea să arate oamenilor că se pot bucura mai mult de muzica lor preferată, de un festival sau de o petrecere dacă aleg să consume responsabil. Ne dorim să amplificăm importanța păstrării controlului și transformarea consumului moderat într-un obicei”, a declarat Andrea Veress, Group Brand Manager Global and Premium Brands, Heineken România.

Anul trecut la Padina Fest peste 700 de persoane au vizitat “Cortul de Chill” și peste 300 și-au evaluat consumul cu ajutorul testului AUDIT. Pe toată durata celor cinci zile de festival, specialiștii ALIAT au oferit peste 60 de ore de consiliere la cort.

Inițiativa Harm Reduction este parte a programului Alcohelp, dezvoltat de ALIAT cu susținerea Heineken România.

***

 

 

Despre Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT)

 

ALIAT este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenţi sociali), fondată în 1993, care desfășoară activităţi în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialişti angrenaţi în diverse proiecte de prevenire şi tratament ale abuzului şi dependenţei de substanţe. 

 

Despre HEINEKEN România

 

Parteneriatul dintre HEINEKEN România și ALIAT face parte din Agenda de Sustenabilitate‚ Brewing a Better Future’. Aceasta reprezintă angajamentul pe termen lung al companiei pentru a avea o contribuție pozitivă asupra mediului înconjurător, al societății și al comunităților în care HEINEKEN își desfășoară activitatea. HEINEKEN este cel mai mare producător de bere din Europa şi ocupă locul 3 în lume în ceea ce priveşte volumele. HEINEKEN România face parte din Grupul HEINEKEN şi deţine cel mai diversificat portofoliu de mărci care acoperă toate segmentele pieţei de bere din România: Heineken®, Ciuc®, Ciuc Natur Radler®, Silva®, Silva Dark®, Golden Brau®, Neumarkt®, Bucegi®, Affligem (import), Edelweiss® (import), Zipfer® (import), Amstel® (import), Birra Moretti® (import), Krusovice® (import), Foster’s® (import), cidru Strongbow® (import), Sol® (import), Desperados® (import), Gösser®, Schlossgold®(import), Gambrinus®, Harghita® și Haţegana®. HEINEKEN România are patru fabrici de bere în Craiova, Constanța, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș și peste 1.100 de angajați.