COMUNICAT DE PRESĂ
Campania
Ai grijă de ochii tăi! Nu-ți neglija sănătatea vederii !
septembrie 2022
Desfășurată sub sloganul “Ai grijă de ochii tăi! Nu-ți neglija sănătatea vederii !”,campania privind Siguranța Pacientului are ca temă în anul 2022 Siguranţa pacientului ȋn domeniul sănătăţii vederii.
Scopul campaniei este: Informarea și conștientizarea populației asupra problemelor de sănătate ale vederii și modalităților de prevenire a acestora.
Campania are ca obiectiv creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației despre:
- Afecțiunile oculare
- Importanţa cunoaşterii factorilor de risc comportamentali care pot favoriza apariţia tulburărilor oftalmologice
- Comportamentele protective pentru sănătatea vederii și importanța efectuării la timp a examenelor de screening pentru detectarea afecțiunilor oftalmologice și a examenelor oftalmologice.
În România în anul 2020, existau: 3.388.479 de persoane cu scăderea vederii. Dintre aceștia, 59.000 de oameni erau orbi. Prevalența brută a pierderii vederii fiind de 17.8%.
Conform datelor Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică (CNSISP), în anul 2021, numărul cazurilor noi de glaucom, declarate de medicul de familie a fost de (12.001), iar cu cecitate și scădere a vederii (3.750). În acelaș an sunt în evidența cabinetului de nutriție și boli metabolice 152.846pacienţi cu retinopatie diabetică.
Tot în anul 2021 au fost înregistrați 1762 pacienți cu traumatisme oculare. Cât privește procedurile realizate în unitățile sanitare din România (sector public + sector privat) acestea au reprezentat 27.942 intervenții oftalmologice.
Între anii 2010-2020 s-a remarcat o scădere a numărului de consultații și tratamente oftalmologice ce revine pentru un locuitor de la 0.08 (2010) la 0.03 (2020).
În anul 2020, la nivel județean, în ceea ce privește gradul de ocupare al paturilor ȋn secţia de oftalmologie, s-a remarcat faptul că valoarea cea mai mare a indicelui de utilizare al acestora a fost înregistrat în București (144.9), în timp ce numărul cel mai scăzut a fost înregistrat în județul Giurgiu (7). În acelaș an, durata medie de spitalizare în secțiile de oftalmologie, cea mai mare valoare a fost înregistrată în jud. Galați (5.9) zile în timp ce județele Bihor, Covasna și Mureș au înregistrat durata medie cea mai scazută (1.6) zile.
Mai mult de 30 milioane de persoane din Regiunea Europeană OMS au o deficiență de vedere sau chiar orbire. 2.8 milioane sunt orbi și aproximativ 27.2 milioane au tulburări de vedere. Mai mult de 70 de milioane de persoane au afecțiuni ale vederii în stadii incipiente. La vârsta de peste 50 ani s-a observat că 80% dintre persoane au probleme cu vederea la distanță și 67% cu vederea de aproape.
În anul 2020, în Europa Centrală, existau aproximativ 18 milioane de persoane cu pierdere a vederii. Dintre aceștia, 330.000 de oameni erau orbi.
La cea de-a 74 – a Adunare Mondială a Sănătății, cel mai înalt organism decizional al OMS s-a convenit adoptarea a două noi obiective ambițioase privind sănătatea ochilor :
- sa crească cu 40% diagnosticarea și tratamentul erorilor de refracție până în anul 2030;
- sa crească cu 30% numărul operațiilor de cataractă până în anul 2030.
În România, implicarea promotorilor sănătății în stimularea schimbării comportamentale a populației, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, reprezintă o modalitate accesibilă de prevenție pentru siguranța pacientului.
De asemenea, mediatizarea largă a campaniei din acest an Ai grijă de ochii tăi! Nu-ți neglija sănătatea vederii ! prin toate canalele de informare, poate ajuta publicul larg să conștientizeze importanța sănătății vederii și a măsurilor necesare pentru a o păstra cât mai mult timp.
Mesajele principale ale campaniei sunt:
- Cunoaște-ți istoricul sănătății ochilor membrilor familiei tale.
- Menține-ți în limite normale nivelul glicemic, al tensiunii arteriale și al colesterolului sanguin.
- Consumă legume, fructe și pește bogat în acizi grași omega-3.
- Menține-ți în limite normale greutatea corporală.
- Renunță la fumat sau nu începe niciodată să fumezi.
- Curăță-ți mâinile, ochelarii și lentilele de contact în mod corespunzător.
- Poartă ochelari de protecție atunci când faci activități în jurul casei.
- Ai grijă de siguranța ochilor la locul de muncă.
- Ai grijă de sănătatea vederii copiilor tăi.
- Asigură-te că beneficiați la timp, tu și copilul tău de examenele de screening si oftalmologice necesare.